Cand dragostea iti pune capac

l-am rugat. Dar tocmai atunci i-a sunat telefonul si mi-a facut semn, grabit, din spatele tigarii Benson, ca n-are timp acum de prostii. Si am plecat. (De ce-as mai fi ramas?) L-am intalnit, peste ani, intr-un loc in care fuseseram candva amandoi. In urma iubirii mele chinuite nu ramasese nimic. Si n-am stiut ce sa-l intreb. Copii, impreuna n-aveam… case nu-naltaseram, pomi nu sadiseram. L-am privit lung. Si trist. Parea insingurat. Si-am intrebat, pana la urma, cu glas dulceag, daca mai are castronul acela frumos, argintat. M-a privit nauc, pe sub ochelari si s-a-ncruntat a uitare. “Aaa, ala, s-a spart demult!” “Dar lingurita cu coada de paun?”, am incercat sa aflu si mi-a zis ca cineva i-a furat-o. Si intr-un tarziu si-a amintit ca a tinut o vreme un borcan de zacusca-n dulap. Dar ca l-a aruncat. Ca facuse floare. Si ca acum nici nu mai mananca zacusca. Ca-i da arsuri. Ca tine regim. Nici nu mai fumeaza. Dar eu ce mai fac? Ce mai gatesc?…m-a intrebat…

• Tweet