fbpx

CHRISTINE VALMY: Eu sunt mama cosmeticii in America!

de

N-are prejudecati, pudori si ezitari. Doar trairi acute, emotii vii si porniri oneste. Christine Valmy este pe cat de naturala in fata beculetului rosu al reportofonului, pe atat de timida in lumina reflectorului, atunci cand i se fac poze. Mi-o inchipuiam rigida si pretioasa, mi s-ar fi parut normal s-o gasesc fudula si fericita, am descoperit-o sincera, cocheta, curajoasa si emotionata.
Interviu de Alexandra Rotarescu; Fotografii de Paul Buciuta

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  



Cind am nascut, m-am bagat sub cearsaf cu fetita si am plins de fericire

Marea Dragoste / Tango: Cum priviti inapoi spre primii ani din viata?

CHRISTINE VALMY: Tatal meu a fost om cu situatie si am avut o tinerete buna, imbelsugata. Foarte stricta, pentru ca, pe vremea aia, adica acum 70 de ani, asa era. Eu n-aveam voie, la 16-17 ani, sa ma duc la ceaiuri, ca nu cumva sa ma comport ca fetele pierdute. La 14 ani, mama a vrut sa ne trimita la scoala, in Elvetia, pe mine si pe sora mea, dar bunica a facut un scandal teribil. Am fost foarte strict crescuta. La 23 de ani m-am maritat, dar doar civil, pentru ca nu era gata rochia de mireasa. In ’45 nu se mai gasea nimic in tara asta. Mi-am luat o olanda, dar n-am vrut sa se vada ca e un bumbac banal si nu ceva mai pretentios si am dat-o s-o brodeze, dar brodatul mi-a intirziat cu o luna si jumatate nunta. Ei, si in luna asta, desi eram casatoriti, trebuia sa vin acasa la opt seara.

N-am avut deloc o copilarie placuta. Am facut Scoala Ortodoxa Romana, unde proprietara era Principesa Cantacuzino. Cind eram eu intr-a VIII-a, au venit rusii in tara. Nu purtam oja in vremea aia, ceas, bijuterii, nimic, de teama sa nu ies in evidenta si sa nu-mi ia bijuteriile. Pentru ca le era frica sa nu patesc ceva, parintii m-au retras si m-au trimis la scoala particulara.

Au fost niste ani foarte grei! S-a facut o stabilizare si toata lumea a inceput cu 20 de lei, indiferent de cit aveai inainte. Mama a trebuit sa-si vinda bijuteriile. In ’46, m-am inscris la Facultatea de Drept, si, in acelasi timp, Aurel Voinea, doctor dermatolog, ministrul Sanatatii de-atunci, a tinut un curs, aici in Romania. El spunea ca estetica, cosmetica avea legatura cu medicina. A fost, cred, printre primele cursuri de acest gen din lume. El a denumit cosmetica. Mi-a trebuit dispensa regala ca sa particip la acel curs, pentru ca n-aveam 21 de ani. Am facut doi ani cursul asta. Mi-au placut dintotdeauna tocurile inalte, rujul, cremele. Eu, avind ten uscat, mi-am zis ca un asemenea curs e de mine. Si pina la urma asta e ce am facut toata viata. De la 17 ani am lucrat de m-am spetit.

Marea Dragoste / Tango: Ce anume ati lucrat la 17 ani?

CHRISTINE VALMY: Cosmetica. Am facut doi ani si ceva Dreptul, dar in al treilea an, adica in ’49, s-a intimplat ceva. Eu umblam cu vulpe argintie si bineinteles ca m-a luat in vizor comitetul de studenti. Am aflat si eu ca cei din comitet avusesera o discutie despre mine si m-am dus apoi sa-mi iau un palton bej, modelul „Partizana“. Dar lumea imi spunea ca mi-oi fi schimbat eu hainele, dar nu pacalesc pe nimeni. Nu m-am mai dus la facultate, ca mi-a fost frica, n-am terminat-o. Am terminat insa cursul si am inceput sa lucrez ca esteticiana.

Marea Dragoste / Tango: Unde ati inceput lucrul?

CHRISTINE VALMY: De obicei ma duceam cu mama mea undeva pe strada Eminescu, la un institut de infrumusetare, si stateam cu ea in incapere sa vad ce-i fac. Ce-mi placea! Apoi m-am dus inapoi la cele doua surori unde se ducea mama, care facusera cosmetica la Viena. Le-am rugat sa ma lase sa le fiu ucenica. Ele au fost de acord, dar numai contra cost. Am dat 24 de monede de aur. Asa am inceput sa lucrez. Mi-am deschis apoi eu un institut.

Marea Dragoste / Tango: Cum l-ati deschis?

CHRISTINE VALMY: Eram incadrata ca mic meserias. Mi-am gasit spatiu intr-o cladire, undeva la etaj, doar pentru zi, nu si peste noapte. Se pleca foarte mult in Israel in perioada aia si veneau la mine multe evreice care sa invete cosmetica, pentru a putea pleca din tara stiind o meserie. Faceam la un moment dat si facultate, si treaba la Institut. Si, ca sa am mai multi bani, noaptea faceam palarii. Lucram 18 ore pe zi lejer.

Marea Dragoste / Tango: Dar ati avut timp si sa va indragostiti! Cum l-ati intilnit pe cel care v-a devenit sot?

CHRISTINE VALMY: Am fost crescuta atit de prost, nu stiam nimic! Ma iubea si mie mi se parea grozav sa ma iubeasca cineva. Nu mi-am inchipuit, in schimb, ca trebuie sa iubesc si eu! Am avut o fetita imediat, care m-a multumit foarte mult. Cind am ramas insarcinata, in ’49, tatal meu n-a vorbit cu mine sase luni. Pe vremea aia se zvonea ca incepe razboiul si vin americanii. Si tata imi spunea: „Ce-o sa faci tu cu copilul? Unde o sa fugi tu cu el? Nu face copil acum, asteapta!“. Tin minte ca, intr-o dimineata, m-a trezit o bubuitura imensa si m-a cuprins o fericire enorma, la ideea ca a inceput razboiul, au venit americanii si scapam de rusi.

Marea Dragoste / Tango: Dar n-au venit americanii, ci a venit apoi pe lume fetita dumneavoastra…

CHRISTINE VALMY: Da. Eu am vrut fata, nici nu voiam sa aud ca ar fi putut fi baiat. Sarcina a fost foarte mare si fatul foarte zvapaiat. Atunci nu exista ecograf, doar prin pipaite mi-a putut spune doctorul ca o sa am baiat. Am vrut sa fac chiuretaj cind am auzit, pe urma m-am gindit ca, daca fac chiuretaj, o sa ma pedepseasca Dumnezeu si o sa-mi dea numai baieti, daca nu-l pastrez pe-asta. Apoi mi-a parut foarte rau ca ma razgindisem. Luni de zile am visat, am avut cosmaruri ca nasc baiat. Am vrut sa ma omor, barbata-miu a zis ca-s nebuna, apoi am zis ca, daca nu fac avort, il dau de suflet. „Il botez Iordache sau Spiridon si-l dau de suflet“, doar asta aveam in cap. Cind am nascut si am vazut ca am fata, m-am bagat cu ea sub cearsaf si am plins de fericire.

Marea Dragoste / Tango: Ati nascut usor?

CHRISTINE VALMY: A durat vreo douazeci si ceva de ore travaliul pentru ca aveam cordonul ombilical scurt si o tragea inapoi tot timpul. Asa s-a nascut Marina.


Exista bine mersi mentalitatea ca barbatul e seful si femeia este sclava

Marea Dragoste / Tango: Cit de repede v-ati reluat activitatea, dupa nastere?

CHRISTINE VALMY: Imediat. N-am stat in spital, a trebuit sa iscalesc ca plec pe propria raspundere. Ma facusem oribila in timpul sarcinii. Pusesem 30 de kilograme pe mine, eram imensa. Atunci nu se stia ca poti sa selectezi mincarea cit erai insarcinata, nu exista o educatie in sensul acesta. Mi-am comandat niste pantofi, ca nu-mi mai venea nimic, aveam picioarele foarte umflate.

Era un cizmar pe Academiei, care facea niste bijuterii de pantofi. Iti spun drept, traind in Romania de atunci si traind si in Romania de azi, am un regret imens pentru tara care a fost si nu mai exista acum. Dumitrescu asta facea niste pantofi, nu cred ca aveau mai mult de 15 grame. Dac-ai sti si cum era atunci pe Lipscani! Numai femei elegante cu haina de vulpe! Cind vad halul in care a ajuns Romania, pentru mine e chiar o lovitura!

Marea Dragoste / Tango: Dar e mai bine acum decit inainte de ‘89!

