Femeia gatita ca o ciorba de prepelita

ranit. Imi venea sa ma cuibaresc in bratele cuiva si imi treceau prin minte parintii mei, nu, prietena mea, nu, un
prieten bun, nu – nimeni nu merita o asemenea priveliste in ajun de Craciun, imi spuneam, pana cand, zdrentuita si infasata in ninsoare, am alunecat pe o banca si, de acolo, in somn.  

Astazi, dupa multi, multi ani, inca imi mai amintesc un schimb de replici dintre noi, care imi aluneca pe sira spinarii precum o bucata de gheata:

- Mi-ai frant inima! i-am spus.

- Nu-i nimic! Se repara!

Si, da, a avut dreptate, mi-am strans cioburile de suflet de pe podeaua vietii, le-am pus un pic de lipici de sarbatoare, mi-am chemat in ajutor iubirea si, un pic infrigurata, mi-am mai distrus si anii urmatori.

Fara nicio gluma – m-a mistuit aceasta iubire pana foarte, foarte aproape de moarte.



Rescrieti - cu migala - programul

Am 43 de ani.

In ultimul dialog telefonic pe care l-am avut cu mama mea, m-a injurat – pentru ca nu am sunat-o la ora 6 si nici la 8; pentru ca am telefonat exact la 7, cand ea plimba cainele, iar eu, in nemernicia mea, nu am putut sa prevad asta! Mama a preferat sa ma injure.

In ultimul dialog telefonic pe care l-am avut cu tatal meu, tata a blestemat. Eu i-am spus ca imi e greu sa imi vad casa goala si sa fac fata perspectivei de a ma muta intr-un alt capat al lumii si ca singurul meu sprijin afectiv sunt cele doua pisici pe care le cresc de cand aveau o zi. Tata a trimis direct la dracu cele doua vietati si mi-a ordonat
sa-mi revin in simturi.

Din pacate, aceste ultime doua dialoguri vor fi si ultimele pe care le-am incercat cu parintii mei, voluntar, de-a lungul vietii.

Cum credeti ca a crescut copilul care are acum 43 de ani?

De cate ori pe zi venea „Bau-Bau“? Sau poate avea obiceiul de a veni numai noaptea, cand parintii se inchideau in camera lor, de unde se auzeau mereu strigate, dintre cele care iti fac stomacelul sa se stranga, si, in pofida povestilor frumoase ale bunicii, copilul traia intens emotia a ceea ce se intampla acolo unde „copiii nu au voie“?! Atunci cand se certau cu usa inchisa, pana dimineata, parintii mei cresteau fata care era cat pe ce sa fie gatita ca o ciorba de prepelita...

Nu exista pe Pamant mecanism mai complicat decat creierul uman!

Nu va ganditi la bordul unui avion sofisticat. Nu va ganditi nici macar la o racheta cosmica. Ele sunt jucarii mai mari, pe care oamenii le-au scos tot din creier pentru a-si satisface dorinta ultimativa de joaca!

Creierul gestioneaza simultan 300, apoi 206 oase (unele dintre ele fuzioneaza dupa nastere), 320 de perechi de muschi si un intreg sistem de organe interne intr-un organism uman – inclusiv cresterea, evolutia si decaderea lor.

Ei, bine, acest mecanism sofisticat, cand esti mic, nu e capabil sa te apere.

Creierul habar nu are despre ceea ce inseamna pentru sistemul lui emotional amenintare sau pericol. Cand suntem mici nu facem decat sa absorbim tot ceea ce mediul nostru apropiat ne ofera, fara discernamant, fara aparare, fara logica, doar bazandu-ne pe faptul ca modelul proxim e cel mai bun pentru supravietuire. 

Ce se intampla cu un bebe care creste langa un tata alcoolic?

Ce se intampla cu un copil care creste langa o mama depresiva?

Si, in ... citeste mai departe