fbpx

Ion Dichiseanu: Nu pot sa traiesc fara dragoste

de

 

Ne-am intalnit cu Ion Dichiseanu intr-o dupa-amiaza torida, la cafeneaua sa preferata din Calea Mosilor. Imbracat cu dichis, purtand o pereche de ochelari de soare moderni si arborand o mina relaxata, marele noastru actor avea, cu adevarat, alura unui star de cinema. Artistul a dobandit, in plus, si priceperea de a jongla cu intrebarile stanjenitoare, intocmai ca un star cu experienta, fiind, astfel, un interlocutor nu tocmai usor de strunit. Ne-a povestit despre anii dintai ai carierei sale, ne-a spus glume la care am ras cu hohote sincere si ne-a marturisit ca nu poate trai fara dragoste. Chiar daca marea dragoste – crede Ion Dichiseanu – nu exista, ci este doar subiectul unor romane de duzina.

Interviu de Corna Stoica; Fotografii de Paul Buciuta

Marea Dragoste / Tango: Nu v-am mai vazut de ceva vreme la televizor. Va tine in priza teatrul?

Ion Dichiseanu: Ma tine, cum sa nu, si imi si place la nebunie! M-au tot invitat si la emisiuni de televiziune, dar nu m-am dus, pentru ca nu ma platesc. Vrei imagine, platesti, nu-i normal? Mie mi se pare corect. La emisiuni ma refer, nu la un interviu cu tine, de exemplu.

Marea Dragoste / Tango: Pentru interviuri scrise cum de nu solicitati un onorariu?

Ion Dichiseanu: Nu… Asta nu fac de regula, iar tu mi-esti draga, cum sa-ti cer bani? Cat despre televiziune, prefer “Acces direct”, decat “Happy Hour”. N-ai vazut ce mi-a facut Maruta, cu surprizele lui? Si de ziua Simonei a facut o tevatura… Noi eram deja divortati, dar statea cu mine, acum e plecata, in fine… A venit Maruta cu tort, cu flori si cu tambalau la balconul nostru, a fost o nebunie… Prefer emisiunile fara surprize de genul asta. Si, de fapt, prefer mai rarut, ca-i mai dragut!

Marea Dragoste / Tango: V-am vazut de curand la Opereta, in piesa “Scapino”, unde ati aparut pe scena cu un sal alb pe umeri, cu trabucul in coltul gurii, si observ ca si in viata de zi cu zi aveti alura aceasta boema. Si aici sunteti cu ochelari de soare, aveti o atitudine care capteaza privirile.

Ion Dichiseanu: Cum spunea parintele Baronian – el a vazut “Micul infern” de 20 de ori – spunea “Maestre, ai har!”. Asa spun ei, asa spun spectatorii cand ma vad. Nu stiu ce alura de star am, asa sunt eu, asa ma simt bine. Dar “Pluralul englezesc” l-ai vazut?

Marea Dragoste / Tango: Nu, inca nu.

Ion Dichiseanu: Sa-l vezi! Mai joaca si Cotimanis, Cezara Dafinescu si inca un cuplu, Armand Calota si Delia Nartea, foarte talentati amandoi. Si ma inteleg bine cu ei, iar asta e mare lucru intr-un colectiv, mai ales ca sunt mai in varsta decat ei. M-au primit civilizat, nu cu aere de – cum ai spus tu – vedeta. Vedetele sunt altele, alea cu cercel in buric, nu vezi? Termenul de “vedeta” s-a demonetizat, s-a vulgarizat foarte mult. Nu da bine sa-i spui cuiva ca e “vedeta”. Daca imi spui vedeta, ma pui in oala cu…nu dau nume, ca ar fi penibil, le stii si tu. Sunt doar foarte fericit ca sunt intr-un colectiv in care ma simt bine si ca impresarul m-a placut, ca aduc public, ca sunt vede…ptiu! Ca sunt cunoscut si sunt simpatic, ca am si eu ceva aparte.

Marea Dragoste / Tango: Cum era sa fii actor acum 30 de ani si cum este astazi? Cum va negociati, de exemplu, aparitia intr-un film?

