Mihaela Bilic: Toata viata mea a fost o cura de slabire

Este cel mai cunoscut medic nutritionist din Romania. Mihaela Bilic este femeia care a deslusit toate tainele dietelor destepte si sanatoase si ni le-a impartasit si noua, in cartile sale ce au statut incontestabil de best-seller. Este o femeie frumoasa, curajoasa, care spune intotdeauna lucrurilor pe nume. Este iubita celebrului doctor Constantin Stan, pentru care a lasat Bucurestiul si s-a reasezat, cu arme, bagaje si sentimente, in Bacaul clinicii acestuia.

Medicina a fost pentru mine un sir lung de deziluzii

Tango: Cum s-a facut de-ai ajuns nutritionist?

Mihaela Bilic: Voiam sa fac medicina de cand eram mica. De Craciun, lumea imi aducea cate o papusa ca eu sa pot sa ii fac injectie, asa cum voiam. Dar provin dintr-o familie care nu avea medici deloc. Mama mea terminase Facultatea de Biologie, si tatal meu era inginer electronist. Nimeni nu m-a incurajat. Dar probabil ca asta e caracterul meu, cand zice cineva nu… eu vreau da.

Tango: Si, intr-adevar, facultatea ti-a confirmat vocatia?

Mihaela Bilic: Totul a fost bine si frumos cu facultatea mea, pana in anul trei, cand am avut un necaz cu fratele meu. Care a facut cancer. Era cu trei ani mai mic decat mine. A fost ceva cumplit. I-au depistat un cancer in stadiu de metastaza generalizata si, in 3 luni de zile, dintr-un baiat de 1,90 m, cat usa, a ajuns un schelet, si foarte curand a murit. Iar eu, din momentul ala, am facut o reactie adversa, nu mai suportam spitalele, nu mai suportam acele… Pentru ca atat de cumplita este boala asta si in asa niste chinuri a murit copilul asta, incat nu ma puteam opri sa gandesc: „La ce, Doamne, iarta-ma, e buna facultatea de medicina, daca nu poate sa faca nimic pentru oamenii care iti sunt dragi?“   

Tango: Te-ai gandit sa renunti?

Mihaela Bilic: Am fost intr-un mare impas. Si, pana la urma, am zis sa imi gasesc o ramura din medicina care sa nu presupuna oameni bolnavi si foarte multa suferinta. Si singurul lucru la care m-am gandit a fost nutritia. Intr-un final, prin anul 5 sau 6, am descoperit aceasta ramura care se numea „diabet, boli de nutritie si metabolism“, desprinsa din endocrinologie. Si mi-am facut rezidentiatul pe aceasta specialitate. Numai ca medicina a fost pentru mine un sir lung de deziluzii, pentru ca am ajuns intr-un spital unde se facea specialitatea asta, dar nimeni nu facea nutritie. In spital tratau diabetul, dar cum sa manance bolnavii de diabet ii invatau mai mult asistentele, iar cure de slabire nu se faceau deloc acolo. Tot ce tinea de slabit si de obezitate mergea la Parhon, unde era endocrinologia. Si am inteles ca, daca vreau sa invat ce e cu slabirea, trebuie sa plec in alta parte. Si am plecat.      

Tango: Unde ai fost?

Mihaela Bilic: La Paris era un superb spital, chiar langa Notre Dame, iar clinica de nutritie de acolo era foarte buna. Am trimis niste scrisori, am vorbit cu profesorul de acolo, si l-am rugat sa ma primeasca si pe mine sa invat. Doar sa ma primeasca, nu se punea problema sa ma plateasca. Si, ca un favor special, am intrebat daca nu exista vreo camera pe care o au ei in spital, ca sa stau ca intr-un camin. Si a fost de acord. Si am stat zi de zi in spital, luni bune, intr-o camaruta la mansarda. Si am vazut la ei ce insemna obezitatea, ca boala de sine statatoare, nu ca ceva asociat altei afectiuni. Ei iau mult mai in serios problema decat o facem noi. Obezitatea e privita, din prima, ca o boala, si e
considerata aproape incurabila, daca se poate spune asa. Ei spuneau ca este nevoie ca obezitatea sa fie tratata ca restul bolilor cronice, cum este hipertensiunea, cum este diabetul. Dieta este doar o chestiune care vine pe langa, dar ar trebui un tratament medicamentos care sa fie luat pe viata, pentru ca ... citeste mai departe