Rabd, deci iubesc

"Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, dar n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un talger zanganitor. Si chiar daca as avea darul proorociei si as cunoaste toate tainele si toata stiinta, chiar daca as avea toata credinta, asa incat sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic. Si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic."

"Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu invidiaza; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, spera totul, sufera totul. Dragostea nu va pieri niciodata."

Inainte de a fi „victime“, au fost oameni in cautarea iubirii

Scrisa, se crede, in jurul anilor ’50 – ’60 dupa Christos, Epistola intai a Apostolului Pavel catre Corinteni descrie un fel de iubire pe care noi parem ca nu mai avem resursele, ragazul si nici contextul pentru a o trai. Pentru un ochi contemporan, dragostea, asa cum o descrie acest discipol al fiului de tamplar din Nazareth, e un fel de sinonim pentru prostie sau o forma grava de alienare mentala. Iubesc inseamna ca „rabd indelung“. Anume, ce? Minciuna, inselaciune, duplicitate, violenta verbala, poate chiar abuz fizic?! Si cat de „indelung“? Pana la capat? Ma duc la birou cu ochiul vanat sau plangand, fug in miezul noptii la mama, cu copiii in brate si ma intorc, a doua zi, in numele iubirii, pentru a o lua de la capat?

Cifrele sunt uimitoare! Un raport recent al unei organizatii umanitare din Marea Britanie arata ca mai mult de doua femei sunt ucise saptaminal de parteneri abuzivi. Dintre femeile care scapa si ajung sa ceara sprijinul autoritatilor, 44% declara ca violenta s-a repetat, iar 60% spun ca au plecat pentru ca se temeau pentru viata lor si a copiilor.

O statistica a politiei referitoare la agresiunile sexuale arata ca 45% dintre femeile care au cazut victime unui astfel de comportament erau in relatii de lunga durata cu partenerul in cauza, 11% au indurat abuzul din partea fostilor parteneri, 11% - din partea unor cunoscuti care le dadusera intalnire, 16% din partea unor „amici“. Doar 8% au fost victimele necunoscutilor.

Dintre victimele violentei domestice, 89% sunt femei. In proportie de 81% victimele sunt femei atacate de barbati. 8% sunt barbati violentati de catre femei. 7% sunt barbati victime ale barbatilor, iar 4% femei atacate de altele. In Romania, 14,3% din populatie a recunoscut ca, de-a lungul vietii, a fost cel putin o data victima violentei domestice... Am putea lua asa, rand cu rand, minunata Epistola, pentru a o desfiinta din perspectiva vietii moderne. Nu o vom face, pentru ca, dincolo de statistica, un fapt ramane limpede: aceste fiinte – femei si barbati deopotriva – inainte de a fi „victime“ au fost oameni in cautarea iubirii. Si au indurat indelung din prostie, din nebunie sau, poate, din speranta.


Nebunie, iubire, poezie

Nerabdatorul, nelinistitul, ambitiosul Verlaine – singurul dintre ei care avusese curajul sa isi trimita creatiile direct maestrului Victor Hugo! – se indragosteste la 23 de ani, iar la 24 se casatoreste cu micuta Mathilde Maute. „Doamna“ Verlaine avea doar 17 ani, iar pentru el era speranta unui echilibru pe care nu-l mai putea gasi in cantitatile din ce in ce mai mari de vin si discutiile interminabile din cafenea. Precara lui seninatate avea sa se transforme complet in prezenta unui baiat de numai 15 ani: Arthur Rimbaud - un paj, un fugar in cautare timpurie a propriei identitati, un rebel talentat, care scria poezie de la 8 ani, un vatamat emotional, crescut de o mama singura.

Rimbaud i-a trimis poeziile lui Verlaine, noul epicentru al poeziei pariziene. Verlaine l-a chemat la Paris. Rimbaud era fermecator, agresiv, arogant. Mathilde era insarcinata. Rimbaud nu a ezitat sa isi faca din maestru ...
citeste mai departe

• Tweet