Femeia gatita ca o ciorba de prepelita

poate abtine pentru ca se sperie cand vine „Bau-Bau“. L-am rugat sa isi aminteasca cum a fost prima data cand „Bau-Bau“ a venit si mi-a spus: era noapte, era in brate la mama, pe hol, era acolo si tata si amandoi tipau, mama si tata zbierau si, cand a intors capul, „Bau-Bau“ era acolo!

Mai tineti minte cum e sa fii mic?! Mai tineti minte cum e sa ti se stranga pentru prima data stomacelul pentru ca mama plange sau „e suparata“?! E o emotie care, adesea, revine tot restul vietii.

Cand ai 20, 30, 40 de ani, uneori simti ca vine „Bau-Bau“! Nu te poti apara pentru ca, fie si la 20, 30, 40 de ani, contii inca bebelusul coplesit de primul moment cand l-a intalnit pe „Bau-Bau“. Dintr-o data ai un gol extrem in stomac si sentimentul ca iti fuge pamantul de sub picioare. Si el se repeta cu fiecare adiere de parasire.

Si ce atrage?! O reactie fireasca de a ne agata de obiectul iubirii, de a ne face una cu el, chiar daca stim ca, alaturi de ceea ce ni se pare cunoscut, iubit, e si ceva infricosator in aceasta dorita fuziune.

Atentie!

Un copil nu e niciodata doar „un copil“ - nici macar atunci cand nu e nascut!!!

Incepand cu acele momente din viata intrauterina, cand se dezvolta primele structuri ale sistemului nervos central, un copil e miniatura unui adult. Complet lipsit de mecanisme de aparare, bebelusul e un perete alb emotional, pe care adultii din preajma carcalesc, adesea iresponsabil, viitorul lui intortocheat.

Iar daca vreti o explicatie in stilul meu traditional, numele critic e „oxitocina“ – un neurotransmitator responsabil de tot ce inseamna reactie de deschidere, atasament si incredere la mamifere (nu numai la oameni). Secretata undeva in hipotalamus, oxitocina a fost denumita „hormonul maternitatii“ datorita rolului esential pe care il joaca in momentul nasterii, dar si de-a lungul perioadei in care copilul este alaptat. Mai nou, a fost blagoslovita si cu titlul de „hormonul orgasmului“, datorita cresterilor semnificative pe care nivelul ei il inregistreaza in momentele respective la femei, dar si la barbati. Altii au exaltat rolul pe care il are in coeziunea sociala dupa ce s-a demonstrat prezenta ei in relatii interpersonale bazate pe incredere reciproca. Pe scurt, receptorii din organism sensibili la oxitocina sunt concentrati in ceea ce se numeste „sistemul recompensei“ – centrii din creier responsabili de sentimentele noastre de „Bine“.

Iubirea, dar si cocaina activeaza aceleasi mecanisme neuronale. Cum sa nu devii dependent de „Bine“?!

Ca in orice proces de invatare, insa, e nevoie de repetitie. Circuitele iubirii se creeaza exact in aceeasi maniera ca acelea ale dependentei: invatam sa asociem placerea cu obiectul care o genereaza! Mai mult, similitudinea intre atractie (hai s-o numim „indragostire“) si bolile de nervi cu simptome obsesionale este ingrijoratoare.

Helen Fisher – medic psihiatru care si-a construit notorietatea internationala pe studiile dedicate fiziologiei iubirii – ne indeamna sa diferentiem trei nuante ale acesteia: dorinta sexuala, iubirea romantica si atasamentul pe termen lung. In urma analizei proceselor care au loc in creier, se constata ca fiecare dintre aceste stari se asociaza cu circuite diferite. Cu alte cuvinte, e perfect posibil sa fii indragostit mortal de cineva, dar, simultan, sa simti o legatura profunda cu un partener pe care il ai de ani buni, in timp ce, ca un fulger, te poate strabate dorinta de a poseda pe altcineva.

Vi s-a intamplat sa puneti eticheta de „nemernic“ vreunui barbat care si-a inselat si nevasta si amanta? Cereti-va scuze! Creierul lui ... citeste mai departe