CHRISTINE VALMY: N-am fost atunci aici, dar e acelasi lucru: murdaria, nesimtirea, faptul ca trec oamenii pe linga un gunoi si nu-l ridica nimeni. Rautatea nu exista cind traiam eu aici. Nu mai este deloc Romania pe care o stiam eu!

Marea Dragoste / Tango: Mai avem nevoie de ceva timp, ca sa ne revenim de pe urma comunismului.

CHRISTINE VALMY: Mie mi-e foarte frica ca nu vom deveni o tara europeana, ci devenim un fel de Siria sau Liban. Ma inspaiminta faptul ca aici exista bine mersi mentalitatea barbatului ca el e seful si mentalitatea femeii ca ea este sclava. Exista modul cum se cresc copiii, exista modul cum se vede viata.

Marea Dragoste / Tango: Si cum se cresc copiii? Cum se vede viata?

CHRISTINE VALMY: Prost! Aici, un copil nu are nici un fel de obligatie, trebuie tot timpul sa i se dea. Fata mea are doi baieti. Cind aveau 5 ani ii puneam sa impacheteze si ii plateam pentru asta. In America, copiii, odata intrati la facultate, nu mai stau acasa cu parintii. Aici stau perpetuu acasa, pe capul parintilor. Astea sunt mentalitatile si nu vrea nimeni sa le schimbe. Uita-te la femeia de prin sate. Are 35-40 de ani si n-are dinti in gura. Cind se mai schimba oamenii?

Cite generatii sa mai treaca? Cel mai mare cusur al romanilor este ca au impresia ca stiu tot, nu vor sa invete nimic. Eu am facut citeva programe la televiziune cind m-am intors, acum 15 ani, cind mai aveam inca speranta. Despre cum sa te imbraci, cum sa maninci. Vezi acum oameni cu bani, merg in restaurante scumpe, dar habar n-au sa-si puna servetelul in poala. Sa-ti mai dau un exemplu: eu am platit pentru prima iluminare a bulevardului Magheru, de Craciun. Si pentru a doua, si pentru a treia. Am zis sa aduc putina bucurie in sufletele oamenilor. Dar, cum au fost date jos becurile, au si disparut. Au fost furate, pur si simplu. Apoi, anul viitor, cumparam altele, le atirnau si, imediat ce le dadeau jos, iar dispareau. Si nimeni nu stia nimic. Asa e in Romania!

Dupa sase ani de casatorie, si-a gasit o tipa si m-a lasat

Marea Dragoste / Tango: Sa ne intoarcem putin la viata dumneavoastra! Cum s-a destramat prima casnicie?

CHRISTINE VALMY: Barbatul meu era contabil. Dupa sase ani de casatorie, si-a gasit o tipa si m-a lasat. Acum, daca privesc inapoi, mi-a facut cel mai mare serviciu pe care putea sa mi-l faca. Dar atunci nu simteam asa. Am fost prima divortata din familie. Mai mare rusinea! Tipa cu care se cuplase era foarte urita, avea tenul urit, asta alta rusine! A fost o mare trauma pentru mine, plingeam continuu cind am aflat.

Marea Dragoste / Tango: Si cum ati aflat? V-a anuntat intr-o zi ca si-a gasit pe altcineva?

CHRISTINE VALMY: Nu. Am primit un telefon de la un tip care m-a intrebat daca stiu ca barbatul meu umbla cu nevasta lui. Plingeam de nu mai puteam! Mi-era rusine. Nu l-am iubit, dar eu credeam ca aveam un mariaj bun. Nu aveam nici o problema acasa. La 30 de ani, am divortat. Am avut un an ingrozitor. Mergeam pe strada si ma oprea lumea sa ma intrebe de ce arat asa de rau.

Marea Dragoste / Tango: Si cum ati depasit acest moment?

CHRISTINE VALMY: Mi-am zis, intr-o zi, ca, daca vreau sa ies din chestia asta, trebuie sa-mi gasesc si eu pe cineva. Dar cum? Toate clientele mele erau femei, nu prea aveam de-a face cu barbati. Am dat sfoara in tara la toate femeile pe care le cunosteam sa-mi gaseasca urgent un tip. Dupa vreo doua luni, vine una sa-mi spuna ca a gasit un tip care arata bine, avea un post bun, dar cica era foarte neserios.

