MARINA CONSTANTINESCU: Nu aduci pe lume un copil pentru tine. Il aduci pentru el!

dedicata lui Blixen, cu manuscrise ale ei, cu haine si costume, cu mic mobilier din Africa de Sud. Mi s-a parut ca am ajuns si eu cumva in Africa de Sud, pe urmele ei.


Am suferit foarte mult din pricina acestui orgoliu

Marea Dragoste / Marea Dragoste / Tango: Aveti timp, calatoriti, va faceti vacante, aveti obiceiuri legate de plecari?

MARINA CONSTANTINESCU: Da, este un obicei pe care mi l-au imprimat parintii. Am facut toti muntii cu rucsacul in spate. Fagaras, Apuseni, Retezat... Am invatat ce inseamna ascensiunea pentru a ajunge intr-un punct din care sa ai o perspectiva extraordinara. Tirziu am inteles initierea asta. Ascensiunea era si la propriu si la figurat. Ce inseamna in viata sa acumulezi, sa urci etape, ca dupa aia sa te opresti intr-un punct si sa zici: „frumos se vede de aici, de sus!“. Am batut tara asta in lung si-n lat. Am inteles ca voi iesi in afara ei abia dupa ce o s-o stiu foarte bine. Si asa a fost. Am jurnalele de cind eram copil, ne puneau sa scriem seara, morti de oboseala ce am inteles la Manastirea Arbore, ce ne-a impresionat la Dragomirna, in Delta.

Mergeam la Severin, la rudele din partea mamei, la Herculane. Acolo este o zona mistica, a fabulosului. Acolo am auzit, in curtea bunicii mele, povesti despre partizani, despre lupta din munti. Atunci am aflat si despre povestea tatalui meu, dosarul lui, tinichelele de coada, tot ce au pierdut la Oradea, la Craiova, la Bucuresti. Atunci am inteles ca proprietatea a existat in Romania si oamenii au tinut la proprietate, la casa, la un tablou, la o argintarie, la o bijuterie. Si multi nu si-au vindut niciodata sufletul. Tot timpul am trait cu program cum se spune, si asta incerc sa fac si eu pentru fiul meu. Ne programam concediile si incercam sa fie variate. Nu avem asa multi bani ca sa mergem numai la hoteluri de cinci stele, dar petrecem vacante de neuitat. Si asta-i meritul nostru ca reusim sa ni le facem asa, de neuitat.


Marea Dragoste / Marea Dragoste / Tango: Sunteti genul de om care spune ca o casnicie este pentru toata viata, nu?

MARINA CONSTANTINESCU: Sunt la a doua casnicie. Am fost casatorita prima oara in facultate, cu un doctor. Am fost multi ani impreuna cu un baiat mai mare decit mine cu doi ani, am crescut impreuna, el e un medic foarte talentat, si-a dorit asta foarte mult si-a reusit. Eram, probabil, doi pusti, care ne iubeam foarte tare, dar iubeam foarte tare si ceea ce urmam sa facem. Era si o concurenta intre noi, eu la filologie, el la medicina, invatam foarte mult amindoi. Ne-am casatorit si am crezut ca e pentru toata viata. N-a fost. Am trecut peste multe obstacole si greutati, impreuna am fost la revolutie si in Piata Universitatii, impreuna, umar la umar. In timp, mi-am dat seama cit de tare m-a afectat acest esec. Pentru ca e un esec. Astazi nu le mai pare oamenilor asa, nu se inteleg, s-au despartit, au divortat. Dar e un esec. M-a marcat. De aceea nici nu m-am mai maritat pina acum si nici n-am mai vrut sa ma marit, pentru ca daca am esuat chiar atunci cind am crezut si in rochie alba de mireasa...


Marea Dragoste / Marea Dragoste / Tango: Dar de ce doi oameni care se iubesc nu ramin impreuna?
citeste mai departe

• Tweet