Simona Catrina - Eu stiu sa pierd, dar nu stiu sa accept ca tu castigi

Un coleg de facultate care ma curtase doua zile a virat, inaintea unui seminar, catre o colega de-a mea. Bun. A intrat profesorul si-a cerut pareri despre teoria literaturii in viziunea René Wellek si Austin Warren. Duduia care-mi suflase admiratorul a inceput o disertatie plina de truisme, pe care eu, plesnind de glagorie, i le-am altoit cu un ranjet sarcastic. La prima ei virgulita, am intrerupt-o si-am facut o parada sufocanta de lecturile mele. Domnisoara Giga intepenise, dadea sa mai emita un panseu, dar eu o interceptam agresiv si veneam cu replici-bobarnac, mai ales ca grupa ma incuraja, radea de poantele mele si de prostia ei. Azi, imi pare groaznic de rau. Realizez ca toate fetele din grupa ar fi dat orice sa fie in locul ei, de fapt. Noi eram destepte, ea era superba.

Sunt in rivalitatea facultatilor mintale?

Am cunoscut o femeie cu parul alb. Avea 28 de ani, dar isi platinase coama pina la absurd, incercind sa fie mai blonda decit blonda care cistiga teren in inima si mai ales in patul unui anume barbat. Am mai auzit de o femeie care si-a parasit sotul inginer pentru un idiot care era (nu se stie cum) chirurg, asta numai pentru ca rivala ei de ani de zile se maritase cu un internist. O alta si-a marit sinii (desi, dupa modesta mea opinie, ar fi trebuit sa-si micsoreze fundul), pentru ca iubitul o parasise pentru o cupa D. Am citeodata banuiala cumplita ca nu pentru barbatii din viata noastra ne mutilam corpul si mintea, ci pentru femeile care ni i-ar putea lua.
Odata, cu ani in urma, dupa ce fusesem intr-o emisiune la TVR1, am urmarit reluarea si-am plins doua ore ca la „Titanic.“ Evident, nu-mi placuse mutra mea, asta e usor de intuit. Dar ceea ce m-a ingrijorat cu adevarat si m-a facut sa ma gindesc la complicatii patologice a fost faptul ca am realizat de ce eram atit de disperata. Nu pentru ca ma vazuse o tara intreaga intr-o forma cvasi-boccie, ci pentru ca intuiam ca ma vazuse si noua iubita a fostului meu iubit (dama care, aflasem eu nu stiu de unde, nu scapa nici un prilej sa ma pindeasca la TV si sa-mi analizeze caracterul ales). Ca al naibii caracter mi se aseza numai in obrajii bucalati. Si – gindeam eu cu mintea mea incinsa de presupuneri – o sa aiba timpita asta o satisfactie acum si-o sa pufneasca si-o sa inteleaga de ce actualul ei imi este mie doar fost. O fac timpita pur stilistic, nu mai am demult nimic cu ea, nici macar cu el. Nu-i ea de vina ca vocea mea se aude altfel in capul meu decit in tubul televizorului sau ca in jurul parului meu se depune o aura bizara, de la camera de filmat, si arat ca minunea de la Maglavit.

Oglinda, oglinjoara, cine boceste cel mai mult din tara?

De ce suntem o specie de Ghaze si Cisiordanii care nu-si iarta si nu-si uita nimic? De ce femeile dospesc rivalitati jenante, otravite, oarbe? De ce am face orice ca sa nu le dam satisfactie inamicelor, fara sa tinem cont ca prin asta alimentam satisfactia dispretuitoare a barbatilor? Cit de chioare putem fi ca sa nu observam ca orgoliile ne sint mai presus de confort sau fericire?
Aud foarte des in ultima vreme - si ma cutremur: „As prefera sa-l stiu mort, decit sa stiu ca mi l-a luat aia.“ Noi nu stim sa-i uram inculpatei sa se spele pe cap cu el, v-am mai spus eu, cred ca le iubim mult si maladiv pe femeile care ne fura barbatii. Nu vrem sa le lasam sa vada singure cu ce s-au procopsit. Ne luptam sa le scutim de o viata tensionata alaturi de un tradator. Adica le cocolosim.
Ideea ca o alta tipa se strecoara in patul in care noi, pina mai ieri, faceam mai multe firimituri decit dragoste ne seaca la inima. Cit avem un barbat, consideram ca face parte din zestrea personala. Il tratam ca pe lopata pe care nu ne-o ia nimeni, fiindca n-are ce face cu ea. Si in ziua cind alta pune mina pe ceea ce parea definitiv al nostru, innebunim, mincam chibrituri.
Cred ca rivalizam indeobste cu femeile care au ceva comun cu noi. Daca se compara merele cu perele, nu ne afecteaza toana prea mult. Dar daca dam de ...
citeste mai departe

• Tweet