Marea Dragoste / Tango - Despre dragoste si alti ingeri

Afisari: 7682
De: Text de Simona Catrina
La: 17 Iunie 2011

Simona Catrina - Pot sa-i dau lui orice. Dar nu pot sa-l dau pe el nimanui

Simona Catrina - Pot sa-i dau lui orice. Dar nu pot sa-l dau pe el nimanui
As da orice sa, as face orice pentru, as astepta oricit fiindca. De cind ma stiu, am negociat ipocrita cu destinul, promit orice pentru ca dorinta mea sa se coaca frumos. Promit, desi stiu ca nu am de unde sa dau, e doar un reflex parsiv, de vulpe disperata. Poate ca de-aia si promit, fiindca stiu ca nu-mi va cere nimeni nimic, de fapt. Tirgul la care poftesc eu nu exista. As da orice (vedeti?) sa-l pot breveta.
Pornamente sentimentale

De fiecare data cind m-am indragostit, am fost pregatita sa dau orice ca sa-mi aduc iubirea catre un deznodamint cinematografic. Sa ma ceara de nevasta si sa ma imbrac mireasa, sa am 200 de invitati la nunta, sa am nasi, buchet, verigheta, tort chicios etajat, perinita si luna de miere. Evident, modelul rochiei, buchetul festiv si nasii erau diferiti de la caz la caz. Fiecare poveste avea scenariul ei, toate splendide, as fi luat opt Oscaruri pina acum, daca ma ascultau si pe mine.
Odata, o prietena m-a oprit din delir si m-a intrebat daca, prin tot acest maldar de vise, l-am introdus cumva si pe cel postnuptial: „Si daca ajungi nevasta lui ce faci?“, cloncanea ea prompt. Moment la care eu ma enerrrrrvam invariabil si o balacaream in gind, fiindca imi turtea mie avintul, normal. O timpita, o invidioasa, o...
Dar cum relatiile mele infiorator de lirice sfirseau oleaca inainte de cererea in casatorie, am sunat-o intr-o zi pe invidioasa, i-am cerut un teanc de scuze, m-am simtit penibil, ea nu, apoi ne-am dat intilnire la pizza si acolo am mai recunoscut o data ca marea isprava nu e sa te mariti, ci sa faci o relatie schioapa sa arunce cirjele si sa topaie fericita.   
Vazindu-ma spasita, dupa ce-am recunoscut a sasea oara ca eu am fost idioata si ea desteapta, s-a declarat multumita si mi-a spus ceva ce incepea deosebit de romantic si sfirsea deosebit de pornografic: ea, ca sa-l pastreze pe desteptul alaturi de care isi indesase pirostria pe coc, a acceptat peripetii sexuale de-am gogonat ochii ca broasca si urechile ca minzul.  Aaa?

Oroarea de a-l pierde, orgia de a-l avea

De la istorisirile ei m-am trezit ca, mai mult sau mai putin discret, am facut prospectiuni pe piata si-am aflat la ce se dedau femeile pentru ca palalaia iubirii (ma rog) sa arda si sa arda si sa arda. Combustibilul era profund organic, asa cum invatasem la chimie ca sint toti combustibilii. Ceea ce nu invatasem la scoala era continuarea reactiei.
Cind am auzit prima data ca o femeie a fost o gazda nemaipomenita cu o alta femeie si i-a dat amaritei un colt din piinea ei, din patul ei si din sotul ei, am crezut ca am baut prea repede coniacul pe care-l descintam dinainte-mi, pe masa. Dar asa era: o cunostinta destul de apropiata mi-a explicat ca vremurile cind toaletele erau pentru o singura persoana, iar paturile doar pentru doua, s-au dus pe girla simbetei. Ca, terorizata de perspectiva de a-l pierde pe incintatorul ei iubit, a acceptat, cam la a treia strigare, damblaua lui de a aduce inca o femeie in relieful tropical al plapumioarei conjugale.
„Ti-a placut?“, m-am gasit eu sa intreb, fiindca nimic mai inteligent nu-mi dospise-n cap. S-a uitat la mine cu pupile crete: „Nu, evident ca nu mi-a placut, doar nu sint lesbiana!“. Am incercat sa fac o teorie tocita despre diferenta dintre a fi lesbiana si-a face sex – concesiv si ocazional – cu o dama. Dar si-a pus palmutele la urechi, n-a vrut, nu, nu, nu, n-a vrut sa auda. Mi-a fost mila. Era traumatizata intr-un fel, nu crezuse vreodata ca va accepta asemenea orgie de dragul de a pastra intacta o relatie. Mila mi s-a amplificat peste un timp, cind am aflat ca el a parasit-o oricum. Si ca acum e combinat cu cealalta. Si, probabil, cu inca una, dupa modelul patentat.

Alegi: legi sau dulci faradelegi

E clar, majoritatea innebunim cind bagam de seama ...
citeste mai departe
 
 
Citeste mai multe despre: Tango, artista, marea dragoste, sex, barbat, orgasm, carte, autoare

COMENTARII:

  • 1. anonim! pe 06 Octombrie 2011 10:55

    sunt femeie si am facut sex in trei la cererea mea dupa numai cateva luni de relatie! nu a fost ideea lui si eu l-am convins...cu usurinta ce-i drept :p mi-a placut foarte mult si o s-o mai fac! nu e vorba de impartit, ci de fantezii, atat! nu judec pe nimeni la capitolul asta si nu-mi place sa fiu judecata! oricum, femeile sunt din ce in ce mai deschise cand vine vorba de a incerca un menage à trois si ma bucur ca e asa. de foarte multe ori gandesc/actionez ca un barbat cand vine vorba de sex...poate de accea parerea mea nu se incadreaza deloc in peisajul descris mai sus. e evidenta diferenta dintre a face sex/a face dragoste cu barbatul iubit, descrisa de tine. nu sunt de acord! nu-l dau pe el nimanui daca facem sex cu inca o femeie, dimpotriva, il pastrez langa mine!

COMENTEAZA: