Marea Dragoste / Tango - Despre dragoste si alti ingeri

Afisari: 11239
De: Corina Stoica / Marea Dragoste
La: 10 Februarie 2012

Marius Florea Vizante: N-am fost un playboy niciodata si nici n-am sa fiu

Marius Florea Vizante: N-am fost un playboy niciodata si nici n-am sa fiu
Cred ca oricine a vazut “E pericoloso sporgersi”, acum 20 de ani, a stiut din prima clipa ca Marius Florea Vizante e un actor fabulos. Iar cine l-a urmarit, apoi, in “Filantropica”, in “Restul e tacere”, in grupul Voua sau pe scena de teatru, a inteles ca el este unul dintre acei actori care vor lasa in urma creatii fara pereche.
De la debutul sau cinematografic, in regia lui Nae Caranfil, si pana azi, si-a tinut promisiunea fata de publicul sau, si nu s-a dezis de statutul pe care acesta i l-a conferit. Iar Vizante nu este doar o aparitie artistica senzationala, ci si un povestitor captivant. Veti vedea...
 
“Eu nu ma ocup de suse”
Marea Dragoste / Tango: Ce anume te determina sa alegi un rol, in momentul in care ti se propune? Dupa ce criterii te ghidezi?
Marius Florea Vizante: Inainte de a raspunde la intrebarea asta, trebuie sa fac un mic preambul. In putine cazuri, la noi si in conditiile unui actor de varsta mea, iti alegi rolurile. Noi suntem actori angajati la stat, noi mergem la serviciu; in principiu, noi avem obligatii de serviciu. Sigur ca, daca ai indrazneala si un punct de vedere bine stabilit, poti negocia, dar de obicei, rolurile ti se propun. Tu, ca actor, esti ales, arareori generezi tu un spectacol. Asa ca trebuie sa “incapi” in viziunea unui regizor. De aceea, noi, ca actori, suntem incadrati la “drepturi conexe”, noi nu avem drepturi de autor, nu suntem creatori de prima linie, ci de linia a doua. Intai si intai, creeaza dramaturgul si regizorul, si-abia apoi actorul. E destul de greu, dar pot sa ma mandresc cu tupeul de a incerca, in ultimii ani, cu strasnicie, sa evit propunerile pe care le consider nepotrivite. Cum fac asta? Am exercitiul de a-mi imagina, de a vedea cu ochii mintii ce va sa fie. In general, cand nu inteleg textul sau nu inteleg ce-mi spune regizorul la primele intalniri, am curajul de a recunoaste: Domnule, nu inteleg, prefer sa ma retrag, decat sa incurc lucrurile! Cand nu inteleg ce joc, sunt cel mai prost actor din lume si fac un deserviciu atat carierei mele, cat si teatrului in care joc, in egala masura. Asa ca ma uit pe text, ascult atent ce spune regizorul si... intuiesc daca exista sau nu potential.
Marea Dragoste / Tango: Inteleg ca te bazezi mai mult pe intuitie?
Marius Florea Vizante: Da, pe intuitie, dar si pe experienta, pentru ca joc, totusi, pe scena de teatru din 1992.
Marea Dragoste / Tango: Ce inseamna “o propunere nepotrivita”?
Marius Florea Vizante: De exemplu, sa fiu distribuit in roluri pe care le-am mai facut, in ipostaze in care toata lumea se asteapta sa ma vada si care sa nu mai prezinte nici un interes. Imi doresc sa fac lucruri care sa ma provoace si pe mine, sa studiez, sa caut, nu sa scot repede dintr-un buzunaras ceva ce stiu sa fac, cu ochii inchisi, noaptea, la ora 3. O alta propunere nepotrivita ar fi sa mi se ceara sa fac lucruri pe care eu le consider sub demnitatea mea profesionala. Si m-am intalnit cu diverse cazuri – acum nu vorbesc de teatru, ci ma refer mai degraba la televiziune. Mi s-a propus sa fac lucruri lipsite de valoare, a caror singura ratiune era sa produca repede niste bani. Noi le numim “suse”, iar eu nu ma ocup de suse. De aceea am si disparut pentru o lunga perioada de timp din divertismentul romanesc, in care nu se mai regaseste nici o dorinta de a pune in prim plan valoarea. Exista o intreprindere disperata de a face audienta cu orice pret, in defavoarea neta a valorii.
Marea Dragoste / Tango: ...
citeste mai departe
 
 

COMENTEAZA: