Mihaela Radulescu in Irak: Cum iubesc soldatii aflati departe de casa

seamana mult cu desertul in care-i traieste barbatul... In ea e seceta, ziua e apasatoare, iar noptile sunt atat de reci si atat de lungi... Femeia asta nu mai are pentru cine sa se faca frumoasa, un toc sau o rochie frumoasa devin tragice, daca erau preferatele lui, iar rimelul are logica doar cat sa lase doua dare lungi, negre, pe un chip mistuit. Sansa unei astfel de femei de a-si insela barbatul e minima, iubirea ar trebui s-o opreasca de la orice tradare, dar daca se intampla, va fi si ea un om ranit, caci tot pe ea o va durea cel mai tare...

Dar el, militarul român, cum iubeste, in cele 6 luni pustiite? Am aflat ca, inainte de a pleca in misiune, militarii români iau lectii de adaptare la regiune, la factorii brutali de clima, la convietuirea intr-o societate atat de diferit organizata, la monotonia cromatica, sunt bine antrenati pentru toate situatiile de razboi, dar nimeni nu-i pregateste pentru... lipsa femeii iubite. Cand ii vezi pe toti in uniforme, cu arme si veste antiglont, muncind cu toata dedicatia, pe temperaturi de nesuportat sau intr-o tensiune psihica greu de imaginat, nu ti-i inchipui alintandu-si iubita, nu-i poti vizualiza mangaind un san sau un umar gol si nici sarutand o glezna...

Si totusi, cred ca filmul asta il vad in fiecare seara, cu ochii inchisi, cand iau pe loc repaus. Pentru ei, atat de singuri, intr-o lume atat de complicata si de masculina, dorul de femeia lor e o rana zilnica, pe care si-o tot panseaza cu stangacie, ca sa nu se vada, dimineata, la adunarea in careu. Nu vorbeste mai nimeni despre asta, toti scriu in pozitii strategice, ca nimeni sa nu poata citi peste umarul lor si cred ca toate scrisorile lor arata cam la fel...

Daca s-ar face si statistici de suflet, pe langa cele militare, s-ar descoperi ca multi dintre ei au scris cuvantul DOR de mult mai multe ori decat au apasat pe tragaci... E un razboi de neanteles acolo, in multe privinte, dar pentru militarul român, oricat de puternic ar fi, e si un razboi al sentimentelor cu care se lupta zilnic... Sa nu credeti ca nu se intreaba si ei daca femeia de-acasa nu-i insala, pentru ea orizontul desfatarilor, al tentatiilor, exista, in vreme ce pentru el exista doar o granita a indoielilor chinuitoare.

Sa nu credeti ca nu exista, absolut in toate corturile in care am intrat, pozele iubitelor lor femei, chiar la vedere, chiar cu riscul ca le impart, fie si vizual, cu colegii de dormitor... La altii, poza iubitei face parte din uniforma, e mereu la pieptul lor si mi-au dat lacrimile cand am vazut, in ziua in care s-a dat alarma de atac aerian, cum unii isi scot, fara nici o teama de ridicol, poza iubitei si se roaga la ea, ca sa traiasca... Cred ca putine femei pe lumea asta au parte de o iubire atat de profunda, cum au iubitele militarilor plecati in razboi... Niciodata, in civilie, barbatii nu vor sti sa aprecieze cu atata sinceritate si acuratete toti milimetrii de carne, buze, par, suflet ai unei femei, nicicand un barbat nu va avea mai tare constiinta frumusetii femeii pe care a lasat-o acasa.



Scrisoare de iubire

„Iubita mea, adorm cu tine-n gand si ma rog la Dumnezeu sa ma astepti cu sufletul curat si frumoasa, cum te-am lasat... Mi-e DOR de toate ale tale si-ti simt mainile alintandu-ma, mi-e atat de dor sa ma iubesti si sa te simt a mea, toata... Tin ... citeste mai departe