Mihaela Burda: Mitul iubirii vesnice e o iluzie

Pe Mihaela Burda am remarcat-o acum un deceniu jumate, privind-o la televizor. Mi se parea, in sfarsit, o prezenta distinsa si culta, in lumea pestrita a vedetelor care izbucneau, curajos sau tupeist, in anii aceia. Apoi am intalnit-o la Festivalul Mamaia, ea- organizator, eu- jurnalist acreditat. Si dupa aceea nu stiu cum s-a facut ca ne-am trezit scriind cot la cot intr-o revista. Peste ani,Mihaela Burda m-a ajutat sa creez o alta revista. Aceea pe care o slujesc si o iubesc si astazi, cu lacrimi in ochi. Ca-n marile iubiri. Ca-n orice Mare Dragoste. Ii datorez, deci, Mihaelei Burda tangoul vietii mele, dar si sansa de a fi devenit mai buna, mai inteleapta, mai fericita, pentru ca am avut norocul de a o intalni.

Mihaela Burda - Pictorial

Marea Dragoste / Tango: Cum iti amintesti de anii copilariei?
Mihaela Burda: Copilaria mea a fost un amestec dens de feerie si cosmar – nimic la jumatate de drum! Am locuit pe fosta strada Cazarmii – cam la mijloc de drum intre Parcul Carol si Cismigiu. Plimbarile cu bunicul erau superbe – ma adora si eram libera sa zburd oriunde vedeam cu ochii, fara constrangeri sau reprosuri, fara sa am grija ca murdaresc rochita sau ca stric pantofiorii.
Plimbarile cu tata, mai rare, ce-i drept, pe Aleea Poetilor din Cismigiu erau cu adevarat mirifice – ma rugam pentru ele cu sufletul la gura, mai ales seara, la culcare, dupa ce spuneam rugaciunea. La fiecare plimbare tata venea cu cate o poveste noua din biografia sarmanilor creatori impietriti in parc, imi spunea poezii, se straduia sa construiasca o lume in jurul unui nume – era latura magica a parintelui meu si mi se parea ca mi-e accesibila numai mie. Aveam trei ani cand m-am trezit stiind pe dinafara „Luceafarul” lui Eminescu -  rezultatul tenacitatii pe care tata a avut-o, de a mi-l spune la fiecare plimbare si a ma provoca sa ii vanez greselile sau strofele sarite!
Partea mai putin agreabila a amintirilor mele se leaga, sa zicem, de pedepse mult prea mari si prea aspre ca sa nu marcheze pe viata un copil. Acum, uitandu-ma in urma, realizez ca toti adultii din viata mea imi doreau numai binele – aveau, uneori, o cale mai ciudata de a ajunge la el.

Marea Dragoste / Tango: Ce sunt, deci, parintii tai? Care era relatia cu ei in copilarie?
Mihaela Burda: Primul raspuns care imi vine-n minte la intrebarea „ce sunt parintii tai?” este: niste oameni cumsecade! Si, probabil, asta e cel mai important: ca sunt si acum niste oameni cinstiti si demni, care m-au educat cum au putut mai bine – si le multumesc pentru asta!
Mama si tata au fost o pereche improbabila: ea, farmacista, educata de calugarite catolice la Pitar Mos, dintr-o familie care o facea sa poarte stigmatul celor care „nu aveau origine sanatoasa”, el, istoric specializat in epoca straveche, fiu de tarani din Baragan, care si-a amintit o viata intreaga cum venise in Bucuresti cu aceeasi pereche de pantofi gauriti pe care ii incalta la pascutul vacilor si se trezise cel mai destept dintre proaspetii admisi la Colegiul National „Sfantul Sava”. Ea, delicata, timida pana la disolutie si retrasa, el – impetuos si flamboaiant. Ea – strunita cu mana forte de mica, indopata cu franceza si germana, pocnita peste degete daca gresea tipul de tacam cand lua masa in familie, el – de pe tapsan, in camine de liceu si facultate si apoi, hop, in vila din centru a bunicilor mei.
Au stat impreuna doisprezece ani – o vesnicie, daca ne gandim cat de multe lucruri ireconciliabile ii desparteau. La jumatate de drum, au avut chiar si un copil sperand ca asa vor ramane „in randul lumii”. Mi se frange inima cand ma gandesc cum s-or fi chinuit ei, sarmanii, mai bine de un deceniu... inainte ca tata sa isi faca bagajele si sa dispara, imi amintesc cum auzeam cuvinte scrasnite din dormitorul lor, pana dimineata – aveam usi cu glasvand, se vedea lumina aprinsa prin perdelele semi-transparente, iar uneori auzeam pasii bunicului, care facea dus-intors prin sufragerie. Teribil!
Am avut o relatie „corecta” cu ei, dar pe tata l-am adorat. Venea in fiecare seara la mine in camera, cand eram pregatita de culcare, ma saruta pe frunte si imi spunea: „Noapte ...
citeste mai departe

• Tweet