I-am spus: „Mie-mi spui de seriozitate?! Eu sunt maritata! Mie nu-mi trebuie sa ma marit, vreau doar pe cineva care sa ma mai intrebe si pe mine ce mai fac.“ Tipa a disparut o vreme. Am chemat-o inapoi, insistind sa-mi faca legatura cu el. A refuzat sa intervina, nu voia sa am de-a face cu el. Pina la urma, i-a dat telefonul meu si m-a sunat sa ne intilnim. Era 15 mai 1955. Ne-am intilnit, nu mi-a placut deloc de el in ziua aia, desi statusem cu el pina la doua dimineata, la Capsa, ca sa vorbim. Incetul cu incetul, m-am amorezat de el si, pentru cinci ani de zile, am avut un „hot love affair“, dar foarte „hot“.

Marea Dragoste / Tango: De ce numai cinci ani, ce s-a intimplat de v-ati despartit?

CHRISTINE VALMY: Eu voiam sa ma marit cu el, eram divortata, dar el, de nici un fel. Mi-a facut intr-o zi o figura care nu se facea si m-am decis sa plec. Eu m-am nascut Xantopol, e un nume grecesc, datorita caruia am putut sa fac rost de pasaport si sa plec in Grecia. Acolo am stat un an, unde am ajuns cu 10 dolari. Nu stiam greceste, nu cunosteam pe nimeni, mi-am luat fata si parintii si am plecat.

Marea Dragoste / Tango: Cum de v-ati hotarit sa plecati?

CHRISTINE VALMY: In ’60, cred ca toti romanii voiau sa plece. Eu as fi ramas in Romania, daca barbatul meu ar fi vrut sa se insoare cu mine. Am nimerit Anul Refugiatilor si in Grecia exista un comitet care ajuta emigratia. M-am dus la ei, m-au ajutat cu casa, 30.000 de dolari, ca sa pun pe picioare o afacere, dar tata n-a vrut sa stam acolo. Voia sa mergem in SUA. Eu nu voiam, pentru ca inchiriasem un loc si-mi facusem un studio si tocmai cautam bomboane pentru deschidere, cind ne-a venit viza de SUA. Bagasem toti banii in afacerea aia. Am plins doua saptamini, pentru ca ramineam iar fara bani.

Am plecat cu 20 de dolari in America. N-am apucat nici sa vind mobilierul, nimic. Cit am stat in Grecia, a fost, la Atena, Congresul International de Beauty. Alt noroc! Eu n-aveam bani sa intru, dar m-am intilnit cu fostele mele eleve evreice, care m-au bagat si pe mine in grupul lor. Ce am vazut acolo! Ce aparate, ce lucruri extraordinare! Cind am ajuns in America, ma si gindeam ce minuni o sa gasesc in
domeniul frumusetii! Cind colo, in America nici nu exista cosmetica si eu acum sunt mama cosmeticii in America!

Marea Dragoste / Tango: Care au fost pasii pe care i-ati facut pina sa ajungeti aici?

CHRISTINE VALMY: Stiam filmele americane cu artistele care aveau ten fin si frumos. De unde sa fi stiut eu ca se punea o sita deasupra, ca sa arate pielea impecabil?! SUA erau numarul unu aproape in orice domeniu, ma gindeam ca cine stie ce-o fi in cosmetica! Da de unde! Nu era nimic! Luasem cartea de telefon si nu exista decit „make-up“. M-am certat cu ei vreo 5-6 ani ca sa-mi bage si mie categoria „skin care“. Le-am sunat pe cele de la make-up si le-am spus sa infiintam o asociatie, o scoala. Mi-au spus ca ele
nu-si dau secretele. Cind au auzit ce aveam de gind, au sarit pe mine. Ca de-abia aveau ele citeva cliente, daca apar mai multe cosmeticiene, ramin ele fara clientela. Iar eu ma gindeam ca nici n-avea cum sa vina lumea, daca nu stia de ele. Nu m-au inteles. Mi-au provocat o migrena teribila si am plecat. Am sunat apoi un
avocat si l-am intrebat cum pot face o asociatie. Mi-a zis ca imi trebuie 12 semnaturi. Zis si facut.

Marea Dragoste / Tango: Ce ati facut primul lucru in America?