Ion Dichiseanu: Nu se negocia. Ei apreciau daca erai talentat si valoros, si-ti dadeau pe masura. Tu erai fericit sa te lansezi. Era entuziasmul varstei si bucuria ca apareai intr-un film. Eu am si refuzat filme, chiar si de-ale lui Nicolaescu. Eram si ocupat de multe ori, prin ’62, ’53, ’64. Jucam in perioada aceea in “Antoniu si Cleopatra” si repetam la “Fratii Karamazov”. Dimineata, la 6, venea masina, ma ducea la aeroport, la Baneasa, plecam cu avionul personal – nu al meu, al Cinematografiei – si plecam la Onesti, unde filmam cu Birlic, cu Tastaman, cu multi actori care azi nu mai sunt. Filmam pana la ora 1 acolo, apoi ma prelua avionul si ma ducea in Delta, la Tulcea, unde filmam “Porto Franco”. De la Tulcea ma lua o salupa si ma ducea la Sulina, unde mai filmam o tura. La 5 plecam cu avionul, veneam la teatru, iar seara aveam spectacol. Asta era prin 1961, dar vreo doi sau trei ani am avut un astfel de program infernal. Ma hraneam cu vitamina D, A sau C, regizorul mi-aduce fiole, le spargeam si le beam, ca sa pot sa fiu bun.

Marea Dragoste / Tango: Interesant ce bogata era viata artistica, desi erau vremuri triste, politic vorbind…

Ion Dichiseanu: Ai dreptate. Aveam cu ce sa ne ocupam. Asa ca nu-mi ardea mie de bani, sa negociez una si alta, cum e acum. Acum totul inseamna bani. Cand ma cheama undeva, pot negocia. Si in strainatate e la fel, si interviurile astea, si fotografiile – nu e nici o aluzie – dar ele se platesc. La inceput, prin anii ’60, eram si eu bucuros, ca toti ceilalti colegi ai mei, ca apaream si ca regizorii considerau ca aveam unele calitati, sa nu zic talent. Eu cred in destin, de aici pornim discutia. Eu m-am lasat de Politehnica pentru ca m-a chemat Doamne-Doamne, imi spunea: “Du-te catre arta, ai ceva de spus!”. Am dat examen si am intrat al doilea. Prima mi se pare ca a fost Adela Marculescu, daca nu ma insel. Apoi, sunt foarte ambitios, altfel n-as fi reusit, n-as fi realizat nimic. Erau si alti oameni ambitiosi, dar eu am avut steluta mea. Sa-ti dau un exemplu: in “Batalia pentru Roma”, aveam un dialog in limba engleza. Si mi-am luat profesor de limba engleza, sa invat bine cum se pronunta, sa nu care cumva sa se comenteze pe margine, ca actorul roman Ion Dichiseanu a pronuntat gresit! Apoi, l-am vazut pe Orson Welles, parca-l vad si acum, band whiskey, iar secretara ii citea textul. Si ce crezi c-am facut? Mi-am luat si eu o fatuca de la garderoba, sa-mi tina textul, sa vada lumea ca si un actor roman poate sa aiba secretara. Cine sa stie ca era garderobiera? Eu nu beau cand am spectacole sau alte evenimente, niciodata, dar atunci am trimis pe cineva sa-mi aduca si mie o sticla de whiskey, sa se vada ca si un actor roman isi permite.

Marea Dragoste / Tango: A fost si o chestiune de orgoliu, nu?

Ion Dichiseanu: Da, asa este. In viata am fost si foarte orgolios.

Marea Dragoste / Tango: Ce zodie sunteti?

Ion Dichiseanu: Balanta.

Marea Dragoste / Tango: Dar Balantele nu sunt chiar atat de orgolioase.

Ion Dichiseanu: Ba da, sunt, dar fondul lor e sensibil si sociabil. Nu ma laud, dar asta sunt. Iar orgoliul mi-a fost de multe ori de folos. Am avut mai degraba ambitii fondate.

(Face o pauza, la sosirea fotografului Paul Buciuta, pe care il intreaba ce vrea sa bea. Bate din palme, iar chelnerita vine intr-o clipita. “Merci, gentille!”, ii spune. “O cafea pentru Paul, face parte din echipajul meu!”)

Marea Dragoste / Tango: Mi-ati spus ca ati refuzat cateva roluri in filme. De ce le-ati refuzat?

Ion Dichiseanu: Pentru ca poate mi s-a parut ca nu mi se potriveau. Si pentru ca eram si aglomerat.

Marea Dragoste / Tango: Dar nu erau banoase?

