DANIELA VLADESCU: As fi mers pana-n panzele albe pentru Nicu Ceausescu, daca merita

Povestea de amor dintre ea si Nicu Ceausescu, care a avut loc acum 20 de ani, face furori si-n ziua de azi. Mai mult decit rolurile pe care le-a interpretat fara cusur pe scenele lumii ca soprana de opereta si in ciuda calitatilor vocale sau a izbinzilor profesionale ce n-au avut parte de fiecare data de
asemenea mediatizare. Daniela Vladescu este director general al Teatrului Oleg Danovski, un om onest, sufletist, o femeie frumoasa care, adinc, resimte inca zdruncinarile trecutului.

La liceul de muzica n-am stralucit
Nu-si ascunde virsta si nici zimbetul frumos cind ii complimentez infatisarea. Imi spune ca s-a nascut pe 10 decembrie 1956, in Bucuresti, iar tatal a fost inginer hidrotehnician si mama, economista. A avut o copilarie fericita, o familie care a iubit-o mult si care i-a facut toate poftele. „Tatal meu, devenind director in Ministerul Agriculturii, a calatorit foarte mult si n-am dus lipsa de nimic niciodata, aveam tot ce era mai bun.“
In gradinita, fiind nepoata directoarei, era pusa sa cinte. Si astfel si-au dat seama parintii ca are ureche muzicala si au hotarit sa o dea, ulterior, la scoala de muzica. A facut pian timp de 17 ani, 12 in liceul de muzica si 5 ani in Conservator. „Nu mi-a placut niciodata, toate prietenele mele din clasa I erau la vioara si mie imi placea acel instrument, dar mama n-a vrut sa ma lase la vioara. Am facut pian din obligatie si fara pasiune. Am fost o pianista cumplita!“ In clasa a IX-a, s-a transferat la sectia de Pedagogie, ca sa studieze canto, fiind singurul loc unde se facea aceasta disciplina. „Cind eram mica nu ma gindeam sa fiu actrita sau artista. Cind am ajuns la liceul de muzica, deja am inceput sa simt ca-mi place muzica si ca asta mi-e drumul, dar n-am stralucit si, desi cintam frumos, n-am fost un copil extraordinar de studios, n-am fost tocilara clasei. Am trecut toate clasele onorabil, dar n-am avut premiul I cu coronita niciodata.
Si nici n-as fi putut, deoarece intotdeauna aveam 9 la purtare, pentru ca ma bateam cu baietii.“

Am cintat in restaurante ca sa pot sa supravietuiesc
Prima data s-a indragostit in clasa a cincea, de colegul ei, Adrian Romcescu. „A fost prima iubire care a durat pina am terminat liceul. Dupa aceea, drumurile noastre s-au despartit, eu am mers la Conservator, el incepuse sa fie o mare vedeta a muzicii usoare si umbla prin alta lume, era admirat, avea fani. Eu sint un om foarte gelos si probabil de asta toate relatiile mele au fost foarte grele si nefericite. Sint un om care doresc sa primesc cit dau, sinceritate atita cita ofer si vreau ca partenerul meu sa fie cinstit si onest asa cum sunt eu. Dar in relatiile cu barbatii niciodata n-am primit cit am dat eu si am suferit foarte mult. O femeie cind se simte iubita se simte in siguranta si n-ar pleca din relatia aceea. Un barbat cind se simte iubit si in centrul atentiei se plictiseste si cauta alte obiective, alte cetati de cucerit. Sfatul meu este ca femeia sa iubeasca, dar sa nu arate niciodata cit de mult iubeste, pentru ca - eu spun din experienta - intotdeauna cind cel de-alaturi a fost sigur de sentimentele mele si de devotamentul meu a devenit total dezinteresat.“

A urmat Conservatorul, iar Adrian a fost cel care i-a dat, inaintea examenului, un imbold. „Se spunea ca la Conservator, la canto, e foarte greu sa intri la 18 ani, pentru ca vocea nu e formata, si
mi-era frica, de aceea ma pregatisem sa dau si la sectia de pedagogie. A fost greu, domnul Pirjol, din comisie, inaintea examenului, a tinut sa-mi spuna «chiar daca sint doua locuri si esti singura candidata, tot n-ai sa intri.»“ Cu toate astea, a luat examenul de admitere si a facut Conservatorul, iar dupa absolvire, a fost repartizata la Brasov. „Am fost sefa de promotie si din anul V de facultate am dat concurs la Brasov, unde era un post de solist. Am reusit si, ...
citeste mai departe

• Tweet