AURORA LIICEANU: Barbatii inca doresc sa fie protectori cu femeile, dar femeile nu mai au nevoie de protectia lor

Autoarea cartilor „Patru femei, patru povesti“, „Prin perdea“, „Rendez-vous cu lumea“, cea care mi-a facut onoarea de a semna alaturi de mine „Dincolo de bine, dincoace de rau - despre iubire“ si „Care pe care - femei si barbati“, este si raspunzatoare de miezul de luciditate si analiza al revistei Tango. Senior-editor si membru fondator al revistei noastre, Aurora Liiceanu stie mai bine ca oricine altcineva regulile tangoului de zi cu zi al relatiilor interumane.

Mamele sunt extraordinar de posesive

Marea Dragoste / Tango: Se tot bate moneda în ultima vreme ca trebuie sa te prezinti cat mai încrezator si sa spui: „eu sunt cea mai frumoasa, eu sunt cea mai puternica“... Crezi in atitudinea pozitiva?

Aurora Liiceanu: In general, o persoana bine stabilizata este cautata si acceptata. Pe oamenii care sunt slabi, frustrati, pe oamenii care iti produc mila poti sa îi vezi o data, dar îi eviti, pana la urma. Se cauta oameni langa care sa poti sa te simti si tu puternic. Din cauza asta putem spune ca autopromovarea este, între anumite limite, buna, în sensul ca tu trebuie sa te respecti si sa-ti dai importanta. Dar sa te consideri centrul universului, sa crezi ca esti extraordinara, sa-ti faci o autopromovare agresiva demonstreaza ca este psihologic ceva în neregula cu tine. De altfel, pana la urma, tine si de cum esti crescut: te supraevaluezi sau te subevaluezi.

Acum catva timp, am cunoscut o femeie care era atat de frumoasa, incat spuneam ca daca ar fi vazut-o Fellini, ar fi fost extraordinar de celebra, ar fi stiut-o toata lumea. Dar ea nu simtea niciun pic nevoia sa profite sau sa biberoneze avantaje si succes din frumusetea ei. Se purta ca si cum nu erau asociate în capul ei ideea de frumusete si faptul ca e o calitate buna, pozitiva, binevenita. In schimb, unii se supraevalueaza: am cunoscut si femei foarte uratele, dar cu o imagine extraordinara despre ele - aveai impresia ca nici prin cap nu i-ar fi trecut ca ea nu produce o admiratie generala. Si asta pentru ca fusese crescuta de mica in ideea ca e superba, ca e cea mai frumoasa.

Conteaza mult cum îl cresti pe copil, iar la noi sistemul de educatie e foarte prost, parintii îsi îndoapa copiii cu de toate, îi protejeaza foarte mult si, în acelasi timp, le dau un mesaj contradictoriu: nu esti bun de nimic, nu esti în stare, nu poti sa faci aia. Nu-l maturizeaza ca individ, ci il umplu de obiecte. Insa obiectele nu ajung în cap, sunt langa copil, nu-ti dau forta sa cresti cum trebuie sau sa ai o atitudine mai stenica fata de viata.



Marea Dragoste / Tango: Ce ar trebui sa-i învatam pe copiii nostri ca sa le dam o sansa în plus sa fie fericiti? Eu asta as vrea pentru copiii mei, sa fie fericiti, dar nu stiu ce sa fac pentru asta...

Aurora Liiceanu: Important este nu sa-l lipesti de tine, ci sa-l faci sa fie autonom. Si la noi este sistemul asta, mamele sunt extraordinar de posesive... Mama nu spune: „Ana Maria a facut febra“, ci „mi-a facut febra“. Toti intra într-un sistem de posesiune: „ai mei nu mananca dulciuri, ai mei nu mananca conopida“, pentru ca toti intra în scenariul vietii lor.

Trebuie sa-i spui pe nume copilului, nu sa spui „al meu“, pentru ca, pe dedesubt, i se construieste ideea de individ daca îi spui pe nume, nu daca îi spui „al meu“. Asta se întampla peste tot, aceasta supraprotectie. Pe de alta parte, mai avem si modelul nostru traditional, ca barbatul si copiii intra în galetusa femeii. E o maternalizare a relatiei, în sensul ca relatia cu barbatul nu este construita pastrand o distanta. De exemplu, eu sunt contra ca un barbat sa asiste la nastere. Nu vad la ce foloseste.

Nu-mi place nici cuvantul empatie, nu cred în empatia emotionala, eu cred ca exista si o empatie rationala. De ce trebuie sa devenim unisex, ...
citeste mai departe

• Tweet