Marea Dragoste / Tango - Despre dragoste si alti ingeri

Afisari: 3634
De: Text de Simona Catrina
La: 19 Martie 2010

Bataia de campi e rupta din rai

Bataia de campi e rupta din rai
Cum n-am incotro, admit ca toamna se scutura si pica destule elemente, asa ca nu ma mir deloc de panseurile ramase vraiste prin revistele lunii. Ceea ce urmeaza nu e nici consternare, nici perplexitate, nici hahaiala. Am depasit stadiul cind nu-mi venea sa cred. Politica, barbatii si publicatiile glossy m-au convins ca e posibil orice. Asadar, ceea ce va spun acum e doar fructul zemos al resemnarii mele in fata zadarniciei lumii, logicii si topicii.
Marita-te cu un contrast sau macar ia-ti o geanta mai mult decit geanta

Sub poala creata a unui titlu savant – „Kidman devine Urban“ – revista Beau Monde ciopirteste karma actritei: „Daca Nicole a avut nevoie de un contrast cind a trecut peste momentul divortului, atunci il are acum din plin“. Mie cel mai mult nu chestia asta cu contrastul mi-a placut, fiindca n-am depistat vreun contrast tipator intre minionul celebru Cruise si minionul celebru Urban, ci faza cu „atunci il are acum“. Si cum cica nu se poate face filosofie cu burta goala, deduc ca redactorul a avut acces la un prinz cu multa carnita, deoarece uitati-va ce margaritar metafizic a emis. Atunci a ajuns jurnalist acum, vreodata, cine stie cind.
Mai citesc in Beau Monde despre „genti datatoare de statut“, precum si despre cel mai bun prieten al omului, geanta: „Sa dai nume unor genti e foarte feminin si dragut“. Si, scuze ca va-ntrerup, e si foarte util. Deschizi dulapul – pardon, armoarul – si strigi: Marcela, hai incoa’, ca azi mi-am luat pantalonul mov, care merge cu tine!
Numai ca ambuteiajul parerilor despre genti devine mai jos stare de necesitate: „Sunt nume cunoscute, ale unor femei si mai cunoscute, dar si ale unor… genti devenite mai mult decit genti.“ Nici nu-ndraznesc sa-mi incordez imaginatia in asemenea hal, incit sa aflu ce-ar putea deveni o geanta, mai mult decit geanta. Adica poate deveni geamantan, dar si sarpe sau oaie, la loc?  
Ia, gata cu gentile, ca am gasit tot in Beau Monde „Topul Indispensabilelor“. Te doare mintea. Pina sa realizezi ca penultima vocala nu este „i“, rizi la parametrii obstesti, dar ulterior iti dai seama ca nu asta e problema, ci mai degraba naravul de a intitula o rubrica de shopping atit de alambicat fonetic.  
Din nelipsita serie „hodoronc-tronc“, revista Bolero tese o noua definitie a romantismului. Zice: „Cu cit mai multe panglici si sireturi, cu atit o sa ai parte de o toamna mai romantica“. Aha, pai cind am auzit asta, m-am pus pe scobit in debara si am adunat sireturile de la mai multe perechi de incaltari, apoi m-am straduit sa le pun pe toate la aceeasi pereche de ghete, in nadejdea ca aceasta dexteritate imi va procura o invitatie in gradina botanica, un murmur de amor si un inel de logodna. Tot ce mi-a procurat a fost harababura din lada de pantofi. Panglici n-am avut.
Revista imi mai spune ca o firma „a pregatit pentru tine o silueta voluptoasa si seducatoare“. Multumesc din suflet, doar atita va rog, sa-mi spuna unde mi-a lasat aceasta silueta, fiindca mi-ar trebui saptamina viitoare, ca ma duc la un botez.
Scremindu-se sa scoata un carambol cu orice pret, Bolero lipeste de pereti un titlu tras de par, aproape chel: „Avem noi hanorac de cojocul tau“. Ochei, dar sper sa nu ma puneti sa caut hanoracul in carul cu fin. Ca data trecuta cind am facut asta, am scapat ca prin urechile hanoracului, ca venea nor de furtuna si stateam ca pe hanorace, drumul era plin de n-aveai loc s-arunci un hanorac si, de nervi, ma invirteam in sensul hanoracelor de ceasornic.   

Sexule cu zurgalai, frumosi sint adeptii tai…

Cind te-am deschis, mai, revista Cosmopolitan, tu deja scrisesei de ma-nnebunisei si publicasei porumbelul pe care-l slobozisei anterior. Zisesei tu acolo: „Nici nu terminasei scoala generala“.
Da, dar nici matale, ziaristule, n-ai terminat scoala generala chiar cu coronita de garoafe-n ciuf, ori ai avut scarlatina exact cind se preda mai mult ca perfectul, nu stiu… Desi cred ca te-a afectat ...
citeste mai departe
 
 

COMENTEAZA: