Din pantaloni rasari un zimbru postal
Aceeasi Cosmo - care considera ca parcurg aceste articole fiindca imi face placere, nu pentru ca intentionez, mai in gluma, mai in serios, sa contribui si eu la carpirea limbii române si a logicii publice - desface spiteria si scapa capace pe jos, iar din cutii ies perle, culmea: “declansarea unui nivel scazut de cortisol, un hormon specific stresului”. Pe vremea mea, se spunea “cortizol” si se barfea in targ ca era un hormon principal al glandei corticosuprarenale. Cred ca asa ati scris in prima faza, dar Word-ul corecteaza dupa calapod englezesc (de ce nu i-ati deselectat, frate, optiunea corecturilor, daca va incurca? Click la Tools si de-acolo mai departe…). “Nu e nevoie sa te-arunci cu coarda elastica pentru a-ti spori atractia”, mai gasesc. Sa mor daca pricep ceva. Poate doar daca esti goala pusca-n coarda elastica, sau cum… Nu stiu.
“Cinci luni de cand ti-a soptit ceva ce incepea cu <Te…>”, exemplifica aceeasi revista. Depinde, fiindca foarte multe expresii interesante pot incepe cu “te”. Mai ales in limba româna. Dar tot asa, cand preluam expresii traduse cu forta din filmele americane, ne asumam riscul. De altfel, in alta pagina se lafaie o gogorita similara: “Nu te poti abtine sa nu pronunti cuvantul cu <i>”. La americani, aluzia cu “the <L” word” (de la “love”) e o expresie consacrata, e un model de vorbire, dar adaptarea lui, trasa de ciuf, la limba româna e deja o barbarie lingvistica.
“Atunci cand ia masa cu o simpla amica, nu trebuie sa te ingrijorezi”. Decat daca e masa pe care mananci de obicei, caz in care nu te ingrijorezi, dar iti sare tandara. “O geanta verde te duce cu gandul la <verzisori>, iar in weekend te apropie de natura”. Posibil, ca eu de exemplu am avut candva un caiet verde care mereu imi amintea de omuletii verzi din cartile cu OZN-uri. Dupa cum de cate ori scot din frigider un ghem de salata verde, mi-aduc aminte brusc de dolarii canadieni, nu stiu de ce.
“Lanseaza o discutie intre tine si <junior>”, vine Cosmo cu o idee pe masura celorlalte care i-au transformat renumele-n porecla. Zice sa-i spui “juniorului” (adica penisului care refuza postura erecta, ca sa ne ambalam cat de cat stiintific): “Pai ce esti tu, zimbru sau timbru?”. O aberatie care nici macar nu ma face sa rad, ci imi starneste banuiala ca unele minti functioneaza cu softuri pline de erori. Cum adica, draga, zimbru sau timbru?! E ca si cum ai tipa la o sportiva: ce esti tu, fato, gimnasta sau canasta?
Descopar nervoasa si sfaturi compatibile mai degraba cu revistele pentru barbati, de-un misoginism gretos: “Ca sa transformi tipa cu care ai avut o aventura de-o noapte in amanta permanenta, asociaza-i numele cu ceva: Oana-nimfomana, Crina-balerina etc. Astfel, iti va fi mai usor s-o tii minte”. Pot sa stiu, atunci, de ce ati mancat atatea tone de celuloza ca sa perfectati voi, inteligent, relatiile dintre barbati si femei? Pai daca asa de mitocaneste se pune problema, treceti la scenarii de suse, ca se apropie sezonul si aveti nevoie de repertoriu cu marlanii proaspete.
COMENTEAZA: