Dosar
Cind eram in clasa a unspea, ideea de maternitate din capul meu se reducea la cladirea unde nasteau femeile, un spital bej, rasadit nu departe de gara - aproape simbolic mi se parea, in turmentarile mele metafizice, in plina pubertate creativa. Simteam atunci ca n-am nimic comun cu universul burtilor umflate crucial. Dar intr-o zi, intr-o recreatie, in timp ce molfaiam pufuleti si eram toata numai fulgi de malai, maturitatea mi-a tras o palma peste ceafa: o colega mi-a spus ca e gravida si ca trebuie sa treaca la seral.
Odata, la serviciu, am dat de o colega nervoasa la toaleta. Iesise din cabina, isi netezea fusta si bombanea: „Stii bancu-ala cu Itic?“. N-am stiut daca vorbeste cu mine, asa ca am mormait incert, in asa fel incit, la o adica, sa reiasa ca eu de fapt cintam. A continuat si m-a scapat astfel de propria-mi mutra buimaca: „Cica se ruga Itic toata ziua la Dumnezeu: da, Doamne, sa cistig la loterie! Ajuta-ma, Doamne, sa cistig la loterie, hai, Doamne, zau, de ce nu ma ajuti si pe mine sa cistig la loterie?! La un moment dat, Dumnezeu, agasat de atita vaicareala, se repede la el: ma, Itic, pe cuvint ca te-am auzit si m-am straduit din rasputeri, dar te rog frumos, ajuta-ma si tu putin: joaca la loterie!“
Nu pot sa sufar psihologii, astia dau vina pe mame pentru orice!“, intona o (evident) mama ai carei copii se remarcasera prin rezultate deosebite la scoala, la sporturile de iarna si la lipsa crasa de respect. Diriginta o povatuise sa-si expedieze odraslele gemene la un specialist, pentru oarece psihoterapie, intrucit manifestau o furie si-o revolta de care si armata rosie s-ar fi jenat (un pic).
Doi prieteni de-ai mei, antropologi din Franta, au venit de curand la Bucuresti sa tina o conferinta la Academie, despre globalizare. Evident, s-a discutat mult despre piata, despre ce se ofera pe piata si cum se descurca oamenii cu nevoile lor materiale si cele psihologice, inclusiv casatoria si amorul.
Ipocrizia unora m-a adus in starea de a le citi jurnalele pe ascuns, fiindca nu mai puteam birui altfel senzatia ca ei sunt fara cusur, iar eu am atatea lipsuri in inventarul calitatilor. Aveam de ales intre a considera lumea stramba si a excava dupa adevar.
"Femeia e un diavol", a stabilit intr-o zi un barbat din anturajul meu, apoi s-a uitat la noi astilalti si-a asteptat sa-l intrebam de ce. Pesemne ca am admis prea usor axioma, astfel ca a continuat ne-ntrebat: "Pentru ca numai un diavol poate sa sangereze cinci zile fara sa moara".
Ea se apucase de fumat de dragul lui. Intre timp, el s-a lasat, iar ea fumeaza si-acum, desi a divortat de el de opt ani. Intre timp, a cunoscut alt destept, de dragul caruia s-a apucat de pizza si bere, s-a facut cat o ursoaica si-a lasat-o el (pentru una care, probabil, manca numai pizza vegetariana fara coca, dupa cum atesta fesa ei modesta). A slabit pentru alta imensa iubire a vietii ei, dar dupa doua luni de ciorba de varza, a ajuns la perfuzii, iar amantul a ajuns la alta, una care cica manca normal (dar avea, ce-i drept, arderi mai bune).
N-am avut niciodata in cap un prototip de barbat perfect. Asa-mi explic faptul ca, de cate ori am vrut sa-l transform pe cel de langa mine (cam de fiecare data), tinta finala era diferita. Pe unul am vrut sa-l determin sa nu-si mai ia libertatea de a ma insela o data pe an, trecute fix. Pe altul, dimpotriva, am vrut sa-l conving sa nu mai fiu atat de sigura de el, fiindca devine exasperant.
Intr-o zi, cand eram la serviciu, o colega ma plictisea cu povesti despre cum scoate copilul ei jucariile din lada dimineata si ea le asaza la loc la pranz si el scoate iar jucariile din lada dupa-amiaza si ea le asaza la loc seara, iar a doua zi el iar le scoate dimineata si ea le… Disperata, mi-am proptit gura-ntr-un zambet universal, timp in care am desfacut elasticul mintii, sa se duca unde-o vrea.
Aida, doua Laure, Geta, Dana, Adriana, Adina, Florentina, Feliciana - fiecare mi-a fost in anii de scoala, cand i-a venit randul, cea mai buna prietena, „pana cand moartea ne va desparti“.
N-am gasit nicaieri, in viata asta, o relatie mai buna decat cea dintre un prost si-un profitor. In dramatismul ei, e perfecta. N-are crapaturi prin care sa intre frigul sau mirosurile. Totul e etans, maret si inept, functioneaza fara cusur.
Cand s-a intors din armata, Cornel a vazut ca tot n-ajungea la raftul de sus din bucatarie, decat daca se suia pe taburet. Atunci, a decis sa se faca scriitor. Iar pe masura ce lanul de par din crestet era mancat de lacuste, cumpara din ce in ce mai multe garoafe pentru fete. Un coleg de cenaclu chiar a remarcat, intr-o poezie de-a sa cu crema optzecista, ca rotocolul cheliei lui Cornel era exact cat garoafa.
Lucrurile mici
