La Amsterdam si pretutindeni

vitrinelor ample si scumpe, frumusetea femeilor expuse la vanzare m-a durut, m-a speriat, m-a rascolit. Dincolo de pod, incaperile in care te invitau prostituatele nu mai aratau a soproane cu pat, ci a apartamente de gala. Femei superbe, imbracate in desuuri scumpe, te imbiau cu gesturi de regina sa le vizitezi in incaperile lor mobilate cu stil. Tinere splendide, cu maini fine si coapse subtiri, iti aratau cu gest delicat patul infatat in matase, pe care urmau sa-ti ofere placeri princiare. Adolescente fragede, cu goliciunea intreaga ivita printre voaluri albe, chemau cu zambet suav la iubire platita. “Ce frumoase sunt!”, i-am soptit iubitului meu cu glas impietrit de durerea uimirii sale pierdute, iar el si-a dezlipit cu greu privirea din ochii Circei de dincolo de geam si mi-a raspuns: “Da? Mie nu mi se par…”

Singura femeie din lume

“Am vazut cele mai frumoase femei din lume in niste vitrine, la Amsterdam. Se vindeau pe bani”. Asa arata sms-ul grabit trimis de iubitul meu prietenului sau. L-am citit pe furis, ghemuita a deznadejde in patul nostru de la Tulip Inn. Si apoi m-am rugat in gand sa-mi gasesc in suflet dragostea linistita, dragostea care nu doare, dragostea care nu deznadajduieste, dragostea care nu se teme de frumusetea altor femei. Dragostea care sa ma faca sa ma simt singura femeie din lume, la Amsterdam si pretutindeni. Dragostea de care nu sunt in stare.

(Articol publicat in revista Tango, septembrie, 2008)

• Tweet