Marea Dragoste/ Tango: Ce fel de tata ati fost - permisiv, autoritar, absent... Acum ce fel de tata sunteti?
Tudor Caranfil: Absent fizic, poate. Au fost perioade, faste, cand volumul muncii imi rapea o buna parte din timpul alocat familiei. Autoritar, in nici un caz. Cu preocuparea de a convinge, inainte de toate, ca decizia sa fie a lui, nu a mea. Imi amintesc ca odata, la o interdictie de-a mea, nu mai tin minte despre ce era vorba, era deja adolescent, mi-a facut o criza ingrozitoare. Si nestiind ce sa mai fac, l-am intrebat: „Daca ai fi tu in locul meu, ce-ai face?“. In fata raspunderii paterne, covarsit parca de povara, a tacut si s-a predat.
Daca ati avea o revista elastica, as cita, povestita chiar de el, o alta intamplare evocata, la varsta liceului, in Urzica. Iat-o, sub titlul semnificativ pentru intrebarea pe care mi-ati pus-o si n-aveti decat s-o scurtati taind-o sau din picioare, sau din cap.
POVESTE CU UN TATA VIOLENT
Era una din acele ore la care, chiar si in cartierele centrale ale Capitalei, tumultul zilei dispare incet, topindu-se in linistea din atmosfera.
Intr-un tramvai 23, taxatoarea obosise sa tot invite, rastit si repetat, calatorii sa urce de la scara, si ajunsese pana la a trece cu vederea un grup de tineri care nu se aratau preocupati s-o onoreze cu atentia, respectul si maruntisul cuvenit. La cealalta extrema a vehicolului se urcasera, de curand, un pusti de vreo cinci anisori si parintele sau. Baietasul era o minune in carne si oase: o mutrisoara cuminte si nostima, cu niste ochi mari, albastri si jucausi, si o carare trasata, la milimetru parca, in parul negru. Se agatase, cu manutele lui mici, de bara din fata geamului si privea nestingherit, cu o expresie de adorabila curiozitate, bulevardul cu masinile care defilau fara contenire.
Tramvaiul tocmai se oprise.
Deodata, pustiul se dezlipi de geam, inainta spre tata si, cu cea mai ingereasca si mai inocenta privire cu putinta, il trase de maneca:
- Taticule, hai sa coboram. Ia-mi si mie „vata de zahar“...
Taticul zambi ingaduitor, apoi ii explica, bland, micutului, ca nu poate sa coboare din tramvai pentru delicatesa ceruta, fiindca nenea vatmanul e foarte grabit sa-i duca acasa. Daca ar cobori, tramvaiul ar pleca, iar ei ar ramane jos, unde crapa pietrele de frig si e polei de-ti rupi picioarele. Iar acasa ii asteapta mamica, cu bomboanele de zahar ars, pe care le-a facut cat au fost ei la patinoar.
Pustiul nu paru intru totul satisfacut de divagatia cu zahar ars si, aruncand parintelui sau o privire severa, il readuse la obiect:
- Vata de zahar, nu zahar ars! Vreau vata de zahar...
Si iar ii explica tatal despre nenea vatmanul si despre bunatatile pe care le-a pregatit mamica special pentru el, pana cand nenea vatmanul catadicsi sa urneasca tramvaiul din loc si parintele putu respira usurat. Se grabise, insa! Micutul incepu sa scanceasca, in crescendo:
- Esti rau. N-ai vrut sa-mi cumperi vata de zahar... Vreau vataaa!
Rosu pana in varful urechilor, tatal se uita, disperat, in jur, zambind de circumstanta, dar cautand o iesire din situatia penibila creata de ingereasca sa odrasla. Parca raspunzand privirii, o cetateanca respectabila si corpolenta inainta, cu duiosie in priviri, sa dea o mana de ajutor:
- Puisor - spuse ea cu blandete mamoasa - daca nu esti cuminte, o sa vina sa te ia nenea militianu’.
Pustiul se opri din plans ... citeste mai departe
COMENTEAZA: