Alice Nastase Buciuta - Unde ne sunt barbatii?

“Nu sunt nicaieri. Barbatii loiali, buni de iubit, gata de dragoste vesnica au disparut de pe pamantul romanesc odata cu zimbrii” – mi-am spus, candva, in urma cu vreun lustru. Si, pentru a anihila tristetea unei asemenea constatari, am decis tot atunci ca nu-i nimic, e timpul sa organizez cat mai multe expeditii dincolo de granitele tarii, pentru a-mi gasi rostul si linistea.

Mai intai, am facut cateva documentari temeinice la nivel teoretic. Am studiat forumurile de pe internet si statisticile care arata procentul romancelor maritate cu straini. Iar acolo, printre povesti ingrozitoare, cu musulmani violenti, nordici alcoolici si italieni dezmatati am gasit si cateva istorii datatoare de speranta.

Ca sa incep cu dreptul marele razboi de cucerire a teritoriului amoros atat de ravnit, mi-am ales mai intai o lupta usoara, pe care s-o dau gata fara mare efort. Din calatoria mea in Grecia, pe taramul pe care orice femeie blonda isi poate gasi in fiecare zi un amorez - sau doi, sau trei - m-am intors cu stima de sine revigorata si cu tupeul semnificativ mai bombat decat la plecare. Si, bineinteles, cu agenda telefonica mai indesata de numere cu prefix catre care am mai sunat un timp, un rastimp. Dar nu mai mult de-un anotimp.

Voiajul meu pe tarm iberic de mare si de vis m-a invatat sa ma vad cu ochi mandri si sa-mi redescopar frumusetea pierduta printre propriile nesigurante. Numai ca, nu mult dupa aceea, din drumul meu catre Germania, m-am intors cu inima ferfenitita si cu increderea in mine insami redevenita chisalita. Dar pentru ca mi-am dat seama la timp ca, de data aceasta, obiectul exaltarii mele esuate n-a respectat cerinta initiala, fiind doar un parlit de transfug - cum s-ar zice, a douaspea generatie de zimbru - am recidivat curand in speranta ca nu aici, ci undeva, in alte zari si-n alte culturi imi voi sadi, cat de curand, pofta de eternitate.

Pentru concediul in Croatia m-am pregatit cel mai mult, cel mai temeinic. Aflasem ca acolo vietuiesc cei mai frumosi, mai loiali barbati de pe pamant. Cei mai puternici si mai tandri. Cei mai curajosi si mai blanzi. Cei care, odata ce si-au luat un legamant de iubire, il vor respecta pana la moarte, pentru ca inca mai cred in onoare. Dar inainte sa apuc sa-mi fac bagajele de plecare inspre limanul stancos al tuturor sperantelor mele, intr-o noapte cu luna m-am indragostit, fara sa vreau, fara sa stiu, de un barbat pe care il cunosteam de ani si ani de zile, fara sa-l fi vazut vreodata cu adevarat. Descalecase si el din alta tara, aceea unde irima are batai profunde, iar apele Izei se involbureaza, a dragoste mare, din cand in cand…

Unde sunt barbatii care sa ne implineasca inima? Sunt nicaieri si pretutindeni. Sunt langa noi, dar nu-i vedem. Sunt langa altele, si ii vedem degeaba. Sunt prea departe ca sa ii ajungem sau prea aproape ca sa ni se mai para frumosi. Sunt in tarile visate sau stiute de noi sau pe taramurile care nu au fost, inca descoperite. Numai ca, intr-o zi, cand ne asteptam mai putin, distantele se vor imblanzi si se vor reaseza de la sine. Drumurile se vor impleti in numele dragostei si toate intrebarile isi vor ostoi graba. Iar daca nici atunci nu ne vom gasi puterea sa-i vedem, sa-i gasim, dragostea va cadea din cer ca un fulger si pentru fiecare dintre cei care au cautat si au plans se va face lumina. Se va face iubire.

P.S. Despre barbatii croati n-am mai aflat nimic, de atunci, de pe vremea cand planuiam un drum care nu a mai avut loc niciodata.

• Tweet