CARMEN STANESCU: Pe batranete o carpesc peste ochi

Nu era o zi frumoasa cea in care am sunat la interfonul cladirii cochete de pe Bulevardul Dacia. Nu era soare deloc, imi era frig si ma simteam deprimata. Mi se parea ca nici n-am sa fiu in stare sa deschid gura, darmite sa fiu desteapta si sa fac un interviu de viata si cariera cu o mare personalitate. Mi-am tarsait picioarele pana la etajul doi, de parca as fi urcat pe un zgarie-nori. Si apoi, am cunoscut-o pe Carmen Stanescu.

CLICK AICI pentru a te abona gratuit la newsletter-ul bisaptamanal al revistei Tango!


In prima clipa, am ramas coplesita in prag, uitindu-ma la ea, fara sa-mi vina sa cred cit este de frumoasa. Cu tenul ei alb si neted, cu citeva riduri adunate la coltul ochilor, de atita ris. In clipa a doua, parca ma luase pe sus un stol de pasari, ma invirtise prin sufragerie, imi aratase din mers o menajerie cu animale din plus si apoi ma trintise intr-un scaun de epoca, la o masa din aceeasi vreme. Entuziasmul ei era ca o navala, parca ridea si vorbea in acelasi timp, imi facea complimente (ea, mie!), se prapadea de ris in fata posetei mele minuscule si verzi, cu o libelula transparenta prinsa intr-o parte. Depresia ramasese agatata undeva in cuier, chicoteam fara oprire, iar cind
m-am trezit fata in fata cu un platou plin cu prajiturele colorate, facute de Damian Crismaru, eram deja incintarea intruchipata.

Damian (care joaca in 6 piese pe saptamina si rupe sala de aplauze in fiecare seara) are mereu grija sa-i faca dulciuri lui Carmen, ca sa nu-i scada glicemia. Si bucuria. „Si ca sa nu ma jigaresc, trebuie sa maninc mereu, altfel imediat ma jigaresc!“ Astfel, in decursul primei jumatati de ora petrecute in compania doamnei, am aflat ca se poate si e voie sa visezi la tinerete fara batrinete, la iubire fara de sfirsit, la o relatie reusita, chiar daca cei doi lucreaza impreuna 50 de ani! Ca daca arzi ca o flacara, nu te stingi la 20 de ani, si nici la 80. Ca daca esti pasionat de ceva si iti faci din asta o meserie, vei petrece multe decenii fericite, simtindu-te implinit in fiecare zi.


Mama si tata luau mereu premii la dans

S-a nascut in Bucuresti, intr-o noapte plina de lumina de la farurile nenumaratelor masini care parcau in fata casei de vizavi, unde se dadea un bal. Moasa i-a prezis ca toata viata va fi inconjurata de lumina. Dupa 66 de ani de teatru, sub reflectoare care ii cauta si azi prezenta magnetica pe scena, e sigur ca moasa a avut mare dreptate.
„Tata era tinar, frumos, un avocat talentat, dar fara bani. Mama, si ea frumoasa, amindoi amatori de muzica si dans. Luau mereu premii la dans pe la balurile de la Cercul Militar, unde erau nelipsiti.

S-a tot vorbit ca in familia noastra, printre strabunicile mele, a existat o mare artista de revista, unguroaica, Ana Gal. Cu siguranta am mostenit si eu de la aceasta diva cite ceva.“ Pe un teren daruit de bunicul din partea mamei, avocatul Stanescu a cladit o casuta incintatoare, inconjurata de o gradina de vis, in capatul unei alei inflorite ce dadea in Calea Vacaresti. Casa era mereu plina de prieteni, iar vara petrecerile se mutau in gradina. Mica si gatita in rochii cu funde si volane apretate, Carmen sorbea din ochi prajiturile cu frisca de pe masa, dupa care se da in vint si astazi.

Acolo, in cartierul evreiesc in care traiau atit de tihnit, a vazut pentru prima oara spectacolul cruzimii umane. A fost martora la rebeliunea legionara din ianuarie 1941. „Toata Calea Vacaresti era pustiita, magazine distruse, bieti oameni fugariti si nimiciti. A alergat la noi croitorul Max, cu cele doua fetite, Esther si Saly. Le-am adapostit in beciul nostru din fundul curtii in noaptea aceea de groaza, cind se auzeau pina la noi urletele ingrozitoare din strada. Dimineata, vecinii ne multumeau ca am salvat fetitele lui Max, parca cine stie ... citeste mai departe