Chris Simion: Cu cat esti mai mare si mai valoros ca om si artist, cu atat esti mai modest si mai atent

Piesele puse in scena de ea se joaca, de ani buni, cu casa inchisa, iar proiectele ei i-au adus laolalta, de nenumarate ori, pe actorii nostri cei mai mari. Dar Chris Simion nu s-a oprit la teatru: a regizat si spectacole si a scris carti de succes. Ne-a vorbit despre profesia ei, despre teatrul independent – D’AYA - pe care l-a fondat alaturi de scriitorul Pascal Bruckner, despre sotul ei, actorul Gabriel Fatu, despre dragoste si iubiri. Si ne-a dezvaluit, intr-un interviu-portret devenit deja traditie pe www.revistatango.ro, o bizarerie din copilarie, care o aseamana cu una dintre eroinele lui Gabriel Garcia Marquez.

 Marea Dragoste/Tango: Cand si cum ai inteles ca regia de teatru e menirea ta? Cand erai mica, nu te visai pe scena, ca orice fetita?

 

Chris Simion: "Cand" si "cum" sunt inca neclare. La un moment dat? Dintotdeauna? Sper sa aflu pana mor... (zambeste) Nu m-am visat niciodata pe scena. Mereu mi-a placut sa conduc din umbra. Nici la aplauze nu urc pe scena sau daca urc, o fac cu greu si cu infinite emotii.

 

Marea Dragoste/Tango: Care au fost oamenii care te-au invatat cele mai importante lucruri despre profesia ta? Cine au fost mentorii tai?

 

Chris Simion: Profesorii mei de clasa, regizorii Tudor Marascu si Mihai Manolescu. Apoi intalnirea cu regizorul Alexandru Darie, directorul Teatrului "L.S.Bulandra". Si nu in cele din urma bursa de studii din 1999 de la Limoges, de la scoala de teatru condusa de regizorul Silviu Purcarete.

 

Marea Dragoste/Tango: Care ar fi calitatile esentiale ale unei piese bune? Tu ce ingrediente ai grija sa pui mereu in piesele pe care le regizezi?

 

Chris Simion: In primul rand un spectacol trebuie sa fie necesar omului de astazi, trebuie sa fie util. Apoi trebuie sa spuna o poveste care sa i se adreseze, sa contina emotie si adevar.

 

Marea Dragoste/Tango: In anii '90, ai infiintat Compania de Teatru D'Aya. De unde ti-a venit curajul nebunesc de a porni pe un astfel de drum? Sau vremurile de atunci erau mult mai prietenoase pentru cei care demarau un proiect urmandu-si un vis?

 

Chris Simion: Nebunia a fost la comun. Mi-a apartinut si mie, dar si scriitorului Pascal Bruckner, impreuna cu care am infiintat, in 1999, acest teatru independent. Mai concret, dupa premiera spectacolului "Copilul divin", realizat dupa textul sau, premiera la care a participat... el a venit cu ideea sa dam nastere unei companii private. In Franta aceasta forma de teatru se practica la vremea aceea cu mult succes. Romania era abia la inceput. Cred ca tine foarte mult si de structura mea interioara. Nu pot sa traiesc inchisa in sistem, intre limite si reguli pe care nu le respect si in care nu cred. Stiu ca iti poate fi usor asigurat succesul facand compromisuri de tot felul. Eu am ales drumul cu maracini, mai dificil, dar incomparabil mai valoros. Ca sa respir, am nevoie de libertate, iar aceasta libertate mi-a oferit-o teatrul independent in cea mai mare parte a carierei mele. Curajul imi este hranit de credinta. Iar credinta, de nevoia mea de a respira prin ceea ce fac. De asta imi este imposibil sa ma tradez cand e vorba de profesia mea. Ar fi un fel de sinucidere.

 

Marea Dragoste/Tango: Cat de mult se implica Pascal Bruckner in activitatea teatrului? Si ce fel de om este marele scriitor?

 

Chris Simion: In acesti 12 ani de cand s-a infiintat acest teatru, Pascal Bruckner a devenit mai mult decat Presedintele Onorific al Companiei de Teatru "D' AYA". Este activ in proiectele noastre, il informam cu repertoriul pe care il abordam si ne sfatuim cu el ori de cate ori ne este necesar. Cu cat esti mai mare si mai valoros ca om si artist, cu atat esti mai modest si mai atent. Asa este Pascal. De o generozitate frapanta. Cu mult umor... si cu multa prezenta de spirit.

 

Marea Dragoste/Tango: Astazi, care sunt cele mai importante surse de venit cu ajutorul carora D'Aya activeaza? Si, legat de asta, ai putea spune ca D'Aya este o afacere, in sensul ...
citeste mai departe

• Tweet