Ion Dichiseanu: Ba da, toate erau banoase, spre deosebire de salariul de la teatru.

Marea Dragoste / Tango: Astazi e la fel?

Ion Dichiseanu: Astazi nu mai stiu, pentru ca sunt confidentiale, nu se spune cat iau eu, cat iei tu, cat ia ala… Si nici nu mai sunt curios, sincer, ma intereseaza ce castig eu. La Nicolaescu, de exemplu, la “Supravietuitorul”, imi trecuse 500 de euro pentru ziua de filmare. Si i-am zis: “Bai, Florin, ai trecut acolo numai patru zile, trece si tu zece, ca sa pot sa iau mai mult!”. Daca el are nevoie de figura mea, de personalitatea mea, de numele meu…

Marea Dragoste / Tango: De ce ii spuneti Florin?

Ion Dichiseanu: Cred ca eu sunt singurul care-i spune asa. Eram odata la niste filmari si l-am strigat “Florin”, iar nevasta-sa, Dana, radea. Se uita asa, nedumerita, nici ea nu stia ca il cheama asa.

Marea Dragoste / Tango: Nici eu nu stiam.

Ion Dichiseanu: Da, Florin e numele lui. Sergiu e un pseudonim pentru afise.

Marea Dragoste / Tango: Vi s-a intamplat vreodata sa regretati ca ati ales profesia asta?

Ion Dichiseanu: Am avut momente, la inceput. Toata promotia mea de la Actorie a fost repartizata la Botosani, ca nu aveau actori acolo. Eu ma sufocam acolo si intamplarea – destinul, de fapt, care joaca un rol extraordinar de impotant in viata fiecarui om – a facut sa ma intalnesc cu Mihai Iacob, care mi-a spus ca are nevoie de mine pentru filmul “Darclee”. I-am spus ca sunt la Botosani, iar el a zis ca face imediat o adresa sa ma ia de acolo. Cinematografia era puternica atunci. Mi-am luat o adresa si am venit in Bucuresti. George Vraca, Dumnezeu sa-l odihneasca… colegii spuneau ca prea ma rasfata Vraca, pentru ca-mi dadea numai roluri mari. Dar eu le-am obtinut nu ca mi le-a dat Vraca, ci pentru ca am demonstrat ca pot! Mie nu-mi place sa vorbesc despre mine. Lasa lumea sa spuna: publicul vine sa ma vada sau se duce la manele, la mendrelele. Dar pot sa spun ca am avut si eu meritul meu pentru a fi ajuns unde am ajuns, am jucat in sute de spectacole si am muncit pe branci, nu exagerez. In “Antoniu si Cleopatra”, aveam patru “Cleopatre”, patru actrite care jucau acest rol. Si n-au legat bine practicabilele… erau trepte, coloane amenajate acolo. Scena era sa o iau in brate pe “Cleopatra” si sa urc treptele cu ea, dar practicabila aceea, cand am pus piciorul pe ea, a alunecat, iar eu am ajuns in pozitia spagat. Iar pe “Cleopatra”, ca sa nu se duca cu capul in reflectoare, am intors-o cumva, si a venit pe piciorul meu. Acolo am ramas, s-a tras cortina si n-am mai putut juca. Am intrat in spital, cu maleolele zob. Si intr-o seara, cand vedeam rautatea… cand ii simteam pe unii dintre colegi ca vroiau sa ma luxeze, nu numai la propriu, ci si la figurat, eram nervos si m-am gandit: “Mai, nu-i pentru mine teatrul, uite cata rautate!”. Au venit, insa, alti colegi buni si m-au mangaiat. Iar Vraca mi-a spus: “Oho, o sa mai ai din astea, e bine sa te calesti! Sa tii minte de la mine: in pomul cu fructe se arunca cu pietre”. Metafora superba, nu? Asa ca eu am spus: “This is my way!” si am mers mai departe.

Marea Dragoste / Tango: Dar dupa ce ati refuzat unele roluri, v-a parut apoi rau dupa vreunul?

Ion Dichiseanu: Jamais dans ma vie! Indiferent ca a fost vorba de teatru sau film. Si in viata, daca am facut un lucru, nu l-am regretat niciodata. Am facut si eu, ca toti, lucruri prostesti, necugetate. Dar nu mi-a parut rau!

Marea Dragoste / Tango: Cum ati reusit? Eu am un milion de regete, de exemplu…

Ion Dichiseanu: Ce zodie esti?

Marea Dragoste / Tango: Scorpion.

Ion Dichiseanu: Da, inteligent, sensibil. Si tu ce zodie esti?, il intreaba pe Paul Buciuta.

Paul Buciuta: Leu.

Ion Dichiseanu: Ooo, acum e ziua ta, in august! Deci Leu esti. Mai bine erai euro! (schiteaza doar un zambet in coltul gurii, iar noi izbucnim in ras)

Marea Dragoste / Tango: Cat de importanta a fost dragostea pentru dvs.? Unde ati situat-o, de-a lungul existentei?

Ion Dichiseanu: Paralel cu meseria mea. Nu pot sa traiesc fara dragoste. Eu nu vorbesc din carti, vorbesc autentic: pur si simplu nu pot trai fara dragoste. Lasa ce-a spus Preda sau ce-a cantat Gheorghiu, ca “daca dragoste nu e, nimic nu e”! Eu, fiinta mea, sufletul meu nu poate rezista daca nu este indragostit de cineva. Sau macar de-o floare! Eu, seara, cand stau pe terasa, vorbesc cu florile. Poate ca unii care m-ar vedea ar spune: “Asta a luat-o razna, la varsta lui!”. Nu, domnule, n-are a face cu varsta, eu sunt un tip modern. In gandire, in conceptii si cred ca si-n comportament. Sunt la fel de tanar ca atunci cand mi-am inceput meseria. Urc pe scena, iar colegii mei se minuneaza si-mi spun: “Dichi, tu esti forever young!”. Asa-mi place si mie sa spun despre mine, pentru ca asta e structura mea.

Marea Dragoste / Tango: Credeti ca in viata avem parte de o singura dragoste sau intalnim mai multe iubiri?

Ion Dichiseanu: Avem parte de mai multe. Marea dragoste…aceea este profesia pe care mi-am ales-o. Eu asa gandesc.

Marea Dragoste / Tango: Asta e una, dar eu va intreb altceva: cand vine vorba despre o femeie anume, puteti spune ca aveti o mare dragoste?

Ion Dichiseanu: Nu. Dar depinde, cum intelegi tu marea dragoste?

Marea Dragoste / Tango: Este atunci cand iubesti pe cineva cel mai mult si pentru totdeauna.

Ion Dichiseanu: Nuuu, astea-s romane din alea de 15 lei! Pe vremuri, erau niste carti din astea cu care ma mai delectam. Dar asta este literatura, atata tot.

Marea Dragoste / Tango: Dar ati fost vreodata marea dragoste pentru vreo femeie?

Ion Dichiseanu: Eu de unde sa stiu? Stiu doar ca, odata, m-a sunat doctorul meu – asta e asa, un exemplu care mi-a venit acum in minte – si mi-a spus: “Domnu’ Dichiseanu, veniti la spital, pentru ca este o fata aici care se afla la Reanimare, si n-a vrut cu nici un chip sa dea drumul din mana la fotografia cu dumneavoastra!”. Asta a fost acum vreo 30 de ani.

Marea Dragoste / Tango: Si v-ati dus la spital, s-o vizitati?

Ion Dichiseanu: Nu, nu m-am dus. Am avut si eu – nu le numesc aventuri – ci prietenii si cam asta a fost…

Marea Dragoste / Tango: Nici macar mici iubiri n-ati avut?

Ion Dichiseanu: Nu. Cum spunea Shakespeare pe patul de moarte, femeia trebuie luata drept ceva sportiv. Te folosesti de ea si gata. Eu nu-s de acord cu asta.

Marea Dragoste / Tango: Am crezut ca sustineti lucrul asta!

Ion Dichiseanu: Nuu, pai atunci m-as contrazice cu ce am spus mai devreme, ca daca nu am sentimentul de dragoste, de iubire fata de o femeie, nu pot trai. Cine sa suplineasca nevoia asta? Ce sa facem, sa ne intalnim noi, barbatii, ca intre prieteni, ca sa ce? Sa ne iasa vorbe? Cum spunea un amic de-al meu, cand ne mai vedeam la un pahar: “Decat cosuri, mai bine vorbe!” (rade). Mi-aduc aminte, cand veneam din strainatate, aveam lista: icsuleasca, cutareasca, alfa, beta, gama.

Marea Dragoste / Tango: Aveati o lista de cuceriri?

Ion Dichiseanu: Da, dar am stiut sa selectez. Pe scena, insa, ma comportam egal. Mergeam la APACA si jucam acolo, era o sala plina numai de gagici, dar jucam la fel ca atunci cand mergeam la scoala de ofiteri, unde erau numai barbati. Aceleasi emotii le aveam.

Marea Dragoste / Tango: Si cu lista aceea ce faceati?

Ion Dichiseanu: Ma uitam pe ea si aduceam cadouri din strainatate in functie de. Punct. Citeste printre randuri!

Marea Dragoste / Tango: Am inteles. Dar stiti cum se spune, “orice nas isi are nasul”. V-ati gasit si dvs. o nasa, la un moment dat…

Ion Dichiseanu: Da, si-am lasat-o, pana la urma. Pentru ca nu-mi merita dragostea.

Marea Dragoste / Tango: La concluzia aceasta ati ajuns?

Ion Dichiseanu: Da. Dar n-as vrea sa vorbim despre asta. Vrei sa-ti mai spun despre liste?

Marea Dragoste / Tango: Spuneti-mi ce fel de cadouri le cumparati iubitelor de atunci.

Ion Dichiseanu: Bineinteles ca nu le cumparam doar lor. Avem o familie destul de numeroasa, asa incat ma straduiam sa cumpar pentru fiecare cate ceva. Iar cand venea vorba de femei, le luam si eu ce mi se parea ca merita. Una merita o mica bijuterie, alta merita un costum luat de pe Champs Elysees. La mine nu ma gandeam sa-mi iau, umblam cam cu aceeasi imbracaminte. Fiica-mea ma tot trage de urechi: “Tati, dar la tine nu te gandesti? Ia-ti si tu ceva, innoieste-ti si tu garderoba!”.

Marea Dragoste / Tango: Ce v-a atras la femei?

Ion Dichiseanu: Ca orice barbat spun si eu ca, in primul rand, te atrage fizicul. Cred ca este extrem de important. Sigur, frumusetea e trecatoare si, uneori, inselatoare. Degeaba te infoi cu sapte straturi de machiaje, daca nu te gandesti ca vine o zi cand iti pierzi prospetimea din cauza atator cosmetice. Apoi, mai depinde si ce faci tu, ca barbat, pentru femeia de langa tine, daca tu o ajuti, a la long, si ai grija de ea. Poate ea nu se gandeste sa fie cat de cat cocheta – nu sa stea 10 ore in oglinda, sa fim clari – dar sa fie ingrijita. Si atunci, trebuie sa o sfatuiesti.

Marea Dragoste / Tango: V-au interesat toate detaliile acestea?

Ion Dichiseanu: Normal. M-a interesat cum se imbraca, in functie de gustul pe care il are, cum poarta o pereche de cercei la o rochie, cum isi asorteaza esarfa la pantofi. Unora le spuneam, le mai ofeream sugestii, dar daca vezi ca o data, de doua ori, de cinci ori ii spui si tot nu pricepe…Le lasam, chiar daca erau bune la… la sol, ma scuzi.

Marea Dragoste / Tango: Le atrageati atentia ca nu s-au imbracat bine?

Ion Dichiseanu: Da, sigur. Dar daca erau refractare si ignorau orice sfat…Ciao, ciao, bambina! Mi-aduc aminte de Cozorici, un coleg extraordinar. Eram, intr-o zi, cu el intr-un local, iar o duduita care bause a venit si l-a intrebat daca se poate aseza langa el. “Nu va suparati, vreau sa va rog ceva!”. “Nu ma supar, doamna, spuneti!”. “Domnule, vreau sa ma culc cu dumneata!”. “Bine, dar cu o conditie: sa nu sforai!”, i-a spus Cozorici. Mai am o intamplare hazlie. Filmam cu Dinica – despre morti numai de bine, dar el avea niste beculete care i se aprindeau din cand in cand, si-atunci te injura. Dar eu nu ajungam la momentul asta, eu ma retrageam la momentul potrivit. Nu din lasitate, ci din politete, mai ales daca eram intr-un restaurant, ca sa nu ma vada lumea ca ma dau in spectacol si incep discutii aprinse, cu expresii din alea foarte “frumoase”, neortodoxe. In fine, filmam cu el, cu Irina Petrecscu, cu Silviu Stanculescu, intr-o grota, pentru “Actiunea Autobuzul”. Eu jucam rolul unui securist, si regizorul ne punea, legati la ochi, sa ne batem. Si, la un moment dat, scena era ca trebuiau sa dea drumul la caini, care urmau sa latre. Era un frig groaznic. Purtam, pe dedesubtul costumului, o vesta groasa, ca sa nu inghet. Am facut scena, cainii au inceput sa latre, ca-n scenariu…si-am simtit muscatura! N-au apucat sa ma muste pe bune, dar au intrat cu coltii. Ce-a fost la gura mea! Eram foarte suparat. Repede, la Ambulanta, sa-mi faca antirabic, la care regizorul a avut una buna: “Nu lui Dichi, cainelui!”.

Marea Dragoste / Tango: Ati mai avut parte si de alte accidente?

Ion Dichiseanu: Da, am avut si coaste rupte. Cand filmam pentru “Burebista” s-a intamplat. S-au luat armasarii la bataie. Calul meu s-a cabrat, am cazut si am ajuns la spital. “V-ati nascut a doua oara”, mi-a zis doctorul. Am avut bafta, am fost pe cale sa ajung in carucior.

Marea Dragoste / Tango: Ati reusit sa legati prietenii reale cu colegii de breasla sau v-au impiedicat spiritul de concurenta, gelozia? Aveti prieteni adevarati in randul actorilor?

Ion Dichiseanu: Iar ma supui unui moment inconfortabil. Nu facem filozifie. Iti raspund ca nu exista, dupa mine, prietenii adevarate. Nu exista!

Marea Dragoste / Tango: Eu zic ca exista!

Ion Dichiseanu: Treaba ta, crezi!

Marea Dragoste / Tango: Dumneavoastra de ce nu credeti?

Ion Dichiseanu: Pai, viata m-a obligat sa nu cred, pentru ca am cunoscut oameni din diverse paturi sociale, care mi-au demonstrat ca nu exista decat interesul. Numai interesul!

Marea Dragoste / Tango: Acum ma deziluzionati: in marea dragoste nu credeti, in prietenie adevarata nu credeti…

Ion Dichiseanu: Dar depinde cum intelegi ideile astea! Daca eu gasesc intr-o femeie corespondentul meu, compatibilitatea sau cum vrei sa-i spui, aia inseamna ca e o mare iubire?

Marea Dragoste / Tango: Nu cred ca e de ajuns, e nevoie de mai mult de atat.

Ion Dichiseanu: Eu cu toate femeile cu care am avut o relatie, am ramas prieten. Amici.

Marea Dragoste / Tango: Eu nu prea cred in amicitia dintre un barbat si o femeie care s-au iubit odata.

Ion Dichiseanu: Bine, dar putem comunica. M-am intalnit, dupa 20 de ani, cu o femeie plecata in Argentina, cu o alta din Italia, din America…Ma sunau, imi facea placere sa vorbesc cu ele, chiar si cand eram insurat. O alta fosta iubita m-a chemat sa vin, ca tatal ei, care ma iubise foarte tare, era pe moarte. Deci cu majoritatea doamnelor am ramas amic. Eu asa le spun, “doamne”, ca nu stiu cum s-a intamplat, dar eu mereu am luat argintul, nu aurul! Am tot spus: “Mai, n-am luat si eu aurul, macar o data!”. Imi tot ziceau: “Stii, am avut o aventura, un coleg care m-a ametit, dar oricum, tu esti al doilea!”.

Marea Dragoste / Tango: Asta e o poezie pe care o spun multe femei. Dar, daca mi-ati spus ca nu puteti concepe viata fara dragoste, azi iubiti?

Ion Dichiseanu: Da, iubesc o persoana. Nu ma arat, ca sunt un tip discret. Nu sunt introvertit, sunt un om care spune lucruilor pe nume, chiar daca mai spun si cate o gluma mai groasa sau cate o prostioara. Dar am un coltisor in inima, un compartiment minuscul care e doar al meu. Il deschid si numai cu mine vorbesc. Stau singur si vorbesc cu mine. In ultima vreme sunt cam singur, si de asta am nevoie de dragoste. E greu sa patrunzi sufletul unui artist. E greu sa-l diseci, ca pe masa de operatie, si sa vezi ce-i in el. Si e greu sa te descrii tu insuti, sa spui: “Uite, eu sunt asa sau asa”. Mie, repet, nu-mi place sa vorbesc despre mine. Acum am facut o exceptie, am spus si prostii, si glume mai decoltate, ne-am distrat, dar mi-am permis pentru ca am simtit ca ne intelegem. Daca as fi vazut ca nu vibrati cu mine, m-as fi comportat altfel. Am simtit deschidere din partea voastra. A fost o placere, nici nu stiu cand a trecut timpul.

Marea Dragoste / Tango: Spuneti-mi despre Ioana, stiu ca ea a facut Regie, ati incurajat-o dvs.?

Ion Dichiseanu: Ea a spus: “Tati, fac aceasta facultate pentru tine”. A si spus in interviuri ca face asta “pentru tati”. Si acum e casnica: face mancare, calca, spala, gateste grecul (n.r. fiica actorului este casatorita cu Ilias Makos).

Marea Dragoste / Tango: Dar dvs. ce profesie v-ar fi placut sa-si aleaga?

Ion Dichiseanu: Doctorita. A fi medic e mare lucru. Acum a venit si tatal ginerelui meu, care s-a operat aici, in Romania, la Spitalul Militar, si am avut ocazia din nou sa vad cat de importanta e profesia aceasta. Si eu am avut o operatie de hernie, tot ridicand “Cleopatre”, iti dai seama ca am inceput sa am probleme. Cat despre Ioana, nici nu mai vreau sa o deranjez cu intrebarile mele. Este si pretentioasa si nu-si gaseste jobul pe care-l vrea ea. Ei stau cu mine in casa, acum este aici si cuscrul meu, vor sa-l duca la manastiri. L-a impresionat ca exista o manastire numita Agapia.

Marea Dragoste / Tango: Care inseamna “drag”, “dragoste” pe greceste.

Ion Dichiseanu: Exact! Iar ajungem la dragoste, fara de care am fi pierduti. Eu nici meseria nu mi-o pot face fara dragoste.

Marea Dragoste / Tango: Probabil ca nu putem face nimic serios fara ea, nu credeti?

Ion Dichiseanu: Da, asa cred si eu. Iar la un moment dat, te descoperi, ajungi sa arati ca iubesti, chiar daca nu vrei. Probabil ca, atunci cand poate ar fi fost momentul sa-i spun unei femei sentimentele mele, m-a inhibat si faptul ca fac meseria asta. M-ar fi intrebat: “Asta din ce piesa e?”.

Marea Dragoste / Tango: Da, dar daca asa simteati, v-ar fi crezut ca nu faceti jocuri.

Ion Dichiseanu: Poate, dar eu am fost mereu inhibat la capitolul asta.

Marea Dragoste / Tango: Ioana isi doreste copii?

Ion Dichiseanu: Ea isi doreste, el inca nu. Si eu imi doresc nepoti, sa o vad pe Ioana fericita. Asta conteaza, in primul rand, fericirea ei! Chiar daca ma supara uneori, pentru mine Ioana este centrul existentei. Nu exista nimeni mai important pe lume, pentru mine.

Paul Buciuta: Dar credeti ca noi, parintii, avem un rol in a pregati traiectoria fericita a copiilor nostri?

Ion Dichiseanu: O, da, in mare masura. Ginerele meu imi reprosa ca am rasfatat-o pe Ioana, ca e capricioasa, ca vrea sa-si schimbe rochia, ca o vede lumea, ca e fata lui Dichiseanu etc. Daca faptul ca am iubit-o si-o iubesc inseamna ca o rasfat, atunci da, am rasfatat-o. Si am incercat sa o indrum sa fie fericita. Pentru ca, repet, ea e cea mai importanta pentru mine.

Marea Dragoste / Tango: Cred ca ati dat o definitie a unei mari iubiri.

Ion Dichiseanu: Ai vazut? Sigur ca asta e un altfel de dragoste, dar e si asta o mare dragoste, asa e.

Marea Dragoste / Tango: Vremurile de azi vi se par mai complicate ca cele de acum 20-30 de ani?

