Frumusete fara gust

mereu gusturile intepatoare ale Greciei, mi-e dor, in nestire, de vinurile ungurilor, de ocheadele lor fara perdea.

Dar ma intorc mereu, infometata, bolnava de dor, in tara in care am fost condamnata sa inteleg ca iubirea vine de dincolo de ademenirile frumusetii perfecte. |n care am deprins, cu greu, cu lacrimi, cu migala, sa gasesc lumina nesfarsita a sperantelor pentru intreaga viata nu in arcadele umerilor perfecti, ci in boltele cuvantului inteles, asumat si trait. Nu in fiorul abstract al trecerii zeilor prin calea privirii mele buimace, ci in transformarea profunda, intreaga, dorita, care se naste in tine atunci cand intalnesti un om pe care-l poti intelege pe de-a-ntregul. |n tara in care am simtit gustul nebun al iubirii, in vremuri in care eram atat de saraci, incat mesele noastre aveau, zile si zile de-a randul, gust alb de iaurt si de paine, gust tandru de sarut necersit, parfum de cafea masurata cu grija, amintiri de lacrimi varsate cu obida peste flacara care-mi facea laptele sa dea in fiert peste buza ibricului, iz de inocenta, credinta proaspata ca tineretea e fara sfarsit, ca iubirea tine de frig si de foame, ca dragostea nu moare.

• Tweet