Manuela Necula: Nu cred ca viata e o insiruire de drepturi. Isi ia fiecare ce crede...

Are un CV burdusit cu studii, traininguri, premii, joburi insemnate, izbanzi profesionale care te naucesc. Mi-au obosit ochii studiind rand cu rand o istorie a unei cariere care s-ar fi potrivit mai curand unei dudui inacrite, sobre, babite si urate. Daca nu renunti la sport, la farduri, la barbati, la calatorii, la distractii, cum naiba sa ai vreme sa aduni vraf de diplome, teanc de calificari si cohorta de clienti de business? Dar Manuela Necula e – va spun, chiar daca o s-o urati...- inalta, frumoasa, n-are celulita, fir de grasime, inoata ca un delfin, are parul lung si ondulat natural, ochii verzi, genele intoarse. Si conduce cu mainile ei delicate Red Cell Romania, filiala a marelui Red Cell declarat agentia anului 2003 pe piata americana. Iata...

Imi povesteste cu umor ca n-a trecut in insiruirea de priceperi din CV si unele pe care a fost obligata sa le capete, chiar si spre surprinderea ei. Ca, dupa ce a absolvit marketing la ASE, castigand concursul de admitere in postul de director de marketing al companiei Pizza Hut si fiind trimisa la cursuri de specializare in Polonia, a fost invatata in mod calificat sa manuiasca mopul, sa spele veceurile, sa prepare aluatul de pizza, sa aseze corect sunculitele pe aluat si sa serveasca la masa. Abia dupa ce a reusit sa faca toate astea la fel de eficient ca o femeie de serviciu, ca o bucatareasa si ca o chelnerita, i s-a dat voie sa-si exercite atributiile de director de marketing. “M-au pus sa-mi tai unghiile”- povesteste Manuela oftand. Si inteleg enormitatea sacrificiului din felul in care-si flutura prin fata ochilor mei degetele ei subtiri, fine, prevazute cu unghii lungi. “M-au pus sa vin a doua zi cu pantofi fara toc”. Si balangane sub masa gamba cea minunata. “Si am priceput din prima ca pana nu ma calific la munca de foarte jos nu mi se da voie s-o exercit pe cea pentru care imi rezervasem tot entuziasmul”. Si a lustruit podele si closete, a bricolat pizze, a servit clienti, pana cand a facut trudele astea cu desavarsire. Sigur ca a scapat o data o tava cu mancaruri si bauturi in poala unor clienti. Dar pentru ca era blonda, frumoasa si zambetul ei cu strungareata era irezistibil, murdaritii n-au reclamat-o, ba chiar i-au lasat si-un bacsis durduliu. Si au trimis niste prieteni a doua zi, sa-i serveasca Manuela, ca la ea e cu show inclus...

Ea si echipa ei au pus la cale deschiderea primului restaurant Pizza Hut in Romania. Nu insir aici de cate chichite trebuie sa tii cont atunci cand comiti fapte de marketing atat de insemnate, dar retin concluzia ei plina de mandrie: “A fost un succes grandios. Luni de zile oamenii stateau la coada ca sa intre, iar inauntru totul mergea perfect”. A ramas acolo inca un an, ca manager, dar, la un moment dat, cand perfectiunea functionarii devenise rutina, a batut cu botina fina in podea si a decis ca trebuie sa faca altceva. Si a acceptat oferta venita din partea celor de la agentia D’Arcy, care o curtau de mult. A pornit si acolo de la munca de jos... Nu, nu chiar de la mop si laveta, dar de la una dintre cele mai putin spectaculoase pozitii dintr-o agentie de publicitate: director de cont. Dar a crescut trainic si rapid.
“Ti-aduci aminte de fragmentul acela din cartea lui Ogilvy despre publicitate?” imi spune. “Acela in care, intr-un avion are loc urmatoarea discutie intre ocupantii a doua locuri vecine:

-In ce domeniu lucrati?

-Sunt inginer. Dumneavoastra?

-Sunt director de cont la o agentie de publicitate.

-Dumneavoastra scrieti reclamele?

-Nu, asta este treaba copywriterilor.

-Trebuie sa fie o munca distractiva.

-Nu este asa usor.

-Facem multa cercetare.

-Dumneavoastra faceti cercetarea?

-Nu, avem cercetatori pentru asta.

-Dumneavoastra va ocupati sa gasiti noi clienti?

-Nu este treaba mea sa fac asta. 

-Iertati-ma, dar care este treaba dumneavoastra?

-Marketingul.

-Faceti marketing pentru clienti?

-Nu, si-l fac singuri.

...
citeste mai departe

• Tweet