Ion Dichiseanu: Da, mi se par, cu toate ca eu nu am nostalgia regimului comunist, pentru ca eu am fost un rasfatat. A fost un cer instelat deasupra capului meu, am avut tot ce-am vrut: strainatate – am calatorit peste tot; profesie – satisfactie; femei – satisfactie; bani – am avut, sincer. Nu cat sa-mi construiesc ca Becali, dar cat sa duc un trai decent. Nu sunt nostalgic, deci. In 21 decembrie, cand am iesit la baricada, eu n-am iesit pentru mine. Eu sunt genul de om care mai bine nu te vad, decat sa te vad ca nu ai ce manca sau nu ai ce imbraca. Pentru ceilalti am iesit si am strigat: “Joc comunismul, jos Ceausescu!”. S-au dus altii sa-mi scoata certificat de revolutionar, eu nu m-am dus. Inca nu plecase piticu’ – si a venit altul in locul lui – si am iesit afara pentru toti cei care sufereau. Sincer, daca judeci regimul in sine, asta e mai rau ca cel de atunci. Ai libertate, si? Ce faci cu ea, daca mori de foame? Mor batranii in spitale, ca n-au medicamente. Ti-am spus ca am fost recent la Spitalul Militar, unde s-a operat cuscrul meu. Noi a trebuit sa cumparam medicamentele, ca nu aveau sa ne dea! Il intrebam pe doctorul de acolo: “N-ai plecat de aici, ce mai stai? La talentul tau, ce mai cauti aici?”. Ce sa faca, sa ramana sa-l voteze pe nea’ Caisa, Popeye marinarul?

Marea Dragoste / Tango: Ati intrat si dvs. in politica, la un moment dat.

Ion Dichiseanu: Da, la Becali, si i-am adus voturi la PNG. Dar cine a mai dat pe acolo, din 2008? Cand am vazut ca nici nu-mi strange mana, nici nu mi-a spus “multumesc” sau ceva. Stii, romanii spun “sa moara dusmanii”, dar evreii au o vorba mai buna: “Sa-mi traiasca dusmanii, sa ma vada fericit”. Asa si cu Becali, sa traiasca sa ma vada fericit! Intr-un tarziu, a recunoscut ca i-am adus cele mai multe voturi. Ca m-ai tot intrebat de dragoste, daca nu ai sentimentul acesta fata de oamenii de langa tine, nimic nu-i posibil. Eu si astazi imi amintesc de finalul din “Fratii Karamazov”, cand pleaca Dimitrie cu lanturi la picioare, iar Aliosa ii spune: “Pleaca, Dimitrie, pleaca, dar in clipa asta ceva navalnic si covarsitor patrunde in inima mea pentru toata viata. De-acuma stiu si pot striga din adancuri sufletului meu ca iubesc! Iubesc pamantul, soarele si ultima vietate ce respira, dar mai presus de toate, iubesc omul. Omul, cu bucuriile si necazurile lui, omul neajutorat pe care neoamenii stapanirii il atarna in lanturi la picioare. In numele acestei iubiri ma voi lupta cat voi avea suflare in mine si te voi salva!”.

Marea Dragoste / Tango: Impresionant cu cata patima interpretati!

Ion Dichiseanu: Eu asa am fost intotdeauna, ma transfigurez. Tin minte, la “Antoniu si Cleopatra”, aveam o platosa pusa in zona abdomenului, ca altfel imi bagam cutitul in mine! Sunt nebun, recunosc, am momente cand nu sunt deloc un om normal.

ACEST MATERIAL ESTE PROPRIETATEA EXCLUSIVA MAREA DRAGOSTE / www.revistatango.ro SI NU POATE FI PRELUAT, INTEGRAL SAU FRAGMENTAR, FARA ACORDUL SCRIS AL DETINATORILOR ACESTUI SITE.
contact mareadragoste@revistatango.ro

Corina Stoica

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Interviuri

Comentarii

  • Multi ani sa traiti domnule Dichiseanu!Apreciez foarte mult educatia dvs , cultura dvs , caracterul …va doresc o viata lunga …si s aveti parte de multa iubire!

    bancila constanta august 3, 2011 11:01 pm Răspunde
  • 🙂

    Superb! Nota 10 pentru domnul Dichiseanu. Un actor minunat si un om de valoare. Ramai cu senzatia ca ai luat parte la discutie, ai stat la masa cu actorul, la o cafea peo terasa. O zi oarecare, dar speciala asa cum sunt fiecare dintre zilele pe care le traim.
    Va multumesc

    vio iulie 30, 2011 3:51 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.