Ratoiul necrofil sau bunica Nuti?!

Premiul Nobel pentru studiul necrofiliei
De la grupuri care vietuiesc aparte de comunitati „normale“ doar pentru ca impartasesc „amorul liber“ (a se citi fiecare se imperecheaza cu cine vrea) pana la industria mireselor prin corespondenta, care furnizeaza sotii din Rusia sau Ucraina unor domni respectabili din Occident, de la dive de carton care isi screm putintelul creieras sa gaseasca maniere indoielnice de mentinere a notorietatii, la mosuleti „trendy“ care isi ataseaza la palmares copilite abia trecute de majorat, dar detinand caziere groase – pretutindeni sunt exemple care ne arata ca drumul pe care mergem nu e unica posibilitate. Mereu avem in fata o groaza de optiuni – depinde doar de noi sa formulam a 11-a porunca: „Sa faci tot ce poti pentru a fi fericit!“ Niciodata nu e prea tarziu!

Ratoiul salbatic este, in felul lui, o celebritate. Nu pentru ca realizeaza pictoriale cu toale de milioane printre copiii hamesiti din Africa si nici pentru ca isi povesteste cu amanunte prin ziare urcusurile si coborasurile vietii intime. Nu e celebru precum Flavio Briatore, pentru ca organizeaza curse de Formula 1 si schimba junele ca pe farfuriile de unica folosinta si nici precum Irinel Columbeanu, cunoscutul autor roman.
Frumos nevoie-mare, cu un cap verde-smarald si penaj stralucitor, cu cravata alba asortata mai totdeauna cu penele dinspre tartita, ratoiul salbatic este stramosul a peste 80% dintre ratustele domestice din pricina apetitului sau sexual iesit din comun. In ultima vreme, notorietatea i-a crescut simtitor din pricina apucaturilor sexuale neortodoxe si mai ales a faptului ca ele au fost descrise stiintific cu lux de amanunte.

Pana in 2003, Kees Moeliker era un cercetator de duzina la Muzeul de stiinte Naturale din Rotterdam. Ardea gazul la maniera la care, intr-o buna zi, cand un ratoi salbatic i s-a izbit de geamul biroului si a cazut lat, fara suflare, pe gazon, Moeliker n-a avut ceva mai bun de facut decat sa se zgaiasca la el ore in sir. Cand – ce sa vezi?! Mai apare un ratoi – identic. Dupa ce da tarcoale cadavrului un pic, fara sa stea prea mult pe ganduri, isi scoate tepelusa in forma de burghiu si, in vazul cercetatorului siderat, penetreaza congenerul decedat. De cateva ori. O ora intreaga! Iar ca timpul sa fie alocat, corespunzator, studiului naturii, Moeliker publica o lucrare care ii aduce nu numai premiul Nobel pentru biologie, ci si o seama intreaga de invitatii la conferinte – pe sume importante – in intreaga lume.

Mai mult, colegi cercetatori din SUA ii trimit scrisorele referitoare la acelasi tip de comportament reprobabil in randul veveritelor, iar psihiatri renumiti se concentreaza pe studiul necrofiliei la om, ajungand la concluzia ca acest tip de comportament nu e, in sine, legat de cat esti de ticnit sau de atractia nesanatoasa pentru cadavre, ci, mai degraba, de cat esti de comod, dat fiind ca partenerul e mai mult decat docil si cooperant: nu pretinde niciun fel de efort de curtenie si nu opune rezistenta!

Sa stam stramb si sa judecam drept: e mai bine sa risti niste randuri de pui a caror responsabilitate o porti pana cand se hranesc singuri, sa ii lasi ei cartea de credit, pe care o foloseste fara limita, doar pentru ca are pui, sau... sa intri in combinatii linistite si fara pretentii?!

Dennis Nilsen a gandit intocmai ca ratoiul numai ca, in timp ce acesta a falfait fericit din pene vazandu-si de zborul lui, bietul scotian ispaseste si azi pentru mica scapare de a fi scurtat de zile 15 persoane. Fiul unui tata alcoolic si al unei ...
citeste mai departe

• Tweet