Afisari: 6965
Daca apar virtuti nedorite, adresati-va medicului sau farmacistului
Buna ziua. Uitati care-i problema mea, domnu’ doctor: aseara, neavind ce face cu miinile dupa ce m-am lasat de fumat, ma uitam la „Din dragoste“ si ma jucam cu un sin. Am intins de sutien, fiindca ma stringea copca, si, tot cotrobaind prin zona, am gasit ceva ciudat dedesubtul pielii, ca un guguloi. Daca am cancer sa nu le spuneti la copii, va rog eu!
Pff… Doamna, citi ani aveti dumneavoastra? Patruj’ doi.
Multi inainte. La cum va vad asa, femeie desteapta, presupun ca aveti o viata sexuala ordonata.
Ordonata, dom’ doctor! Da’ cam rara…
Ttt, pai atunci nu-i ordonata. Ordonata inseamna, doamna, cu frecventa satisfacatoare, nu inseamna ca faceti sex numai daca e ordine in camera. De aici vi se trag toate. Nu e cancer, mai mult ca sigur, dar excesul de foliculina va ameninta oricum sanatatea. Va recomand o viata sexuala mult mai activa, ne-am inteles? Altfel, sa stiti pot aparea probleme mari, sa nu ziceti ca nu v-am spus.
Nu-i mai bine sa-mi dati medicamente, ca ce-i sigur e sigur?
Da, doamna, asta e altceva, dar insist sa va puneti la punct si viata sexuala.
Sunt divortata, stau singura cu copiii de patru ani…
Si ce, s-a epuizat stocul de barbati? Ha? Ati propus cuiva si v-a refuzat? Ca, slava Domnului, aratati inca destul de bine… (Din toata circoteca lui profilactica, acele „inca“ si „destul“ te dor cel mai rau. Mai rau ca nodulul din sin).
Mod de administrare: dupa cicaleala medicului
N-o sa accepti niciodata sarcasmul chelnerului care se face ca uita sa-ti aduca piinea fiindca te vede supraponderala, apoi se bate cu palma-n frunte, cabotin. Dupa cum n-ai accepta nici ca seful de sectie de la serviciu sa-ti spuna ca ai cosuri in barba la 40 de ani fiindca nu faci destul sex. Dar, daca un doctor isi indeasa stetoscopul in viata ta (inclusiv aia sexuala), accepti moale tratamentul.
Toti doctorii au in gitlej un CD care porneste automat cind vine vorba de remedii: ordonati-va viata sexuala, va rog! Apoi lipesc parafa pe principiile tale, tu pui plicul pe masa, zici multumesc si iesi. Pina aici, a fost simplu: spital, coada, taca-taca la cap, boli, mutre, miros de iodura, antren. De-aici insa, incepe greul: unde gasesti tu prestatori de servicii care sa-ti „ordoneze“, vorba doctorului, viata sexuala?
Un raspuns timpit (si frecvent, din pacate) e ala cu tocmirea unui gigolo. Toata lumea o sa-ti spuna ca banii pe care pina acum ii dadeai pe galetuse de inghetata sa-i dai pe un amant potent si mai ales altruist. Pe ei nu-i doare gura sa vorbeasca, mai ales ca aceleasi guri or sa te toace ulterior, ca esti defecta la cap si platesti barbatii sa se culce cu tine.
Varianta e si nerealista, si scumpa, si total ineficienta pentru echilibrul tau mental. Degeaba rinduiesti foliculina, daca-ti pierzi mintile din cauza compromisului uleios in care te viri. In atare conditii, ramin numai variantele civilizate. Doar ca ele presupun ca goana dupa un partener sa devina un job full-time. De la 9 la 5 la lucru, de la 5 la 9 seara la agatat.
Ti se recomanda furibund sa ai o viata sexuala impecabila. Nota bene, ea nu se refera numai la orgasm, fiindca pentru asta s-au inventat si alte metode decit barbatii vii acoperiti cu par. Viata sexuala sanatoasa se raporteaza si la psihic. Deci nu vorbim aici de necesitatea achizitionarii, printre alte unelte casnice, a unui vibrator. Medicii, psihologii si prietenii te someaza sa-ti gasesti un partener, nu un dispozitiv erotic cu plata in rate, zero lei avans, garantie doi ani.
Si casnicia se simti rau si cazu la pat
Daca esti singura, demersul coincide cu campania ta (si asa disperata) de a-ti cirpi viata sentimentala. Internetul face azi ceea ce pe vremuri faceau doar hazardul sau cumetriile unde erau invitati si burlaci cu hachite, ca din intimplare. ...
citeste mai departe
Citeste mai multe despre:
medic, sex, viata sexuala, Simona Catrina, Marea Dragoste, Sex in (per)versiune clasica
vezi galeria foto »










Haine pentru femei ASOS,ZARA,BERSHKA,DEBENHAMS,TOPSHOP,OASIS
www.bonmagazin.ro
www.bonmagazin.ro
www.bonmagazin.ro
Da ...excelent articol , ai reusit sa punctezi si sa evidentiezi foarte bine niste aspecte pe care , chiar daca le stim, nu reuseam sa le vedem atat de clar,destul de dur si crud adevarul, pe langa cate altele are de patimit ...femeia, daca ar mai citi aricolul si cativa barbati ...chiar ca ar fi o mare realizare! Felicitari ...
Super, multumesc ca mi-ai "salvat" saptamina :)
Ma regasesc in articolul tau. Singura cu copiii fiind, sotul plecat cu anii peste mari si tari, am auzit si eu ineptia asta. Din pacate, asta este nivelul de pregatire des intalnit in cabinetele romanesti si , tot din pacate, exista o lipsa cronica de respect fata de femeie - ca un tot, cu trup, suflet, personalitate, aspiratii etc. Eram tanara si nu eram urata, insa , cu mana pe inima o spun, nimeni nu m-a invitat la o cafea, macar, data fiind situatia mea de mama cu copii acasa... Si restul este un oftat prelung.
Excelent !