Oana Sarbu - Iubirile mele se numara pe jumatate din degetele de la o mina

Spre deosebire de mai toate femeile lumii, care declara ca fragilitatea lor e doar o aparenta, Oana Sarbu este, in mod autentic, o faptura sensibila, delicata, care nu cunoaste si nu vrea sa invete nici regulile dominatiei, nici mecanismele fortei. „Eu nu stiu ce inseamna sa fii puternic”, mi-a declarat dintru inceput. Iar zimbetul ei deschis, firesc, a transformat declaratia sa intr-un manifest pentru feminitate. In interviul pe care ni l-a acordat in 2006, Oana povesteste tot ce a pastrat memoria ei obisnuita cu fericirea, dar si cu socurile, cu dragostea, dar si cu renuntarile.

Niciodata n-am uitat ca-i ziua cuiva din familie

A crescut intr-o familie in care traditiile erau la mare pret, iar toti ai casei, multi, se adunau cu sfintenie de sarbatori sau la aniversari. „Bunica mea din partea mamei, la 26 de ani, deja facuse patru fete. Le nascuse pe toate cu moasa, acasa, nici una la spital. Bunicul meu era tipograf, lucra intr-o tipografie de carti bisericesti si era si cintaret in corul bisericii. Era un barbat inalt, foarte frumos, cu ochi verzi si ten masliniu si avea o voce extraordinara. La intilnirile noastre, ne cinta romante superbe si probabil de la el am mostenit aplecarea catre muzica“. De bunicul din partea tatalui nu-si aminteste prea mult, dar evocarea bunicii o face sa revina la pretuirea pentru valorile deprinse atunci: „Demnitatea e unul dintre lucrurile pe care le iubesc cel mai mult! Oamenii isi pierd din prestanta, femeile, uneori, isi pierd din respect, fiindca recurg la tot felul de tertipuri jalnice pentru a convinge pe cineva sa ramina linga ele. Bunica din partea tatalui meu si-a pierdut doi copii la virste fragede.  A rezistat... Apoi, pe cel de-al treilea, cind acesta avea 38 de ani! Fiul ei, pictorul Remus Stelian, a murit in somn la 38 de ani... Iar bunica a rezistat... A trecut printr-un razboi, a trecut printr-un divort, si i-a spus barbatului ei, cu tarie:
«Casa e a mea, usa e a ta!!!» si a mers mai departe si a continuat sa-si creasca singura copiii care-i mai ramasesera. Femeile care se agata crampon de spinarea unui barbat, chiar si dupa ce s-au despartit, genul «mi s-a spart teava din baie, stii cumva vreun instalator bun?», acelea nu vor fi capabile sa-si gaseasca un alt partener.“
Dintre obiceiurile frumoase, deprinse in anii dintii, a pastrat, pina astazi, atentia fata de toti membrii familiei, grija atunci cind cineva are o problema, dar si pastrarea cu drag a calendarului cu sarbatori si aniversari. „Niciodata n-am uitat ca-i ziua cuiva din familie. Mergem cu-n cadou, cu o mica atentie. Tot atunci am deprins punctualitatea, constiinciozitatea, linistea, echilibrul, lucruri care-mi sint foarte de folos si-n egala masura de nefolos acum, in zilele noastre. Cind nu mi-as fi imaginat ca vom trai o perioada asa de zgomotoasa, din toate punctele de vedere.“
Tatal ei, Romulus Sarbu, a fost mai intii balerin, apoi a format un cuplu de pantomima, Anton si Romica, devenit celebru in anii de dinainte de Revolutie. Mama ei, Ioana, a fost casnica, si a trait si traieste cu grija si dragul celor doi copii, al Oanei Madalina si al fratelui ei, mai mare cu zece ani, Mihai Madalin.

Inca n-am demonstrat toate lucrurile de care sint capabila

„Primele mele incercari artistice le-am facut in corul Preludiu, dirijat de Voicu Enachescu“, isi aminteste Oana. „Mama, care toata viata ne-a tinut din scurt pe mine si pe fratele meu, dar mai ales pe mine, venea cu mine la repetitii in fiecare seara. Nu mai eram nici eu chiar un copil, aveam 14-15 ani, dar nu m-ar fi lasat singura pentru nimic in lume!“ Dar stie ca a vrut dintotdeauna sa fie artista si ca, si azi, isi doreste acelasi lucru:  „Poate inca n-am demonstrat toate lucrurile de care sint capabila. Am un soi de timiditate, combinata cu un pic de orgoliu, cu o dorinta de a avea un control si cu un simt al penibilului foarte dezvoltat, care nu mi-a permis niciodata sa fiu mai exploziva. Lucrul acesta nu m-a ajutat foarte tare in meseria mea. Dar am facut meseria pe care am vrut s-o fac, desi, ... citeste mai departe