Mihaela Radulescu si Razvan Mazilu, dans!

Ce alta femeie ar indrazni si ar merita sa danseze tango cu fascinantul Razvan Mazilu? Ce alt barbat ar avea dreptul sa stea, in dans, in ritm, in pasiune si-n tristete, langa umarul splendid, langa tampla fierbinte a Mihaelei Radulescu? Sunt unul pe potriva celuilalt. Sunt, dansand si pozand, jumatati ale aceleiasi desavarsiri, bucati vii ale aceleiasi emotii. Mihaela a dansat cu Razvan. Razvan ne-a vorbit despre dans si Mihaela l-a ascultat. Si doar din cand in cand a grait si ea, cu admiratie, cu gratie.

CLICK AICI pentru a vedea pictorialul cu Mihaela Radulescu si Razvan Mazilu!

Razvan Mazilu, autodefinitie

Pe scena pot sa vorbesc cel mai bine despre mine, in rest mi-e greu sa ma deschid total. Eu sunt un tip paradoxal. Incerc sa-mi gasesc un echilibru intre egoism si generozitate. Arta este astfel, un amestec, este in acelasi timp un act de narcisism, pentru ca te arati pe tine pe scena, e un act de seductie, dar este, in acelasi timp, si un gest de mare generozitate, pentru ca te daruiesti, prin ceea ce faci, publicului. Incerci sa faci lumea mai frumoasa. Mi-e frica de cuvinte mari, dar in acelasi timp, cred ca ele trebuie rostite.

Arta inseamna un surplus de viata si prin ceea ce faci trebuie sa incerci sa aduci un strop de frumusete in plus, pe linga frumusetea care exista deja pe lume. Tu poti sa dai curs sau nu acestei porniri, poti sa daruiesti sau nu si celorlalti din talentul tau. Sa nu-ti bati joc de ceea ce Dumnezeu ti-a dat. Cunosc multi oameni haraziti, care s-au pierdut pe drum. Cred ca asta tine si de destin, dar destinul ti-l mai faci si cu mina ta... Vezi, de asta spun ca imi gindesc existenta in termeni paradoxali. Cred foarte mult in predestinare, dar in acelasi timp, am puterea de a-mi face viata asa cum o simt eu. E un paradox al conditiei umane. E un har de la Dumnezeu de care trebuie sa fii constient, pe care trebuie sa ti-l cultivi si sa-l duci mai departe.


Amintiri in miscare

Prima mea amintire este in miscare, ca si cum camera s-ar fi invirtit cu mine, ca si cum totul ar fi fost un vertij. Si tin minte televizorul. De cite ori vedeam un balet si auzeam muzica, incercam sa ii imit pe cei de acolo. Dintodeauna mi-a placut sa dansez. Am consemnat dorinta aceasta inca din primele mele amintiri despre lume.
 

Gratia masculina

Gratia e un domeniu pe care si-l revendica din ce in ce mai mult barbatii. La noi in tara, din cauza acestor ani uriti si tristi de comunism, arta nu a fost scoasa la lumina. Ba din contra. Si atunci, sigur ca oamenii nu au fost educati si sunt plini de prejudecati in ceea ce priveste dansul. Dar gratia a existat dintotdeauna la barbati. Un exemplu maret din istorie, Ludovic al XIV-lea, a impus dansul la curtea sa, fiind protagonistul propriilor spectacole de dans. Gratia e implicita si la barbati.

Baletul clasic a inoculat in rindul spectatorilor si in subconstientul colectiv imaginea balerinei romantice care pluteste, transparenta si fragila. Ea a fost pusa in valoare cu atita staruinta, incit a ramas sinonimul gratiei si al baletului. Dar intre timp, lumea s-a schimbat. Exista foarte multi dansatori si coregrafi care au schimbat aceste conceptii. Daca ne uitam la istoria dansului, cei mai mari coregrafi sunt tot barbatii – Vaslav Nijinski, Rudolf Nureev, Maurice Bejart, ca sa ii enumar pe cei mai celebri – care gindesc si se exprima prin intermediul dansului.


Momente grele

Am vrut si n-am vrut sa renunt la arta mea, atunci cind mi-a fost greu. Dintodeauna am stiut ca voi face numai lucrul acesta, desi contextul era potrivnic. La liceul de coregrafie, de exemplu, am nimerit intr-o perioada deloc favorabila dezvoltarii personalitatii unui artist.

Credeam ca scoala de dans este un mediu artistic, care cultiva in oameni notiuni ca emotie, sensibilitate, frumusete. Or, din cauza epocii prin care am trecut, ...
citeste mai departe

• Tweet