CHRISTINE VALMY: Am ajuns, dupa 28 de ore de zbor, la doua noaptea.  Am plecat cu 20 de dolari, dar am ajuns in SUA cu 15, pentru ca, intr-o escala, intr-un duty free, mi-am cumparat un parfum. N-am putut rezista. Am ajuns obositi, eu eram pe tocuri inalte, bineinteles, aveam picioarele umflate. Dar, in noaptea aia, eu am adorat America. Si acum imi dau lacrimile, cind imi aduc aminte. Am dat hirtiile noastre la Biroul de Emigrari, s-au uitat pe ele si mi-au spus: „Welcome home!“. Ei da, asta-i America! M-au primit cu bratele deschise, pe cind toti romanii imi ziceau: „Ai venit tu, desteapta, in America, sa faci ce?“.

Marea Dragoste / ./Tango: Si chiar asa, ce ati facut? Care a fost primul job?

CHRISTINE VALMY: In Grecia, am lucrat la Elisabeth Arden, fara sa stiu greceste. Dar vorbeam foarte bine franceza si se presupunea – gresit, aveam sa-mi dau seama apoi – ca oamenii cu bani stiau si ei franceza. I-am convins cu chiu cu vai sa ma angajeze, dar mi-au zis ca n-o sa spuna clientilor ca vin din Romania, ci din Elvetia, de la sediul central Elisabeth Arden pe Europa. Produsele se vindeau in farmacii, iar eu ma fitiiam dintr-o farmacie in alta sa le vorbesc oamenilor despre creme si lotiuni si, dupa trei luni, am dublat vinzarile in Grecia.

Am invatat sa spun „zi“, „noapte“, „gras“ si „slab“ in greceste si m-am descurcat sa le explic prin gesturi cum sa foloseasca cremele. Salariul meu era de 50 de dolari pe luna, care era bunicel. Era cit salariul unei secretare, dar pentru mine era mare lucru. Fiind refugiati, ne-au dat niste baraci in care sa stam. Veneau in fiecare luna de la Natiunile Unite sa ne dea sapun, ulei si, cu salariul meu, ne descurcam. Intr-o zi, a venit directorul de la Elisabeth Arden din Elvetia sa ma angajeze, dar eu nu stiam multe pe vremea aia.

Voia sa ma faca reprezentant al Greciei si al Israelului si mi-a spus ca-mi da 700 de dolari pe luna. O avere, mi se parea! Dar am refuzat. Am stat noaptea treaza, tot intrebindu-ma ce sa fac. El imi aratase un contract in care scria ca voi lucra la ei pe perioada nedeterminata. M-a inspaimintat sa ma angajez ca lucrez toata viata la cineva. Eu nu stiam ca si un astfel de contract se poate intrerupe, eram proasta. Insa, cind am ajuns in America, am vrut sa ma duc la ei sa lucrez. Dar eu chiar nu stiam nimic.

Voiam sa sun o eventuala clienta, o femeie pe care o cunosteam din Grecia, sa-i spun ca am venit in America si ca ma pot intilni cu ea, dar nici nu stiam sa folosesc telefonul public. Am rugat un om de pe strada sa ma ajute. Greu a fost! Intrebam lumea cum sa ajung la adresa unde era Elisabeth Arden. Nu stiam engleza bine, iar ei vorbeau cu accent. Imi aratau ca adresa respectiva e la distanta de cinci „blocks“. Eu credeam ca se refera la blocuri, dar ei vorbeau de strazi. Asa ca am ajuns acolo foarte greu, dar m-au angajat pe loc. Cu 45 de dolari pe saptamina.

Am stat un an si apoi mi-am facut singura institut. Le spuneam tuturor ca vreau sa-mi deschid un institut si mi-au promis toate ca vor veni la mine. Iar eu le-am crezut. Am imprumutat 3000 de dolari de la un roman, am inchiriat un apartament cu doua camere, locatie numarul unu. Mi-am cumparat mobilier vechi de la Salvation Army, mi l-am lustruit singura, am facut perdele, am tapitat scaune, am facut o frumusete de loc. Camera avea o biblioteca inserata in perete, dar era goala, n-aveam carti. M-am dus tot la Salvation Army ca sa gasesc carti, pe care le-am ales nu dupa continut, ci dupa culoarea copertilor. Am facut invitatii frumoase si le-am trimis. N-a venit nimeni.

Marea Dragoste / Tango: De ce?

