vezi galeria foto »
Priviti-o pe ANDREEA MARIN BANICA imbracata in iile Valentinei Vidrascu.
Niciodata nu ma gandesc la bani. Desi nu-i am si nu i-am avut niciodata
Marea Dragoste/ Tango: Cum te simti venita la Bucuresti, ca moldoveanca? Te simti diferita, e mai greu?
VALENTINA VIDRASCU: Acum e mai usor, dar cand am venit prima oara sigur ca ma gandeam sa vin inapoi, ca era totul asa, parca nu se misca nimic, iar eu credeam ca deodata o sa inceapa "ceva".
Marea Dragoste/ Tango: Cand ai venit prima data la Bucuresti?
VALENTINA VIDRASCU: Eu am mai locuit cu familia aici, cand era sotul meu, in ’95 noi ne-am mutat aici cu tot cu copii, am vandut tot acolo si ne-am stabilit aici. Si peste doi ani si jumatate- trei, am plecat inapoi deoarece eu m-am indragostit de Moldova si de Basarabia pana la infinit, ca sa zic asa, dupa ce am locuit aici. Atunci mi-am dat seama ca Moldova e un colt de rai, ca Basarabia e nemaipomenita si mi-e atat de draga si atat de « natala », e locul unde m-am nascut... Asa ca l-am batut la cap pe sotul meu, i-am spus « Hai acasa! Hai acasa! » si am plecat acolo, dar peste jumatate de an el s-a imbolnavit, s-a intamplat tragedia, si sigur ca eu toti anii astia am muncit mult ca sa-mi hranesc copiii, sa rezist.
Marea Dragoste/ Tango: Probabil si ca sa treci peste intamplarea asta ingrozitoare...
VALENTINA VIDRASCU: Da, imediat m-am apucat de lucru. Dupa ce i-am facut parastasul de 40 de zile, mi-am luat viata in maini, caci stiam ca nu pot astepta niciun ajutor.
Marea Dragoste/ Tango: Si ce ai inceput sa faci ?
VALENTINA VIDRASCU: Pai, primul lucru pe care l-am facut a fost sa imprumut o suma mare de bani, ca n-aveam deloc, si am plecat in Italia, la Milano, ca sa aduc haine de marca in Moldova, ca nu existau. Si am mers pe la fabricile Versace, Biblos, Dolce& Gabbana, la mai multe, si am fost prima care a adus astfel de haine aici. Vindeam din apartament, deci era foarte greu, dar mergea bine, deoarece lumea n-avea de unde sa-si cumpere asa ceva, barbatii costume Ungaro, cravate etc. Si a mers bine pana in 1998, eu incepand in ’97, toamna, dar in ’98 s-a intamplat criza financiara in Rusia si atunci nu mai avea rost sa continuu, dar tot in ’97, atunci, in noiembrie, am deschis prima agentie de manechine din Moldova. Nu existase nicio agentie pana atunci. Eu cat am stat la Bucuresti, doi ani si jumatate, cu sotul meu, placandu-mi modelingul, in ’95, cand a fost primul festival national de moda, am citit in ziar o informatie si am zis "ia sa aduc si eu moldovence". Ca era o casa de moda in Moldova, era o echipa de manechine care lucrau la acea casa de moda, si eu le-am adus aici. Asa ca am participat cu manechine si colectii, ca aveam si acolo designeri, pregatiti la B.., la Moscova, in majoritate rusi erau, rusoaice. Si au facut o prezentare in seara de gala, iar atunci am luat legatura cu Liviu Ionescu, care avea o agentie, si am lucrat cu el. Partea proasta era ca eu aduceam fetele, dar nu ma platea deloc. Si sotul meu imi zicea: « ce lucrezi tu ca idioata?”, dar eu am avut un principiu in viata, care e si acum valabil, eu niciodata nu ma gandesc la bani. Desi nu-i am si nu i-am avut niciodata. Pentru mine era important sa intru ...
citeste mai departe
citeste mai departe
Bravo....dumnezeu sa va dea putere sa mai educati citeva generatii de fete..tot respectul
Fara cuvinte.Bravo Valentina!Ai perfecta dreptate in tot ce spui.Excelent interviu, felicitari Alice!
Extraordinara femeie. F bun articol!