Aurora Liiceanu - Nunta anulata din amor nebun

Multi oameni cred ca atractia fatala este tipul de relatie erotica in care o persoana este fluturele si cealalta lampa. Lucrurile spuse astfel sunt cam simple. Pare ca lampa sta si fluturele este atras de lumina ei. El este cel atras de lampa si nu invers. In psihologie, atractia fatala inseamna mai mult decat atat si oarecum mai subtil. Atractia fatala este acea relatie in care ceea ce face ca cineva sa fie atras de altcineva va fi cu siguranta ceea ce cel atras va respinge mai tarziu, va fi indepartat de acel altcineva.

Mai trebuie sa spun ca nimeni, absolut nimeni, daca nu este ipocrit/a, nu va nega ca cel mai minunat ingredient al atractiei este atentia acordata persoanei iubite si dorite. Si nimeni cat ar fi de putin vulnerabil la flaterie, nu va putea nega ca o atare atentie, situatia de a te gasi in centrul vietii cuiva nu este un lucru care tulbura.

Am cunoscut, cand studentia mi se terminase, un asemenea om.

In mica lume bucuresteana existau, cum cred ca exista si astazi, mici cercuri, oarecum exclusiviste, in care se intalneau si cultivau cei cu un statut social relativ similar. Se vorbea mult – inteligenta era valorizata fiind cu criteriu al succesului in grup -, se faceau “ceaiuri” – la care se dansa epuizant rock’n roll in plin comunism si se manca mai bine daca gazda era fata -, se mergea pe munte la ski si, in general, nimeni nu se plictisea, fara sa existe acea dependenta de grup care anuleaza specificitatea fiecaruia, asa cum se intampla astazi. Ba, dimpotriva. Fiecare vroia sa fie diferit, desi ne simteam foarte la fel. Nu exista infratirea unisex de astazi, ci un fel de prietenie in care baietii erau atenti si grijulii cu fetele nu pentru ca erau macho, ci pur si simplu pentru ca asa fusesera crescuti si si lor li se parea normal. Era o curtoazie generala, speciala, vag sportiva.

Faceam, deci, parte dintr-un grup de tineri stilati, bine crescuti, usor neconformisti, fara probleme speciale materiale, putin snobi, dar sensibili la cultura, lasati liberi de parinti care oricum, pana la acea vreme, isi cunosteau “marfa”. Erau, evident, si incercari de apropiere intre fete si baieti, dar doar eu eram intr-o relatie lunga si stabila cu fiul unei persoane foarte cunoscute in lumea academica.

 Mai era, insa, si acea inchidere a sistemului, sparta doar de contactele cu strainatatea, doar prin parintii bine plasati ai unora sau rudele altora. Oricum, stiam ce se intampla si poarta in alte parti.

Un tanar polonez a aparut intamplator, atunci, in viata mea. Tatal sau avea o functie inalta la Ambasada lor aici, avea o casa minunata, de protocol si vorbea o româna, de inceput, tare cu haz. Imi place sa cred ca poate urmele mele vagi de sange polonez  au fost tulburate, si poate ca si scrasniturile consoanelor, proverbele poloneze cu iz trist, profund si foarte romantic sau felul lui de a dansa rock’n roll, cu miscari de o bruschete pe care o vezi in filmele cu soldati americani dansand in permisie, in nu stiu ce colt de lume. Fara indoiala, toate accestea m-au incantat. Oricum niciun român nu dansa asa oricat de expert ar fi fost. Mai era si romantic, cu exaltari slave, cu priviri de o prea mare duiosie.  Pe scurt, eram flatata, rasfatata; binele meu devenise scopul suprem al vietii lui. Daca erau nori, pleca sa-mi aduca un pullover – poate ploua! -, daca era soare gasea o umbrela. si asa, nu m-am gandit o clipa ca el nu poate face nimic atata vreme cat era mereu cu mine. Era student la medicina, facultate grea, iar eu terminasem deja. si, am aflat cu stupoare, intamplator, ca era exmatriculat din facultate de un an, pentru absente. Lucru de neconceput pentru mine, mereu premianta si convinsa ca nimic in lume nu este mai important decat scoala. De frica de a nu ma scapa o clipa uitase total de scoala.

Consiliu de familie la el: m-am simtit vinovata, dar si inselata. Existau explicatii: ...
citeste mai departe

• Tweet