Femeia gatita ca o ciorba de prepelita

Probabil ca ati observat ca nu sunt prea multe circumstantele in care eu fac marturisiri. Incerc sa evit confesiunile detaliate, cu fapte si emotii. Totusi, sunt pe lume niste Oameni cu care am impartit tot ce sunt, tot ce am si tot ce am devenit.

Prima data despre mine

Divinitatea m-a binecuvantat cu prietenii care sunt punctele mele cardinale: Madalina, de pilda, e Nordul meu – stie tot ce misca in sufletul meu sau pe langa el de cand eram copii, ba chiar isi aminteste suisurile si coborasurile pe care eu le-am uitat demult.

Cristina e Sudul meu – in sufletul ei e soare pentru mine intotdeauna si, indiferent de greselile pe care le fac, ea e deschisa sa le ierte doar pentru ca vede cata forta am sa ma smulg din ele si sa le depasesc.

Alice e Rasaritul meu – atunci cand mie mi se pare ca e momentul sa apun, Alice va spune „NU!“ si va veni tot timpul cu o provocare care ma ridica mai presus de mine... pentru simplul motiv ca ea stie despre mine lucruri de care eu habar nu am...

Clara e miazanoaptea mea – noi ne-am apropiat mai mult decat doua spirite in momentul in care eu am fost in stare sa dezvalui ca, da, luna are si o fata intunecata, aureolata de ceea ce reflecta in mod obisnuit, in momentul cand am fost in stare sa imi arunc pantofii cu toc si sa dansez cu sufletul, pe ritmurile inimilor noastre salbatice, nepereche...

Undeva, in centrul vulcanic si, da, cu noroi, dar si cu flacari, sunt Camelia Mare si Camelia Mica – sunt nume „in joaca“ pentru ca ele sunt, cu adevarat, niste oameni uriasi, incomparabili. M-am hranit din forta lor, din increderea pe care o investeau in mine atunci cand eu nu mai aveam resurse sa descopar cat pot, din energia pe care o imparteam cand eu aproape ca ma topeam in propria mea atmosfera.

Pentru toate aceste intalniri - le multumesc Lor si lui Dumnezeu!

Iar tot ce am spus pana acum este un argument in sprijinul faptului ca atunci cand ceva nu „merge bine“ poate nu e intotdeauna o idee buna sa renunti – prietenia, probabil, desi e o forma de mare, mare iubire, implica mai mult decat intelegere, toleranta, rabdare. Prietenia adevarata cred ca e una dintre putinele interactiuni umane in care e intelept sa cobori sistemul de aparare pana la renuntare si sa traiesti, cu bine si cu mai putin bine, tot ce vine din sufletul celuilalt – te vei trezi mai imbogatit si mai puternic!

De ce aleg tocmai acum sa vorbesc – extensiv – despre mine?!

Pentru ca acum cred ca nu pot gasi nici in literatura, nici in referinte de blog fapte mai relevante pentru tema noastra: „De ce ne incapatanam sa traim in relatii dureroase, fara viitor, in pofida tuturor semnelor care ni se dau?!“ Cred ca in asta sunt, cu adevarat, Doctor, cu toate ca nu e nicio scoala din lume care sa iti confere vreun titlu pentru ca ti-ai irosit ani din viata invatand despre tine insati si, implicit, despre felul in care alegem sa suferim in loc sa ne simtim bine.

Astazi e ziua in care voi uita reticenta mea de decenii de a vorbi despre relatia dintre mine si parintii mei naturali, voi lasa deoparte discretia pe care am avut-o fata de relatiile mele personale, voi ignora aproape fiecare citat care ma strabate si voi scrie o a dracului de adevarata poveste despre ceea ce pot face alegerile noastre din noi.



Totul incepe cand vine „Bau-Bau“

Am intalnit de curand un baietel de 5 ani, dinamic, adorabil, inteligent, cu o singura problema: incontinenta urinara nocturna.

Vorbind cu el, mi-a spus ca nu se ... citeste mai departe