Cristina Topescu: Nu dau doi bani pe neaparata legalizare a unei relatii intre un barbat si o femeie care se iubesc

 

Celebritatea parintilor- un atu dezavantajos

Ca sa fac o banala figura de stil, cred ca celebritatea parintilor e un atu de-a dreptul dezavantajos. Sa ma explic: initial, e un atu. Un nume celebru deschide mai multe usi, cu atit mai mult cind nu esti genul care da usile de perete. Dar tocmai pentru ca nu esti asa, te simti putin jenat ca esti tratat cu mai multa bunavointa datorita numelui pe care-l ai. Pe de-o parte, orgoliul tau e si el usor ranit, pentru ca nu-ti place sa fii privita ca “fata lu’…”. Pe de alta parte, ai vrea ca oamenii sa se poarte frumos cu tine si cu toata lumea pentru ca asa se cade si pentru ca asa ar fi civilizat, nu ? Exista insa si mindria numelui pe care-l porti, a faptului ca, in cazul meu, ai un tata iubit si apreciat. E, aici apare problema ! Stiu c-o sa spun acum o alta banalitate, dar asta-i adevarul. Un tata celebru si iubit te obliga. Dincolo de ambitia de a fi un om apreciat, indiferent ce nume porti, mai ai pe cap si asteptarile celorlalti. Trebuie sa te ridici cit de cit la nivelul parintelui, pentru ca altfel risti sa auzi dragalasenii de genul: “Nu-i ca ta-su…” sau “Daca nu era fata lu’ ta-su…”  Si-oricum, poti tu sa te dai de ceasul mortii ca tot vei fi taxat de unii la modul asta. Important e, insa, ca majoritatea sa nu te categoriseasca asa si, mai ales, sa fii impacat tu ca ai incercat sa nu-l faci, totusi, de rusine pe celebrul tau parinte. In cazul meu si al tatalui meu, e adevarat ca sintem amindoi oameni de televiziune, de presa. Am mostenit pasiunea asta de la el. Daca am mai mostenit si altele, evident nu sint eu in masura sa spun ce anume. Eu as puncta mai degraba unde se despart “prestatiile” noastre. Facem amindoi televiziune, dar in registre diferite.El e comentator, jurnalist sportiv, eu sint om de stiri, el trebuie sa aiba anumite calitati, eu altele. E vorba de doua tipuri de om de presa, care isi cuceresc, sau nu, telespectatorii, cu arme diferite. Repet, sint si unele comune, dar nu e cazul sa vorbesc eu despre ele pentru ca ar putea suna ca lauda de sine si detest asta. Asta sigur am mostenit-o de la taica-meu. El chiar e un monument de modestie (chiar daca, monument fiind, nimeni nu-i va ridica…o statuie pentru asta), iar eu incerc sa ma port cu o minima decenta care sa confirme treaba aia cu “aschia nu sare departe de trunchi”. Chiar daca, marturisesc, am alt temperament si ma cam exprim cind ceva nu mi se pare in regula. A face, insa, caz de statutul tau de persoana publica mi se pare de prost gust. E mare lucru sa ramii un om normal chiar daca te recunoaste lumea pe strada, e mare lucru sa nu-ti intre in cap ca ai fi cumva altfel decit ceilalti. Din pacate, e plina lumea de “vedete” care, in mod penibil, au pierdut contactul cu realitatea. Vezi, iti spuneam eu ca am alt temperament. Tatal meu n-ar fi spus niciodata asta in mod public. El e mult mai ponderat si in ce face si, mai ales in ce spune. Eu, vorba lui, sint un om al extremelor. Sint lucruri care-mi plac si lucruri pe care le detest. Nu zic ca asta ar fi o calitate…

 
Despre visurile profesionale

Nu stiu daca am visat sa devin ceva anume, dar cu siguranta ca traiesc zilnic cu consiinta ...
citeste mai departe

• Tweet