“Daca e sa fiu fericita la infinit, o sa vreau sa aflu asta”- Interviu cu ALICE NASTASE BUCIUTA, de Daniela BEALE

Am revazut-o pe Alice Nastase dupa aproape un an si parca n-a plecat niciodata de lânga mine. Mi-am dat seama de asta când am vazut-o intrând pe usa, frumoasa, senina, cu obrazul limpede si privirea stralucitoare, cu trei trandafiri albi in mâna. Nu banuiam atunci ca anul trecut plecase de la Suceava sa se faca fericita, sa o aduca pe lume pe Iza, “margicuta” la fel de frumoasa ca si copiii mei, sa-si regaseasca tihna si sufletul pereche.

  Plecase un an sa pazeasca in continuare sa nu se intâmple ceva revistei “Tango”, un alt copil al ei, care anul acesta face 5 ani si, bineinteles, sa mai scrie ceva pentru noi, femeile care, desi simtim la fel, poate ca nu vom scrie niciodata cu curajul ei.
A revenit la Suceava si mi-am dorit sa aflu de unde atâta seninatate in femeia la fel de frumoasa, dar nelinistita, nemultumita, in cautare de ceva sau de cineva, pe care o cunoscusem si o descoperisem in cartile ei.


DANIELA BEALE: Ai un ton mai intelept, mai asezat, in ultimul volum… Sau mi se pare?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Intr-adevar, ma aflu intr-o perioada mai echilibrata a vietii mele, in care nici nu stiu daca ar trebui sa ma bucur mai intâi ca mi-am gasit dragostea sau mi-am gasit linistea. Marile suferinte nu mi-au venit din lipsa iubirii, ci dintr-o neasezare continua a intelesurilor mele, din dezechilibrul in care am trait pâna acum. Dar, dupa 40 de ani traiti, multi in neliniste, cred ca trebuie sa multumesc in primul rând pentru linistea ce o am acum.


DANIELA BEALE: Când te-ai apucat de „Dragostea e un bonsai”?
ALICE NASTASE BUCIUTA:  Sunt acolo povesti mai vechi si mai noi. M-am apucat de ea dupa ce am nascut-o pe Iza, deci dupa 22 decembrie, anul trecut. M-am apucat de fapt de doua carti. A fost cea mai nebuneasca perioada din viata mea, dar as minti sa spun ca a fost una tipica pentru o mamica, pentru ca Iza este incredibil de cuminte. Prima dintre carti trebuia neaparat scrisa atunci pentru ca aveam un contract cu o companie de vanzari de cosmetice (Avon) si contractul trebuia onorat la timp. Am scris intai Cartea Dragostei.Avon", o poveste de dragoste implinita a unei companii populate de oameni extrem de curajosi, iar  „Dragostea e un bonsai” a venit sa o echilibreze pe aceasta, sa contrabalanseze cartea in care scriam despre povestile altor femei, cu povestile mele. Din egoism, am simtit nevoia sa scriu si despre mine.


DANIELA BEALE: Evenimentele bune si nebune din viata ta din ultimele luni nu te-au oprit sa ramâi in contact cu cititoarele tale, cu femeile care te cauta, care-ti scriu si comenteaza pe blogul tau si pe forumul revistei „Tango”. Zeci de comentarii, din ce in ce mai multe, iti insotesc de fiecare data povestile.
ALICE NASTASE BUCIUTA:  Ma cauta intr-adevar din ce in ce mai multe. Ma cauta pentru ca se regasesc in lucrurile pe care le marturisesc eu acolo. Pentru ca e clar ca toate femeile traiesc ce traiesc si eu, dar n-au curaj sa le marturiseasca si nici sa le inteleaga.


DANIELA BEALE: In fiecare zi câte o postare, in fiecare zi ai acolo o poveste pentru ele. Cum reusesti sa pastrezi calitatea acestui exercitiu?
ALICE NASTASE BUCIUTA:  Nu-mi este usor, pentru ca nu scriu cu usurinta. Sunt oameni care scriu mult mai usor ca mine, dar nu stiu daca mi-ar placea sa scriu usor, automat. Chiar daca nu intotdeauna imi ies comentarii reusite, fiecare cuvânt este muncit, gândit, simtit.


DANIELA BEALE: Vedem cu totii ce se intâmpla in presa româneasca de anul trecut incoace, de când „baietii” au anuntat si tot invoca aceasta criza economica. Voua nu va este greu la „Tango”?
ALICE NASTASE BUCIUTA:  Ba da, de o bucata de vreme ne este foarte greu si noua. Pentru ca eu nu sunt un bun om de afaceri. Revista merge bine pentru ca e mai buna decât celelalte reviste pentru femei, dar e ...
citeste mai departe

• Tweet