CHRISTINE VALMY: Pentru ca nu eram Elisabeth Arden. Eram Christine Valmy si nu stia nimeni de Christine Valmy. Apropo de nume, mi l-am schimbat, in America. Numele meu, Xantopol, mi l-au schimbat grecii, mi l-au scris greceste, adica Xantopoulou. Cind le spuneam americanilor ca ma cheama Xantopoulou, nimeni nu intelegea si se plictiseau toti pina ajungeam sa le pronunt tot numele pe litere. Asa ca mi l-am schimbat. Pentru ca lucram in domeniul frumusetii, am considerat ca imi trebuia un nume frantuzesc. Am ales Valmy, ca sa fie usor de pronuntat, frantuzesc, si mi-a placut ca se trage de la batalia de la Valmy dintre francezi si austrieci, unde francezii i-au invins peste noapte pe austrieci. Asa cum imi doream si eu sa am un succes teribil.

Marea Dragoste / Tango: Ce s-a intimplat pina la urma cu institutul acela?

CHRISTINE VALMY: Dupa trei luni, l-am inchis. Facusem creme, borcanase cu etichete. Am plecat rusinos, intr-o noapte, am strins tot si gata. Nu mai aveam bani de chirie, asa ca a trebuit sa plec. M-am dus sa lucrez unde stiam ca lucra ca menajera o romanca, o cunostinta. Dupa un timp, in ’64, tot lucrind acolo pe post de cosmeticiana, au scris in Vogue, la pagina de beauty, doua rinduri despre mine. Ziceau ca fac lucruri interesante cu pielea. A urmat alt articol, alte editoare de beauty erau interesate, voiau sa stie ce anume fac eu. Veneau la mine, iar eu le spuneam ca mai usor le conving daca probeaza un tratament de-al meu pe pielea lor. Nu voiau, le era frica, abia stateau pe marginea scaunului. Dar am inceput sa am presa.

Acum am kilograme de ziare, de articole scrise despre mine, este publicitate in valoare de zeci de milioane de dolari. Eu am introdus in America notiunea de „skin care“. Vorbeam la adunarea generala a CIDESCO si toti stiau ca vin din America, dar eu nu vorbeam bine engleza. Atunci, ca sa nu ma prinda, le-am spus ca atita timp cit sunt in Europa vorbesc franceza. Vreo doi, trei ani am lasat sa se stie ca nu sunt americanca. Am fost prima la orice in domeniul asta! Am avut presa extraordinara! Cineva de la Vogue mi-a spus: „Niciodata nu am scris atit de mult despre un singur om!“.

Marea Dragoste / Tango: Care a fost momentul crucial, cind lucrurile au inceput sa se miste in directia dorita de dumneavoastra?

CHRISTINE VALMY: Am avut un lunching cu editoarea de la Cosmopolitan si apoi, dupa ce s-a intors la birou, m-a sunat sa-mi spuna ca are o colega cu acnee si daca o pot ajuta in vreun fel. A venit si a inceput tratamentul. Dupa doua saptamini m-a sunat editoarea sa-mi spuna ca trebuie sa facem fotografii cit mai repede, pentru ca fata fetei se curata rapid. Dupa articolul acesta, am primit 20.000 de scrisori. Trimiteau oamenii bani in plic pentru produsele mele. Am angajat oameni sa vina si sa deschida scrisorile, eu nu mai faceam fata. Materialul asta m-a pus financiar pe picioare. Am inceput sa preiau comenzi prin posta. 25 de dolari pachetul – o lotiune si o crema. Am inceput sa-mi fac si eu reclama apoi. Asa am inceput cu adevarat afacerea. Am deschis apoi scoli prin alte parti de lume.

Marea Dragoste / Tango: Nu pot sta fata in fata cu „mama cosmeticii din America“, cum spuneati, fara sa va intreb ce sfaturi de ingrijire a tenului ne puteti da.

CHRISTINE VALMY: Trebuie, in primul rind, sa-ti cunosti pielea. Sa-ti faci o analiza buna si sa vezi ce tip de ten ai. Apoi, bineinteles ca nu trebuie sa te culci machiata pentru nimic in lume. Sapunul nu e bun de nici un fel pentru fata. Daca n-ai bani pentru un demachiant bun, spala-te pe fata cu maioneza, o lingurita de maioneza.

Marea Dragoste / Tango: Ce greseli frecvente stiti ca fac femeile?

