vezi galeria foto »
Fiica unor burghezi evrei
1953. Ochii ei verzi, stralucitori alta data, erau acum inlacrimati, sub cerul insorit al Portugaliei. Zdrobita de durere, deasupra sicriului in care se afla corpul neisufletit al iubitului ei, ii sopteste pentru eternitate ultimele cuvinte: „Adieu, amour de ma vie!“. Cu sufletul sfisiat, se intoarce catre prietena sa si spune „As vrea sa mor!“. Elena Lupescu nu credea ca va supravietui pierderii iubitului ei sot Carol, care a murit subit, in urma unui atac de cord. Era coplesita de golul simtit in piept, in stomac, stoarsa de lacrimile ce o napadeau si tulburata de memoria involburata miraculos de amintirile care se inghesuiau pina la sufocare. Si imaginea estompata a unei seri de martie a anului 1925 de la Cinematograful Fundatiei Culturale Regale capata culori. Atunci l-a intilnit pe el, principele Carol al II-lea.
Cine s-ar fi gindit ca va fi sortita regelui?
El parea sa aiba destinul clar, scris dinainte. Era menit sa conduca o tara, un popor. Ea, insa, nu avea nimic care sa fi prevestit o viata atit de tumultuoasa. S-a nascut, probabil, la 2 septembrie 1899 la Iasi intr-o familie de mici burghezi evrei. Tatal, pe nume Grünberg, s-a convertit la ortodoxism, si-a schimbat numele in Wolff, ulterior adoptind varianta romaneasca, Lupescu. Mama ei, Eliza Falk, pina sa-l cunoasca pe cel care avea sa-i devina sot, traise la Viena. Dupa casatorie, a renuntat la iudaism si a devenit romano-catolica.
In primii ani de dupa 1900, sotii Lupescu impreuna cu cei doi copii, Elena si Costica, se stabilesc la Sulina, la initiativa tatalui. Acesta deschide o farmacie, dar, cum afacerea nu da roade, se reintorc la Iasi, unde Nicolae Lupescu tine un magazin in care urma sa vinda lucruri variate, de la parfumuri pina la nasturi militari de alama. Dar viata de pina atunci nu oferea nici o premisa a apropierii Elenei de cele mai inalte cercuri ale societatii. Si totusi, tatal ambitios, constient de faptul ca nu-i poate asigura fiicei lui o avere care sa o propulseze in inalta societate, sesizeaza personalitatea sarmanta a fiicei lui. El observa faptul ca, de mica, Elena atragea atentia prin frumusete si inteligenta, atuuri suficiente pentru ca tinara sa poata face fata cu succes oricaror provocari de socializare in diverse cercuri.
Astfel ca tatal, hotarit sa-i ofere dragei sale copile sansa de promovare in cele mai selecte medii, o inscrie pe Elena la vestita scoala Pitar Mos din Bucuresti, institutie care promitea fetelor din familiile burgheze drumul cel mai usor catre lumea buna. Maici germane le predau tinerelor domnisoare un pic de germana, franceza, gospodarie, putina istorie si arta conversatiei cuviincioase, adica exact atit cit era necesar sa faca fata onorabil in cercurile mondene la care rivneau sa ajunga. Cit de mult contase increderea tatalui ei ca va reusi! Incurajarile si educatia primite acasa, unde i se spunea tot timpul cit de frumoasa si desteapta este, au transformat-o intr-o tinara leoaica. Era constienta de puterea ei de seductie, voia sa straluceasca si sa cucereasca. Asa ca nu e de mirare ca a terminat scoala cu o reputatie deja cistigata: atragea, flirta, se descurca nonsalant ...
citeste mai departe
COMENTEAZA: