Simona Catrina - Proprietar, inchiriez doua garsoniere unui cuplu serios

Undeva, departe, e iubirea mea

De la o vreme, fiecare bucata de miez vrea nuca lui. Fiecare boaba cere pastaia proprie, in care sa aiba drept absolut de decizie si de scarpinat fara martori. Oamenii isi limiteaza relatiile de dragoste, fac garduri de nuiele intre inima si trup.
 
„Sunt cu cineva“ - este modalitatea prin care il prezinti pe iubitul tau prietenelor,fara sa fie necesara prezenta lui. El nu mai e de mult amant, logodnic sau prieten, e doar stafia urbana, corporatista si ocupata din povestile pe care le insiri. Nimeni nu-i vede umbra pe orbita vietii tale, e un fel de cometa despre care toti stiu ca exista, dar n-o zareste nimeni. Telescopul e stricat, va rugam reveniti. Cunosc din ce in ce mai multe cupluri pe care le unesc dragostea si alergiile comune, dar le despart 16 statii de metrou. Ani de zile, a fost la moda sa trancanesti abisal despre singuratatea in doi. Acum, trendsetter-ii propun modelul opus: solidaritatea de la distanta.

Nu ne mai aciuam sub acelasi acoperis, pe de o parte fiindca nu-i loc de doua randuri de tabieturi intr-o singura casa, pe de alta parte fiindca n-avem incotro. In ciuda faptului ca moda garso­nierei e destul de agresiva, de cele mai multe ori decizia la nivel de cuplu e unilaterala, balanta e dereglata dureros. De altfel, e o unealta buna de masurat pasiunea: cel care propune paliere separate iubeste mai putin.

Nu cuplurile aleg sa traiasca separat, ci jumatati de cuplu fac legea pentru celelalte jumatati. Puse in fata faptului, aripile concubinatoare ale iubirii inghit nodul si accepta situatia, cu civilizata spaima. 

Telefoanele si Internetul au construit punti scartaitoare intre cele doua maluri de relatie. Adevarul e ca zilnic imi e dat sa vad indragostiti care discuta mai mult la telefon decat in carne, oase si lacrimi. Dorurile celulare au semnal bun, formeaza de oriunde, emotia si acumulatoarele rezista zile intregi fara alimentare. Si-atunci, la ce bun sa imparti cu omul iubit un apartament sau o zi proasta? Dar la ce rau, totusi?  

Dragoste cu autonomie teritoriala

Am prieteni care sustin ca se iubesc, dar locuiesc dracos de separat. Varianta lor pentru presa e ca asa vor ei, de comun acord. Varianta ei, dupa plecarea lui si doua coniace, e ca asa vrea el. Nu-mi amintesc sa fi avut onoarea de a cunoaste un cuplu labartat in doua case prin vointa unanima. Ma refer la combinatiile oficiale si angajate, nu la interactiunile exclusiv sexuale.

Mai sunt si cazurile in care se simuleaza independenta, spre a nu se isca atacuri de panica. Adica el plateste chiria lui, ea pe-a ei, dar el sta mai mult la ea sau invers. O casa sta goala de-a pururi si singurul motiv pentru care inghite bani e ca nu cumva el sa aiba senzatia ca ea i-a pus capastru.

Am o prietena care, de vreo patru ani, sta la un tip, desi, daca-l intreaba cineva pe el, sustine ca locuieste singur. O cheama si-o asteapta fript in fiecare seara, sta-n balcon cu ochii beliti si inima arc, pana o vede intrand pe usa grea a blocului, rasufla usurat si tandru, dar n-o lasa sa-si planteze la el decat pijamaua. Ea isi cara vesnic haine de schimb intr-o punga de plastic; zilnic, pleaca la serviciu direct de la el, cu hainele de ieri in plasa. Asa am apucat-o si nu pricep ce se intampla acolo, ca daca-i vezi, sunt nedespartiti.
 
Sunt de mana peste tot si ...
citeste mai departe

• Tweet