CHRISTINE VALMY: Incearca sa schimbe tipul pielii. Daca este grasa, toata lumea incearca s-o usuce. Mare greseala! Daca are glande care sunt active, de fiecare data cind scoti patura aia de grasime care exista pentru a proteja corpul, glandele o produc imediat din nou. Daca lasi putina grasime la suprafata, glanda nu mai simte nevoia sa produca atita grasime. Nu poti decide tu ca azi sa ai piele uscata sau piele grasa. Eu nu fac minuni pentru piele, tot ce fac eu este sa ii dau pielii conditiile sa functioneze cit mai bine.

Nu poti ineca in grasime o piele uscata, pentru ca glandele, oricum, sunt lenese. Daca ii dai putina crema, o stimulezi. Tratamente de curatire, daca nu lunar, macar o data la
doua-trei luni, trebuie sa faci. Ingrijirea, acasa, e obligatorie. Peeling-uri – cel putin o data la doi ani, si nu de-astea superficiale, ci de-alea la care se duce pielea ca la sarpe. Iar operatiile estetice, dupa 40 de ani.

Marea Dragoste / Tango: Ati facut operatii estetice?

CHRISTINE VALMY: Bineinteles! Una, cind aveam 49 de ani. Nu prea aveam nevoie, dar ma deranja barbia dubla. Am chemat toate editoarele de la New York sa le spun ca-mi fac operatie estetica. Nu a fost grozava pentru ca, pe atunci nu se stiau multe. Mi-am mai facut o operatie dupa aceea, ca sa arate totul bine. Si acum vreo 13 ani mi-am facut inca una, in Romania, un lifting si o intindere in zona ochilor. Acum, ar trebui sa-mi mai fac una.

Marea Dragoste / Tango: N-ati suferit dupa asemenea interventii? Nu doare?

CHRISTINE VALMY: Nu, nu doare deloc. Cind m-am operat prima data, imi doream foarte mult asta. Mergeam cu targa in sala de operatii si voiam sa mearga targa mai repede. Dupa operatie, zona e putin delicata. N-am simtit nimic, din contra, zona aceea devine cam insensibila. Ramii, vreo 12-15 ani, fara senzatie in zona respectiva.

Noi stiam, in ’90, ca Iliescu era fost comunist

Marea Dragoste / Tango: Stiu ca acum stati o perioada in State si alta, aici. Unde v-a prins Revolutia din ’89?

CHRISTINE VALMY: Eram la Paris, cu barbatul meu, intr-un voiaj. Cind am auzit ce se intimpla in Bucuresti, am vrut sa vin imediat inapoi. Eu m-am implicat si in politica, in State. Sunt republicana, la diviziunea Nationalitati. Am fost sefa de campanie pentru Reagan, pentru romanii din America. Le-am spus ca trebuie neaparat sa ajutam Romania. Am fost una dintre principalele forte care s-a opus sa dea Romaniei Clauza Natiunii celei mai Favorizate, sub Ceausescu. Citeam din ziare ce se intimpla la Bucuresti, dupa Revolutie, si auzeam de Radu Cimpeanu. L-am si invitat la New York, i-am facut o primire ca-n filme, credeam ca este viitorul presedinte al tarii. Am venit in Romania, in august ’90. Romanii au stiut ca vin si m-au cazat la vila Lac 2. Am stat o saptamina acolo. O saptamina extraordinar de interesanta! Am intilnit acolo toti ministrii din Romania de la ora aia, de la Roman, la Nastase.

Marea Dragoste / Tango: Si ce impresie v-au lasat ministrii?

CHRISTINE VALMY: A fost o experienta unica in viata mea! Seara, acolo aveau dineu toti si discutau ce sa faca cu tara asta.

Marea Dragoste / Tango: Si ce voiau sa faca cu tara asta?

CHRISTINE VALMY: Era tare interesant cum gindeau ei si cum gindeam eu. Foarte diferit! Se gindeau la nationalizare, se gindeau sa dea inapoi intreprinderile. Ei voiau sa faca, dar nu stiau cum, sau, daca stiau cum, nu se potrivea cu ce iesea. O debandada totala! Toata lumea voia sa se schimbe si eu chiar am crezut asta. La New York, spuneam tuturor cit de fericita sunt ca pot vota si romanii liber, in ’90, si, cind au votat cu comunistii, doua saptamini mi-a fost rusine sa mai vorbesc cu lumea. A fost dezastru!

Marea Dragoste / Tango: Multi nu l-au dibuit pe Iliescu atunci ca fost comunist.

