reusit sa fac ceea ce imi place, sa imi practic meseria intr-o alta tara, intr-o alta limba. Am multe vise, ca oricine la 28 de ani.
Vis de copil
Am vrut sa devin medic pediatru pana la aproximativ 8 ani, apoi actrita si, mai tarziu, prin liceu, mi-am dat seama ca ma interesa designul interior. Apoi am revenit la ideea de a deveni actrita.
Esti indragostita?
Da, am o relatie, sunt fericita, dar prefer sa nu spun mai multe.
Cererea in casatorie
Imi place ideea ca barbatul e cel care face o cerere in casatorie. In societatea de astazi, vrem sa fim egale barbatilor, insa gresim, pentru ca nu trebuie sa ne pierdem feminitatea, iar anumite gesturi si atitudini considerate masculine ar trebui lasate sa apartina in continuare barbatilor.
Mama singura
Ma descurc foarte bine ca mama singura. Totusi nu e usor sa cresti un copil, iar daca esti singura poate fi si mai greu. Pentru a fi fericit, copilul are nevoie de liniste, dragoste si de o educatie buna. In cazul unui baiat, e ceva mai greu cand trebuie sa il convingi de ceva, pentru asta fiind mai potrivita o discutie de la barbat la barbat, dar eu si Mario ne descurcam.
De pret
Cel mai mult imi iubesc copilul, familia. Apoi iubesc meseria, calatoriile, filmul, teatrul, viata.
Si femeie, si barbat
Intr-o casa, sunt treburi lasate, in mod normal, in seama unui barbat si care, fiind singura, cad in responsabilitatea mea, dar nu pot sa le fac eu si atunci le rezolv prin intermediul unui instalator sau mecanic, insa sunt si momente cand trebuie sa ma descurc singura. Cum reusesc? Dand telefoane si cerand explicatii si solutii, iar apoi reusesc sa rezolv problema chiar cu mainile mele.
Proiecte profesionale
Incep un film in Italia, in decembrie, si un altul in luna iunie a anului viitor. Am si niste oferte din Romania, pe care mi-ar placea sa le onorez. Ramane de vazut cum reusesc sa imbin totul.
Te afli aici
Celebritati
Personalitati
Alexandra Dinu, Dublu rol
Array
(
[0] => Array
(
[link] => /celebritati/
[name] => Celebritati
)
[1] => Array
(
[link] => /celebritati/personalitati/
[name] => Personalitati
)
[2] => Array
(
[link] =>
[name] => Alexandra Dinu, Dublu rol
)
)
Cele mai citite din Personalitati
-
Cezara Dafinescu: Uneori, mi-e teama ca rolul de mama e rolul meu cel mai putin reusit (18123 vizualizari)
-
Tristetea lui Florin Calinescu. 'Nu pot vorbi'... (9838 vizualizari)
-
Serban Ionescu, diagnosticat cu borelioza: Sunt intr-o permanenta competitie cu boala (4141 vizualizari)
-
“Alegerile Mihaelei”: vedeta va face naveta Monaco – Bucuresti, cate doua zile pe saptamana, pentru noua ei emisiune (3028 vizualizari)
-
Oreste Teodorescu - In cautarea fericirii (2780 vizualizari)
Am vazut aseara o editie a emisiunii Romania desteapta, pe televiziunea nationala, si m-am emotionat pana la lacrimi. E
MATERIALELE PUBLICATE PE ACEST SITE SUNT PROPRIETATEA EXCLUSIVA
MAREA DRAGOSTE
www.revistatango.ro
SI NU POT FI PRELUATE, INTEGRAL SAU FRAGMENTAR, FARA ACORDUL SCRIS AL DETINATORILOR ACESTUI SITE.
Pentru mai multe informatii, ne puteti contacta la adresele de e-mail:
mareadragoste@revistatango.ro, alice@revistatango.ro
MAREA DRAGOSTE
www.revistatango.ro
SI NU POT FI PRELUATE, INTEGRAL SAU FRAGMENTAR, FARA ACORDUL SCRIS AL DETINATORILOR ACESTUI SITE.
Pentru mai multe informatii, ne puteti contacta la adresele de e-mail:
mareadragoste@revistatango.ro, alice@revistatango.ro
Foto
Array
(
[0] => Array
(
[id] => 11721
[name] => Will Smith spune ca este “alegerea naturala” pentru a juca rolul presedintelui Obama
[picture] => 11721.jpg
[section_id] => 35
[pictures] => out/sidebar_280_190_1/will-smith-spune-ca-este-alegerea-naturala-pentru-a-juca-rolul-presedintelui-obama-11721.jpg
)
[1] => Array
(
[id] => 11538
[name] => Dalai Lama, laureatul Templeton Prize pe 2012, va dona valoarea premiului in scopuri caritabile
[picture] => 11538.jpg
[section_id] => 35
[pictures] => out/sidebar_130_85_1/dalai-lama-laureatul-templeton-prize-pe-2012-va-dona-valoarea-premiului-in-scopuri-caritabile-11538.jpg
)
[2] => Array
(
[id] => 11484
[name] => Daciana Sarbu: Irina a inteles ca Victor va avea si mai putin timp sa se joace cu ea
[picture] => 11484.jpg
[section_id] => 35
[pictures] => out/sidebar_130_85_1/daciana-sarbu-irina-a-inteles-ca-victor-va-avea-si-mai-putin-timp-sa-se-joace-cu-ea-11484.jpg
)
[3] => Array
(
[id] => 11396
[name] => Rihanna, internata intr-o clinica americana, cu simptome de epuizare si deshidratare
[picture] => 11396.jpg
[section_id] => 35
[pictures] => out/sidebar_130_85_1/rihanna-internata-intr-o-clinica-americana-cu-simptome-de-epuizare-si-deshidratare-11396.jpg
)
[4] => Array
(
[id] => 11388
[name] => O asociatie medicala ii cere lui Barack Obama sa nu mai consume hamburgeri in public
[picture] => 11388.jpg
[section_id] => 35
[pictures] => out/sidebar_130_85_1/o-asociatie-medicala-ii-cere-lui-barack-obama-sa-nu-mai-consume-hamburgeri-in-public-11388.jpg
)
)










COMENTEAZA: