TUDOR CARANFIL: Fara obstacole, iubirea n-ar avea nici haz, nici poveste

Ii datorez lui Tudor Caranfil bucuria mea de copil care urmarea, captivat, Varstele peliculei. Ii datorez o buna bucata din dragostea mea pentru filme, deci o buna bucata din viata mea, salvata de atatea ori de istoriile cinematografice in care m-am refugiat. Ii datorez corespondentele splendide de la festivalurile de film, pe care le-am prins, brose de aur in revista noastra de citit si iubit. I-l datorez, alaturi de restul planetei, pe fiul sau, regizorul Nae Caranfil. Si-i datorez emotia unica a fiecarui dialog pe care l-am avut de cand l-am intalnit, printr-o intamplare cu noroc.

Cel mai mult si mai mult am visat sa devin… biciclist!

Marea Dragoste/ Tango: Unde v-ati nascut, in ce fel de familie? Si ce va doreati sa ajungeti cand veti fi mare?

Tudor Caranfil: Sunt dunarean, de la Galati, dintr-o familie ruinata de criza economica din anii ’29 -‘33. Tata era un om sensibil, dar aproape analfabet. Mama, foarte ambitioasa, terminase gimnaziul, citea carti frantuzesti si, cand o duceam mai bine, se abona la reviste literare. Ce ma visam? In niciun caz cosmonaut! Poate actor, poate anticar, fiindca n-aveam bani sa-mi cumpar cartile pe care le doream. Actor n-a fost sa ajung. Anticar, da, dar de filme, pe care le scot la vanzare in cartile mele de istoria cinematografiei.
De fapt, cel mai mult si mai mult am visat sa devin… biciclist! Nu radeti: fratele meu mai mare avea, spre invidia mea, velociped, de pe vremea cand veniturile familiei permisesera un asemenea lux. Mie nu-mi cumparasera decat trotineta…

Marea Dragoste/ Tango: Cat de insemnate au fost studiile in formarea dumneavoastra? Care a fost primul loc de munca, dupa facultate?

Tudor Caranfil: Ca scolar, am fost un dezastru. Poate ca de vina au fost parintii, care mi-au permis sa invat sa citesc si sa scriu prea devreme. In felul acesta, am intrat in prima clasa falos ca stiu ceea ce toti ceilalti invata, si am trecut prin ea agasat, infatuat si neatent la faptul ca ma ajungeau din urma colegii si ma depaseau. Mi-am petrecut scoala dupa propria „programa analitica“, citind foarte mult, orice imi cadea in mana, si ignorand cursurile „oficiale“. In liceu, am fost subiectul predilect al „conferintelor“ pentru definitivarea situatiei scolare. Problema era una si aceeasi: intram in discutie in stare de repetentie si trebuia sa fiu tras de urechi de profii de romana si istorie care tineau la mine. In orice caz, starea de elev a fost un adevarat cosmar atat pentru parinti, cat si pentru mine insumi. Studiile primare si secundare au avut un rol esential in de-formarea mea, printr-un sir de complexe pe care mi le-au cultivat.
La „contributia“ lor trebuie adaugat si razboiul, cu cohorta lui de nenorociri, care a culminat la Galati cu o „intoarcere a armelor“ teribil de costisitoare pentru localnici: intre 25 si 28 august, orasul a fost incendiat metodic de trupele fostului aliat german, stapane pe port. S-a lucrat in cercuri concentrice, dinspre centru spre cartiere, in trei nopti de nebunie, in care copii si adulti priveam ca o fatalitate flacarile distrugatoare avansand spre noi. Abia apoi a inceput reconstructia: a orasului si a mea personala. Am descoperit cat sunt de interesante unele discipline, desi matematicile, fizica si geografia au continuat sa-mi para insurmontabile.
Cat despre „primul loc de munca dupa facultate“, la mine a fost invers: facultatea a venit dupa primul loc de munca. Intr-adevar, nu implinisem inca 18 ani, si parasisem orasul natal pentru o viata independenta de ziarist, la Bacau. Dupa un an de aventuri ca reporter, am fost din fericire trimis la plimbare de mai marii orasului, si biciul destinului m-a facut sa ajung la Bucuresti, ca student al Facultatii de Regie Teatrala. Dupa un an, iar am fluierat prea sonor in biserica, ajungand la Facultatea de Filozofie, pe care am apucat s-o termin. Chiar binisor, cu diploma de merit („Magna cum Laudae“ a timpului). Fara sa fiu un tocilar, descoperisem voluptatea studiului…
Sigur ca stratul cel mai bogat al orizontului meu spiritual a fost dat de cei cinci ani de filozofie…

Marea Dragoste/ Tango: Iar celebritatea cand a venit? Ce insemna sa fii vedeta in ... citeste mai departe