LOREDANA GROZA: Daca nu-ti gasesti in viata scena ta, sfarsesti prin a-i judeca prea mult pe altii

polara - extravaganta de mica! Pai ce sa-mi iau, masina de spalat? Haine nu existau... Si aia a fost investitia mea, prima mea caciula de blana. Dar cand mi-au dat si bani, m-am mirat.

Eu niciodata nu m-am gandit sa cant pentru bani. Si poate de asta m-a ajutat Dumnezeu. Ca daca pornesti cu gandul la bani, se poate sa nu ti se implineasca, sa nu-ti iasa nimic. Cand am scos primul album, tot la fel, nu stiam ca trebuie sa castig, chiar daca s-a vandut intr-un milion si jumatate de cópii. Un artist din America, ca Madonna, probabil ca ar fi castigat o gramada de bani. Pentru ca pentru Romania erau vanzari record. Afara e vorba de sume enorme, gandeste-te, la fiecare copie daca ai castiga si un cent, cat inseamna. Ei bine, eu nu m-am gandit niciodata la asta. Dar intr-o zi m-au chemat sa-mi ridic banii de la Electrecord. Pe contract scria 2347 de lei. Cam atat avea maica-mea salariul.

Era o suma fixa, atata castigai, ca interpret, oricat vindeai. Compozitorul mai avea un procent, acolo, dar cantaretul, nu. Si cand am zis la Londra, in ’90, cat castigam - cateva zeci de dolari, s-au uitat aia lung la mine. Si eu eram fericita ca m-au lasat sa scot un disc, pentru mine aia a fost ceva extraordinar, as fi venit si cu bani de acasa daca ar fi trebuit!


Tango: In lumea artistica esti in competitie cu cineva?

LOREDANA GROZA: E o competitie constanta, e ca un sport de performanta. Si nu esti in competitie doar in Romania, aici multi artisti inteleg gresit, ei cred ca e o competitie locala. Nu, pentru ca publicul, cel care-ti cumpara albumele, are acces la toata muzica, mai ales acum, cand internetul a scurtat absolut orice cale – poti sa gasesti orice, sa asculti orice, sa downloadezi aproape orice. Deci esti in competitie directa cu unii care probabil nu au un buget limitat, de Romania, dar tu trebuie sa scrii cantece la fel de bune, poate chiar mai bune decat ei, ca sa poti sa ramai pe piata. Pentru ca publicul judeca creatia ta ascultand probabil Sting sau pe oricine altcineva si apoi pe tine! Si sound-ul trebuie sa fie 2009, nu 2000.

Si atunci poate ca munca ta e putin mai grea decat a unui star international, care are o piata de desfacere mondiala. E mult mai usor sa vinzi un milion de discuri in America, pentru ca publicul e diversificat si numeros, acolo iti permiti sa scrii si cantece underground, care se adreseaza unui anumit public. Dar traind aici si trebuind sa vinzi discuri si sa faci performanta intr-o piata limitata, e cu totul alta poveste, trebuie sa comunici cu cat mai multi oameni, indiferent de educatia lor. Si foarte educati, si mai putin educati, si sa gasesti un limbaj comun pentru toti, dar sa nu faci compromisuri... Si toata aceasta ecuatie nu este simpla deloc...