TUDOR CARANFIL: Fara obstacole, iubirea n-ar avea nici haz, nici poveste

/>Un murmur trecu printre oameni. Tatal incremeni, ca o pictura de Rembrandt, cu o expresie de groaza, adanca, pe figura. Calatoarea careia i se sugerase o destinatie atat de precisa se facu nevazuta in aglomeratie...“.
E locul sa intervin fiindca, fiind martor si personajul titular al acestui episod, nu pot sa nu inlatur aburul fictiunii de pe corpul delict. De altfel, autorul a fost nevoit sa fictioneze, din pricina asprei cenzuri din vremurile tiraniei. Azi putem preciza ca „puisorul“ nu i-a spus interlocutoarei sale „Sa te duci dracului“, cum indulceste, decent, povestea, ci i-a aruncat un frust (si incredibil, in vocabularul sau): „Sa te duci in pizda ma-tii!“.
Si rusinoasa sintagma, care-mi face mana sa tremure pe claviatura cand o reproduc, chiar in era deplinei libertati de expresie pe care, in sfarsit, o traim, a fost insotita de o intonatie de golan autentic, pe deplin constient de intreaga ei semnificatie. Si ceea ce e mai grav e ca, in vreme ce imi priveam odrasla fara s-o recunosc, intrebandu-ma ce diavol s-a strecurat in copil si cum l-as putea exorciza, doamna care provocase incidentul, departe de a se „face nevazuta in aglomeratie“, a ramas locului si a slobozit cel mai entuziast si mai magulit-gadilat hohot de ras. Efect care echivala, pentru baiatul meu, care ca orice om de arta, fie si „in nucce“, tot vanitos era, tentatia de a repeta cat mai des performanta golaneasca, pentru a obtine un rezultat asemanator. Deci situatia era infinit mai complicata decat o descrie in proza sa autobiografica. Nu-i, deci, de mirare ca, dupa ce i-am aruncat o privire nimicitoare matroanei (prin care, de fapt, fara cuvinte, confirmam invitatia-destinatie aruncata de fiul meu) am coborat privirea spre el. Care...
„...realizand cu remarcabila perspicacitate consecintele situatiei, incepu sa urle:

..............................

Citeste continuarea povestirii si a interviului AICI

• Tweet