Femeile sunt programate sa daruiasca

Putine lucruri m-au facut mai fericita ca momentele cand am daruit! Rareori am facut daruri pentru ca „asa se cuvine” sau „asa se obisnuieste”. Uneori am daruit din impuls. Ma enerva ingrozitor privirea unui interlocutor agatata indelung de un pix, o bijuterie, un obiect vestimentar - ceva ce aveam si nu ceva ce eram!

Ma opream din discurs si ii daruiam mult-ravnita mea posesiune. Am daruit in chip ritual. Dupa fiecare despartire am imprastiat toate darurile primite de la „fostul”, unor cunostinte indepartate, astfel incat sa le revad cat mai rar (daca se poate, deloc!).

Darul, un sacrificiu catre zei

Cu cata frivolitate am daruit uneori! Si astazi bratari senzuale mai zangane incolacite de incheieturile unor barbati care m-au uimit cateva nopti cu splendoarea lor! Am daruit mai ales din iubire: timp, suflet, ganduri, in ultimul rand obiecte pretioase, acelora ce mi s-au parut, la un moment dat, esentiali in viata mea. In adancul sufletului am pretuit fiecare dar, chiar daca, uneori, mi s-a intamplat sa arunc pe geam bijuterii, ceasuri sau chiar cheile unei case.

Ne nastem cu trei impulsuri care ne definesc existenta si actiunile: cel de hranire, cel sexual si cel ascensional. Darul este intim legat de toate trei. Originea darului este sacrificiul: un ritual religios in cadrul caruia un obiect i se ofera unei divinitati pentru a stabili, a mentine sau a reface relatia corecta a fiintei umane cu ordinea sacra. Sacrificiul catre zei este apoi legat cu obligatia de a fi generos fata de semenii mai putin norocosi, astfel incat la evrei sau la greci reminiscentele jertfelor sunt impartite copiilor si saracilor.

Odata descoperit, mecanismul daruirii pare a se extinde: romanii fac daruri imparatului si asteapta favoruri in schimb, iar vasalii medievali isi impodobesc suzeranul in speranta ca o mica bogatie cedata va aduce participarea la cat mai multe razboaie care vor creste simtitor averea.

Pe masura ce societatea umana evolueza, darul se distanteaza de originea lui de ritual al adoratiei si se cufunda in meschinaria schimbului: incepem sa masuram in bani si dimensiuni cadourile pentru a sti ce inapoiem. Obiectul de cult devine produs de schimb, altarul se metamorfozeaza in piata, iar relatiile spirituale sunt convertite in raportari la obiecte.

O seama intreaga de cercetatori arata ca nici macar in privinta darului nu se poate pune semnul egalitatii intre barbati si femei. Femeile sunt programate sa daruiasca: grija fata de prunc, efortul pentru conservarea mediului familial, iubirea – toate acestea sunt daruri pe care le facem instinctiv. Nu asteptam ceva in schimb – oferim din suflet, din trup, din spirit si nu pretuim nicicum efortul nostru.

Totusi, americanii au masurat daruirea: daca s-ar atasa valori financiare efortului facut gratuit de femei in fiecare zi, Produsul Intern Brut ar creste cu 40%! Rezultatul e valabil pentru orice natiune de ambe sexe. Prin structura fizica, masculii se percep ca „dotati“. Pentru ei, posesiunea e ceva firesc. Fie ca vorbim de bani, cunostinte sau putere, toate acestea sunt prelungiri falice. Li se cuvine sa primeasca mai mult, sa acumuleze. Femeia contine. Ceea ce pocalul are in interiorul lui trebuie expulzat in lume, daruit, ca un gest de abandonare, nu de negociere pentru schimb.


Diamante in forma de inima

I se atribuie unei femei inventia darului. Parte a Babylonului in care origineaza majoritatea elementelor civilizatiei moderne, Semiramida a debutat ca prostituata intr-un bordel din orasul natal. Cand a devenit regina si-a schimbat numele in „Sammur-amat“ – „darul marii“, iar biografia - in legenda unei fecioare nascute din spuma marii anume pentru iubirea cu regele Nimrod. Se spune ca ea a ordonat taierea, impodobirea copacilor si daruirea lor cu prilejul nasterii mostenitorului la tron (gurile rele l-au numit „bastard“, iar regele a platit cu viata ca i-a ascultat). De atunci incoace istoria celor mai uluitoare daruri e legata de marile povesti de iubire. 

Sophia Villani Scicolone l-a ...
citeste mai departe

• Tweet