CHRISTINE VALMY: Noi, in ’90, stiam ca era comunist! N-aveam nici un dubiu.

Nu pot spune ca sunt fericita

Marea Dragoste / Tango: Ne-ati povestit despre cum v-ati realizat profesional. Dar cum a ramas cu satisfactiile pe plan personal?

CHRISTINE VALMY: Pai, in America, m-am maritat a doua oara. In Grecia, asteptasem ca iubitul din Romania sa vina dupa mine, dar nu mai primisem nici un semn din partea lui. Am auzit doar ca se insurase. Furioasa, am fost, pina la urma, de acord cu tata, sa plecam toti in SUA. Acolo m-am casatorit repede, mai mult de ciuda. Am stat ani de zile casatorita, desi casnicia nu era reusita. El avea o problema psihica si m-a torturat ani intregi. Era invidios pe succesul meu, nu putea face fata. Si nu stiu cum se facea ca incepea cite o criza, exact inaintea unui moment profesional important din viata mea. Ajungeam obosita, stoarsa, aproape ca nici eu nu mai aveam energie sa continuu. Dar s-a intimplat, intr-o zi, cind am primit acele multe scrisori, ca, printre ele, sa dau peste una de-a fostului iubit. Mi-a scris intr-o doara, ma intreba ce mai fac, de parca nu ne vazuseram de saptamina trecuta.

I-am raspuns, dar n-am recunoscut ca-mi merge prost, desi imi mergea prost. Ne-am intilnit apoi la Paris, unde, ca prin minune, dupa atitia ani, ne-am reluat relatia. Am trait trei zile de vis! Iar la sfirsit, el mi-a spus: „De ce sa fim prosti si sa ne despartim iar?! Hai sa divortam amindoi si sa ne casatorim! Sa recuperam timpul pierdut!“ Nu i-am crezut promisiunile, doar mi le mai facuse de atitea ori! Asa ca m-am intors in America, iar el in Romania. Dupa un timp, insa, am aflat ca el bagase divort exact a doua zi, dupa ce ne despartiseram in Paris. Am divortat si eu si, pina la urma, ne-am casatorit. Si, de-atunci, suntem impreuna pina in ziua de azi.

Marea Dragoste / Tango: Ce poveste incredibila!

CHRISTINE VALMY: Numai ca, din pacate, el a avut un accident de masina destul de grav, acum citiva ani. A fost in coma, apoi nici nu ma mai recunostea. Deh, sa te recuperezi la peste 80 de ani e mai greu! Dar acum ne este bine.

Marea Dragoste / Tango: Sunteti fericita?

CHRISTINE VALMY: Grea intrebare! Nu pot spune ca sunt fericita. Am bucurii, am satisfactii, dar nu pot spune pe de-a-ntregul ca sunt fericita.

Marea Dragoste / Tango: Ce va lipseste?

CHRISTINE VALMY: Trebuie sa stii un lucru: eu, toate premiile, recunoasterea si felicitarile le-am primit dupa ce mi-am incheiat activitatea. Le-am primit atunci cind nici n-a mai contat. Am avut o concurenta destul de afurisita, n-a vrut lumea sa ma proclame „cea dintii“ sau „cea mai buna“ atita timp cit eram inca o amenintare.

Marea Dragoste / Tango: In octombrie va serbati ziua.

CHRISTINE VALMY: Da, implinesc 80 de ani si e pentru prima data cind imi serbez ziua. Nu mi-am serbat-o niciodata pina acum, nici pe a mea, nici pe a sotului meu. Am avut tot ce mi-am dorit, n-am vrut sa pun oamenii sa caute cadoul perfect, cind mie nu mi-a lipsit nimic. Dar acum, implinind 80 de ani, am zis ca e un moment special.

Marea Dragoste / Tango: Ce va doriti de ziua dumneavoastra?

CHRISTINE VALMY: Pai, o sa organizam ceva deosebit. O sa fie o intrunire destul de mare, unde invitati vor fi prieteni, familia, persoane publice, presa. Imi comand vreo trei tinute din Europa pentru asemenea ocazie. Va fi o seara speciala!

Articol preluat din revista Tango nr. 16 din septembrie 2006


Daca ti-a placut acest articol, citeste si:

ELIZABETH TAYLOR, Frumoasa cu ochii violet

CARMEN STANESCU: Pe batranete o carpesc peste ochi

STELA POPESCU: La 65 de ani nu mai contezi ca femeie

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.