Poveste cu o minune, noptile

Ea venea de obicei tarziu si ar fi vrut sa-l gaseasca dormind, aveau amandoi nevoie de somn. Intra pas-pas in casa cu toate luminile stinse, desfacea fermoarul cizmelor dinte cu dinte, se dezbraca de-abia provocand un fosnet. Dar nu foloseau la nimic precautiile ei, el era treaz in intuneric, il auzea chemand-o, apoi ii auzea talpile goale lipaind pe parchet spre ea. Se imbratisau strans-strans.

Se baga repede in pat cu el, in chiloti si tricou, el isi impletea picioarele cu ale ei, calde ale lui, reci ale ei, ii pipaia nerabdator fata cu mainile, o acoperea cu sarutari bucuroase. In cateva secunde era peste ea, o greutate dulce cautand sa se plieze cat mai atent pe relieful corpului ei. Rasuflarea lui mirosea a fructe. „Stai un pic, ca nu m-am spalat nici macar pe maini, asteapta-ma”. Se ducea si se spala pe maini, se spala pe dinti, se spala pe fata. El ii striga din pat „Nu-ti schimba tricoul, miroase a tu”. Insa ea isi punea alt tricou, cel purtat era imbibat cu fum de tigara. Isi peria de mai multe ori parul lung, sa-l curete de acelasi miros de fum. Revenea in pat si el o intreba „Ai ceva pentru mine?”. Raspundea tot el, „Stiu, de fapt cadoul esti tu, mi te-ai adus pe tine”. Isi lipea capul de bratul ei si o ruga „Povesteste-mi ceva”. Ea ii vedea ochii la cativa centimetri de ai ei, mari, lichizi, asteptand. Ea cauta sa prinda un fir de poveste si sa gaseasca imbinari de cuvinte cu sunete si ritmuri care sa il legene pe el spre somn.

Odata i-a descris, amestecat, doua picturi de Vermeer si el chiar a crezut ca este o poveste. I-a cerut sa insiste despre instrumentele geografului-astronom, ea i-a lasat un timp in care el a bifat cu glas tare, comparativ, lista instrumentelor proprii, asemanatoare celor din poveste. Apoi ea s-a incurcat, zisese mai intai ca barbatul purta un chimono gri, apoi a zis ca are o mantie albastra, si el a certat-o pentru incongruenta, apoi a declarat ca albastru i se potriveste mai bine misteriosului barbat si ca oricum si lui ii place mai mult.

Alta data ea i-a povestit un cantec, <Romeo si Julieta>, in care Julieta nu-l iubeste pe Romeo. „Cum nu-l iubeste?” a protestat el indignat. „Pai, da, pentru ca Romeo e cam prostut si-apoi zarurile fusesera masluite din start”. „Cum masluite?” „Asa bine, nu erau niste zaruri cumsecade, el a mizat pe iubirea ei si a pierdut”. Ca sa evite intrebari despre masluiala si miza s-a repezit inainte „Si daca vrei sa stii, Romeo mergea spre balconul Julietei strabatand un labirint alb”. Amanuntele astea – zaruri, labirint – l-au pus pe ganduri. „Halal strategie de adormit pe cineva!”, si-a zis ea si a continuat, sperand sa inchida de tot bucla cu zarurile si labirintul din videoclip: „Stii, niste paleontologi in Madagascar ascultau cantecul asta cand au dezgropat fosilele unui dinozaur pe care l-au botezat cu numele domnului care canta cantecul, i-au spus <dinosaurus-nu-stiu-cum-mark-knopfler>”. Proteste innoite: „Il chema nu-stiu-cum??” Ea i-a raspuns cu o intrebare care l-a deturnat complet: „Nu ti-ar placea ca o dihanie carnivora de doi metri, cu dinti deosebit de ascutiti si mult iesiti in afara, sa fie numita cu numele tau?” Oh, ba da, i-ar fi placut tare mult.

Era miezul noptii si el zicea ca ar vrea ca ei doi sa-si faca de cap toata noaptea. El era un baietel de cinci ani jumate. Ea, mami, era cica iubita lui. „Tu n-ai vazut ca bunica nu e iubita lui tati? Cand o sa te faci mare o sa te dragalesti cu o fata minunata, a ta, care n-o sa fie mami.” „Daaa”, prelua el ideea, incantat, „si o sa ma bag cu ea sub plapuma si o sa ne facem de cap toata noaptea...” „Exact asa”, confirma ea. Si splendoarea lumii, dulceata pamantului, minunea-de-baiat-si-baiatul-minunat cadea in somn, respiratia lui linistita se contopea incet cu linistea noptii si-i ...
citeste mai departe

• Tweet