DAMIAN DRAGHICI: Femeile din Romania nu au standarde ridicate in materie de barbati

Este artistul care a infiintat Damian&Brothers. E barbatul frumos care, prin muzica lui, a sustinut nu doar dreptulrile artei la maretie, ci si pe ale tiganilor la egalitate de sanse. Este fostul iubit al Anastasiei Soare. Este naistul roman care a cantat alaturi de cei mai mari artisti ai lumii.

Am vorbit cu Damian Draghici despre viata lui incredibila, despre concertul de adio si plecarea lui din Damian&Brothers si, pentru o vreme, din tara natala. Am descoperit un barbat special care, insa, in aceasta etapa a vietii lui, se fereste sa vorbeasca prea mult despre dragoste. Printre cuvinte, i-am ghicit dezamagiri din iubire. Dar poate ca m-am inselat... 


Marea Dragoste/ Tango: Cum a aparut muzica in viata ta?

DAMIAN DRAGHICI: Nu cred ca am ales eu muzica, muzica m-a ales pe mine, pentru ca provin dintr-o familie de tigani in care toti canta, deci a fost ceva care s-a intamplat natural.


Marea Dragoste/ Tango: Cand a fost prima data cand ai tinut un instrument in mana?

DAMIAN DRAGHICI: La mine in familie existau instrumente in toate partile, cate un tambal, un acordeon... Trebuia doar sa vina o zi anume cand sa zic, gata, pun mana pe instrumentul asta, pe nai, pe pian, pe ce-o fi. Si, la trei ani, am inceput sa cant la tambal. Mi-au adus si profesor, dar apoi m-am plictisit. La cinci ani am trecut la pian, dar ma plictiseam foarte des, tot schimbam stilurile si genul muzical. La sapte ani cantam la contrabas, la noua la tobe, la percutie, si la zece ani jumate am trecut la nai.


Marea Dragoste/ Tango: Dar si-n familia ta erai, totusi, un fenomen...

DAMIAN DRAGHICI: Da, altii nu incepeau asa de devreme, deci se pare ca eram un fenomen. Insa eu m-am nascut intr-o familie de tigani in care lucrurile astea erau normale, trebuia sa invat o meserie, ca sa nu ajung sa fur.


Marea Dragoste/ Tango: Si schimbarea, plecarea din tara cum a intervenit?

DAMIAN DRAGHICI:  De la 12 ani am inceput sa cant in diferite festivaluri, cum era „Cantarea Romaniei“, si la un moment dat imi amintesc cum imi spuneau toti „Uau, esti supertalentat, tu o sa faci treaba buna, o sa pleci afara!“. Si incepusem sa ascult foarte multa muzica de afara, si jazz, si rock, as fi vrut sa fiu in America. Ascultam mult si Europa Libera, desi aveam doar 15-16 ani, si toata lumea imi spunea ca tot ce o sa se intample o sa se intample afara, nu in Romania. Si tin minte ca in ’85 trebuia sa plec cu ansamblul in Danemarca, si nu mi-au dat viza.

In ’87 iar nu mi-au dat viza, si in ’88, la ARIA o organizatie, de-asta, a artistilor, a trimis Richard Clayderman o scrisoare ca ar vrea sa colaboreze cu un naist din Romania. Iar el pe-atunci era un superstar. Si am trimis o caseta cu mine si o fotografie. Si tipul m-a ales, dar iarasi nu mi-au dat astia viza. Asa ca eram foarte suparat... Si intr-o seara, stateam la scara blocului, ma uitam la prietenii mei si le-am zis ca vreau sa plec. Ei vorbeau cum ca vor sa se angajeze undeva, la o fabrica, sa aiba legitimatie, ca daca nu aveai de munca pe vremea aia, te arestau. Iar eu mai aveam putin si terminam liceul, si auzindu-i pe ei despre ce vorbeau m-a luat asa, o depresie, si am zis ca las totul balta si plec. M-am dus sus, am luat naiul, si mama m-a intrebat: „Unde te duci, maica?“... „Pai, am o repetitie“, am zis.  Si am plecat, am fugit din tara.


In Grecia am inceput sa cersesc

Marea Dragoste/ Tango: Ai plecat sa iti continui studiile?

DAMIAN DRAGHICI: Nu la asta ma gandeam, fiind copil, am terminat scoala pe cartuse ...
citeste mai departe

• Tweet