Mihaela Radulescu: Cei care au prea multe certitudini ma infricoseaza

"Cind am vrut sa devin scriitor, nu mi-a dat prin cap sa scriu despre mine, mai ales dupa ce am fost atit de mult timp (si in atitea chipuri in care atit de rar ma regasesc)... Mihaela Radulescu. Am vrut pur si simplu sa nascocesc povesti, sa deschid subiecte banale, dar sa le dau stralucirea din ochii cititorului care se regaseste in ele"

„Cind am vrut sa devin scriitor, nu mi-a dat prin cap sa scriu despre mine, mai ales dupa ce am fost atit de mult timp (si in atitea chipuri in care atit de rar ma regasesc)... Mihaela Radulescu. Am vrut pur si simplu sa nascocesc povesti, sa deschid subiecte banale, dar sa le dau stralucirea din ochii cititorului care se regaseste in ele. Nu m-am dus nici la capatul lumii, nici la marginea intelesurilor pentru a scrie, ci am preferat calea simplitatii. Imi place sa scriu despre iubire, pentru ca e tema oricarui suflet frumos. Imi place sa pun in incurcatura cititorul cu apucaturile indraznete ale personajelor mele, pentru ca astfel il fac sa viseze. Cred enorm in capacitatea de a visa, mai ales cind viata inca nu ti-a dat tot ce i-ai cerut. Lumea despre care scriu este lumea in care ma simt cea mai libera fiinta si primesc in ea pe oricine are fiori de arcuit si dorinte de incarcat.” (Mihaela Radulescu)

„Cei care au prea multe certitudini ma infricoseaza. Ii prefer pe cei mai nesiguri cind vine vorba de viata, ii prefer pe cei care formuleaza intrebari si le adreseaza spre a afla raspunsuri (pe care sa le si asculte!)... Sa gindesti despre tine pe cont propriu, fara influente si lozinci, fara citate si platitudini, cu sinceritate, fara grija pentru imagine sau reputatie, este un lux pe care tot mai putini par sa si-l permita. Cultura moderna naste oameni siguri pe ei, care n-au indoieli, care sint mai corporatisti decit un banc de pesti, care au mai mult self-confidence decit bucurii, emotii, ginduri, fantezii... Ei nu opereaza cu echivocul, ci cu «stiu eu sigur...». Poate macar unii dintre ei se opresc putin din cursa si fac exercitiul tonic al unei intrebari lamuritoare, adresata inainte de a fi prea tirziu.

Mecanismul intrebarii nu este acelasi pentru fiecare – unii au nevoie neaparat de context, altii se straduiesc sa afle pe cont propriu, folosind intrebarea doar in climaxul nedumeririi, altii traiesc macinati de o intrebare ca de un organ intern bolnav, sperind sa afle raspunsul din intimplare... «De ce?» este intrebarea care ar trebui sa fie stilpul de rezistenta al tuturor actiunilor din viata noastra («de ce eu?» este intrebarea care ...
citeste mai departe

• Tweet