Nu stiu care este situatia cu drepturile de autor in Romania
Marea Dragoste/ Tango: A fost ideea ta sa faceti CD-ul „Sunt tanar, doamna“?
Anda Pittis: Nu, nu a fost ideea mea. Toate drepturile asupra inregistrarilor trupei Pasarea Colibri sunt ale casei Roton. Eu nu ma pricep deloc la asta, nu stiu exact cine are voie, cat are voie sa foloseasca. Cei de la Roton, detinand drepturile, au avut amabilitatea, ca sa zic asa, sa discute si cu mine. Am discutat ordinea pieselor, am discutat chiar si ce piese raman pe album, ei au avut o lista la care eu am mai adaugat doua piese. Am colaborat foarte bine.
Marea Dragoste/ Tango: Ce piese ai adaugat? Ati lucrat pe baza unui contract?
Anda Pittis: „MR. Tambourine Man“ nu era in lista lor si „Ultima scrisoare“. Cred ca ei s-au gandit ca e prea lunga, insa eu mi-am adus aminte cum se juca el cu publicul, facand din „Ultima scrisoare“ un moment cu totul special. Facea pauze lungi, lungi, iar cand simtea ca toata lumea, care isi tinea respiratia in acelasi timp, o sa izbucneasca, exact atunci spunea silaba urmatoare… Si toata lumea respira usurata! Stiu ca ii placea foarte mult. Si atunci i-am rugat sa fie si poezia asta pe disc. Daca ma intrebi de contract sau asa ceva, nu exista inca, dupa cum nu exista niciun fel de contract si, din pacate, n-a existat nicio discutie cu cei de la Jurnalul National, care au scos un disc, nu stiu cum, nu stiu de ce...
Marea Dragoste/ Tango: Cum, nu ai stiut de aparitia discului de la Jurnalul?…
Anda Pittis: Nu au discutat absolut deloc cu mine si ma intreb si daca au ascultat discul ala! Pentru ca, pe la jumatatea discului, Florian spune: „Noapte buna, la revedere, pe curand“… Este o inregistrare din concert, dar, daca o ascultau, puneau piesa asta ultima, ca asa ar fi fost firesc.
Marea Dragoste/ Tango: Nu crezi ca ar trebui sa incerci sa tii mai strans problema asta, sa controlezi putin mai bine ce se intampla acum cu opera lui Florian Pittis?
Anda Pittis: Ia imagineaza-ti tu niste titluri in genul „Vaduva lui Pittis vrea sa se imbogateasca, iar trustul Intact vrea sa saraceasca…“ sau chestii dintr-astea… Ma vezi facand asa ceva?! Deocamdata nu ma pot gandi la asta. Si e prima data cand spun ca dreptul de a folosi marca Florian Pittis, dreptul exclusiv il am eu, l-am inregistrat la OSIM, deci fie si numai pentru folosirea numelui ar fi trebuit sa fiu intrebata.
Marea Dragoste/ Tango: Tu ai niste drepturi legale.
Anda Pittis: Asa este, dar inca nu stiu care este situatia cu drepturile de autor in Romania, nu stiu cine are grija sa fie respectate. OSIM este o institutie care iti ia o multime de bani si iti spune ca ai voie sa detii o marca exclusiv, dar ei nu controleaza mai departe. Si nimeni nu te protejeaza. Stiu foarte bine ca si Oana Pellea a avut probleme cu numele tatalui ei. Si, din pacate, in general, reactia publicului nu este una pozitiva. Cei din jur nu zic „omul ala a muncit si trebuie sa ii fie rasplatita munca“. Lucrurile sunt luate altfel, unii ajung sa insinueze ca eu sau altcineva vrea sa se imbogateasca de pe urma altcuiva, fara sa tina seama ca acel altcineva de fapt este sotul meu, care m-a ales pe mine si care a muncit pentru familia noastra.
citeste mai departe
Afisari: 51391
Anda Pittis: Credeam, ca toata lumea, ca Florian este nemuritor
„Am doua mari satisfactii, sotia mea, si ea e Balanta, e nascuta la sapte zile dupa mine, si Radio 3net, pe care il consider cel mai bun lucru pe care l-am facut in viata mea”, declara Florian Pittis in octombrie 2005, cu aproape doi ani inainte sa dispara, dureros, nedrept si neasteptat, dintre noi.
Am stat de vorba cu aceea care a fost bucuria dintai a vietii lui Pittis, cu sotia sa, Anda. Ne-am intalnit la Blues Café, acolo unde Motu isi invita prietenii, si am vorbit despre viata, si despre moarte, si despre suferinta, si despre dragoste.
Am stat de vorba cu aceea care a fost bucuria dintai a vietii lui Pittis, cu sotia sa, Anda. Ne-am intalnit la Blues Café, acolo unde Motu isi invita prietenii, si am vorbit despre viata, si despre moarte, si despre suferinta, si despre dragoste.
Citeste mai multe despre:
Florian Pittis, Anda Pittis, Pasarea Colibri, Motu Pittis, Alice Nastase, artista, Alice Buciuta, Anda Pittis, Florian Pittis, Motu, Radio 3net, Sunt tanar, doamna, Pasarea Colibri, dragoste, iubire, marea dragoste, mareadragoste, Marea Dragoste
vezi galeria foto » 





Cucu !Mi se pare ca ai vorbit un pic si cu mine !Te imbratisez,Marinela
PS.Poti calatori si in sudul Frantei,aici santem !
Florian Pitis a fost un mare om.Pe scena teatrului, alaturi de Pasarea Colibri, la enciclopedie, in familie, in relatie. A fost total si s-a daruit total in ceea ce a facut. Un om bun si elegant in toate. Un om fin si talentat.
Povestea de iubire cu Anda este desprinsa parca din filele unei carti, care nu are un sfarsit fericit, insa, dar care a fost fericita de la inceput, la final. Iar pe Anda cine sa o inteleaga?Cine sa priceapa ca ea si-a respectat iubitul pentru tot ce era, om si artist?
Dumnezeu sa ii dea putere sa mearga inainte si sa astepte momentul regasirii cu Pitis, pentru ca se va intampla.
Pana atunci, jos palaria pentru doi oameni de exceptie.Anda si Florian Pitis.