Marea Dragoste / Tango - Despre dragoste si alti ingeri

Afisari: 787
De: Anca Baloc
La: 24 Februarie 2014

A incetat din viata baritonul NICOLAE HERLEA

A incetat din viata baritonul NICOLAE HERLEA
In seara zilei de 24 februarie a incetat din viata baritonul NICOLAE HERLEA, dupa o grea suferinta, la varsta de 86 de ani.
Nascut la Bucuresti, Nicolae Herlea a studiat Conservatorul cu profesorul Aurel Costescu-Duca. Debutul pe scena Operei Nationale din Bucuresti a avut loc in anul 1951, cu rolul Silvio din opera “Paiate” de Ruggero Leoncavallo, in vechiul teatru “Regina Maria”. In continuare a ramas angajat ca prim-bariton al acestei scene pana la varsta pensionarii.

Dincolo de cariera exceptionala desfasurata in fata publicului din Romania, Nicolae Herlea a urcat pe scenele celor mai prestigioase Opere ale lumii, printre care: Teatro alla Scala din Milano, Opera Metropolitan din New York, Teatrul Balsoi din Moscova, Opera din Berlin, Covent Garden din Londra sau Opera Mare din Paris.
Rolul de referinta al carierei sale a fost Figaro in “Barbierul din Sevilla” de Rossini, dar de neuitat raman si interpretarile rolurilor principale de bariton din “Rigoletto”, “Paiate”, “Bal mascat”, “Trubadurul”, “Tosca” si multe altele.

Mari artisti ai lumii au apreciat la superlativ vocea solistului roman. Printre ei se afla Placido Domingo, Roberto Alagna, Herbert von Karajan, Nicolai Ghiaurov si alte nume de legenda, care il considerau pe romanul Herlea detinatorul uneia dintre cele mai calde si mai frumoase voci. In ultimii ani Nicolae Herlea putea fi intalnit in postura de presedinte al juriului Concursului International de Canto “Hariclea Darclee” de la Braila, unde sfatuia si incuraja cei mai talentati tineri cantareti romani.

A fost recompensat cu numeroase titluri si decoratii, printre care cel de “Artist al Poporului” si “Steaua Romaniei”.

Artistii Operei Nationale Bucuresti si intregul colectiv al teatrului isi exprima adanca durere pentru pierderea unui solist nepretuit, care a adus glorie primei scene lirice a tarii si care reprezinta una dintre marile valori culturale ale Romaniei.





 
 
Citeste mai multe despre: a murit, Nicolae Herlea, bariton
 

COMENTEAZA:

COMENTARII:

Fii tu primul care comenteaza