Societatea jurnalista multilateral dezvoltata

Am bagajele deja facute, pentru cea dintai vacanta romaneasca a mea de la emigrare incoace. Am frisoane de emotie. Si recunosc, printre mii de alte doruri, ca abia astept sa ajung acasa si sa dau peste tarabele cocosate de ziare si reviste scrise in limba in care visez.

Si Ovidiu nu mai crapa odata…

Ca un facut, chiar in timp ce-mi pileam unghiile, citeam cu o jumatate de ochi Beau Monde, o revista care ne invata cum sa supravietuim in lumea asta ca o jungla: „Aspectul unghiilor este cartea ta de vizita, dar si un mod de a petrece putin timp departe de birou“. Mi-aduc aminte ca intr-o zi, acum citiva ani, mi-am prins o unghie in portiera taxiului si, pentru ca s-a zdrelit iremediabil, toata ziua am stat cam departe de birou, ce-i drept, ca sa nu mai vada cineva cioburile.

Drept care, in ciuda faptului ca voua vi se pare o chestie timpita, mie mi se pare poetic- hodoronctroncist ce-a spus redactorul de la Beau Monde, ca aspectul unghiilor te tine departe de birou. In cazul lui, l-a tinut departe si de inspiratie, dar asta e, avem in vedere pagubele colaterale.
 
Tot din Beau Monde aflu ca „ne aflam pe domeniul frumusetii“. Deci pasul rar si gura mica, am calcat deja pe o tarla cu un anumit specific, putin respect, va rog! Citesc apoi o poveste care mi-a detonat toate melancoliile stocate-n mine insami si pastrate pentru zile bune: „Daca Ovidiu si-a inecat amarul exilului in alb, rose, dulce, sec sau licoros, ce sanse am avea noi, muritorii, sa rezistam unui vin de Murfatlar?“.

Pfffaaai de mine! Daca stia imparatul Augustus ca Ovidiu e nemuritor, il mai exila la Tomis? Mm? Ca doar nu era idiot sa renunte la puterile lui de zeu! Dar asa, fiindca a dormit pe el si n-a stiut ce-are la usa, ni l-a facut cadou noua, „muritorilor“. Redactorul de la Beau Monde n-a citit „Legendele Olimpului“, unde sunt inventariati zeii, desi tovarasa profesoara si-a crapat plaminii implorindu-l sa. Asta e, din toata dandanaua asta cistiga memoria lui Ovidiu, innobilata ad-hoc.  Si vinul de Murfatlar care, de ce sa nu recunoastem, ne place si noua la nebunie.


Cind ghinioanele se dreg cu hirtie igienica

O alta tovarasa profesoara care a cadelnitat degeaba in clasa e cea care l-a dascalit pe redactorul de la Bolero, un personaj zamislitor al urmatoarei expresii hidoase: „Cei patru se straduiesc sa fie cit mai fantastici cu putinta“. Daca si „fantastic“ are grad de comparatie, inseamna ca s-a dat dezlegare si la „cel mai superb“, „cel mai perfect“ si „cel mai kaki“. Eu, una, sunt multumita.

Uite, vezi? Daca puneam mina sa citesc Cosmopolitan cind mi-am rupt unghia, nu ma mai apucam sa le tai pe toate ca sa le nivelez, de rusine. Cosmo ne invata sa reparam o unghie rupta lipind-o cu „superglue si hirtie igienica“!!! Am incercat si eu manevra, numai ca m-am lovit de o problema strict administrativa: hirtia mea igienica era bleu, iar oja era roz. A iesit o unghie vinetie-cacanie, de le-am sters pe toate si le-am taiat pe toate, instantaneu.


Anorexie, dulce nebunie 

Cosmopolitan o descrie pe Audrey Hepburn drept o faptura „longilina si iconica“, dar cu „ochi de caprioara“ si „straina de orice acuze de anorexie“. Exprimarea bombastica, impletita-n patru si despletita-n cinci, te face sa crezi ca Audrey era mai degraba un semn de circulatie decit o vedeta. Si sa intelegem ca a fi „straina de acuzele de anorexie“ vizeaza stadiul opus, acela de purcel patentat?

Tot in Cosmo citim ceva cu zeama istorica: „Povestile se petrec in Cehoslovacia comunista, sunt circumscrise acelui context politic, iar asta le face sa fie reprezentative pentru un anumit tip de sensibilitate“. Da, le face sa fie reprezentative pentru „un anumit tip de sensibilitate“, ...
citeste mai departe

• Tweet