Sunt Minunat, Singur si Trist, Doamnelor!

Motto: „Mi-ar placea sa fiu un fulg in palma ta, sa nu o poti deschide de frica sa nu ma pierzi.“

(mesaj sters din memoria telefonului).

Raman pe vecie fascinat de complexitatea creierului feminin, dar nu-mi pot reprima convingerea ferma ca numarul de barbati tristi de pe glob este direct proportional cu cel al femeilor de peste 30 de ani, care - desi inteligente - prefera sa doarma in bascheti, lamentandu-se la nesfarsit de nestatornicia si superficialitatea sentimentelor masculine. Va asigur, doamnelor, ca gresiti! Unul dintre cele mai frecvente si statornice sentimente ce brazdeaza sufletul unui barbat este TRISTETEA. O sa va intrebati (justificat) de unde atata sange pentru a hrani si aceasta minora depresie, cand este de notorietate ca la barbati sangele de abia ajunge pentru parcurgerea traseului clasic: cap-stomac-madular. Orice femeie, chiar sumar instruita, impartaseste ideea ca atunci cand un barbat incepe sa-si ignore falusul in favoarea creierului, sistemul lui de gandire se dezmorteste, isi reia functiile, ba chiar uneori eclateaza! Si atunci, de unde tristetea?

Marturisesc sincer ca sunt adesea trist, dar arareori nefericit. Oricum, fac parte din categoria celor care stiu ca lipsa nefericirii nu echivaleaza cu fericirea si ca mai cumplita decat suferinta din dragoste nu este decat lipsa ei.
E trist cand ni se sugereaza ca viata e ceea ce ni se intampla in timp ce facem planuri. Pentru mine ieri este trecut, azi este un dar, iar maine este bonus. Desi gandesc, uneori ma indragostesc. Atunci fac dragoste, deci traiesc. In rest, fac sex, deci exist.

E trist ca ceea ce numim viata nu este adesea decat balacarirea si adancirea in nimicurile cotidiene. In mod bizar, asta face ca, din exterior, propria existenta sa ni se para perfect organizata, desi este doar ordinar de dependenta. Unii au o slaba toleranta la incertitudine, uitand ca si nesiguranta are farmecul ei: poti planifica mereu cate ceva pe care nu trebuie neaparat sa-l duci pana la capat!
E trist ca fericirea devine inspaimantatoare, ba chiar insuportabila la
gandul ca durata ei este minuscula in comparatie cu amintirea ei. Cand si amintirea dispare, inseamna fie ca ai murit, fie ca poti s-o faci linistit. Cei mai multi mor intre 20 si 30 de ani, dar sunt ingropati dupa 70 de ani. In acest timp continua sa existe, se casatoresc, fac copii, dar uita sa traiasca!
E trist cum viata poate deveni o tortura zilnica atunci cand iubesti pe cineva care pare mereu sa astepte altceva sau pe altcineva. Asta confirma teoria conform careia iubesti cu atat mai puternic atunci cand dragostea nu-ti este impartasita, sau ca iubesti cu atat mai disperat atunci cand iubirea este imposibila. Paradoxal, cand unul iubeste prea mult, celalalt primeste prea putin.
E trist ca exista o atat de mare diferenta intre a face sex si a face dragoste, chiar daca sondajele plaseaza pe primul loc in topul fanteziilor sexuale tot pe cele cu propriul partener. E la fel de trist si faptul ca adulterul devine uneori o simpla compensatie la lipsa de tandrete, ramanand in acest caz o banala declaratie de dragoste conjugala.

E trist si sordid ca distanta dintre a te indragosti si a iubi coincide cu amploarea vanitatii eului fiecaruia si ca, odata indragostit, nu poti ramane perpetuu in aceasta stare (vestea buna e ca nici daca ar fi posibil acest lucru, nu ar aduce fericirea).

E trist ca la sfarsitul drumului comun, in loc de „au trait fericiti pana la
adanci batraneti“ se potriveste mai bine „au trait doar casatoriti si nefericiti“. Ba chiar unele doamne vaduve ce incep prin a ingriji cu ravna ostentativa un mormant, sfarsesc prin a face pentru aceasta activitate o pasiune mai mare decat cea avuta pentru defunct. Inca nu am intalnit pe nimeni care ...
citeste mai departe

• Tweet