Traim in România si asta ne maninca toti nervii

coarda prea mult: „Uite, o sa pun eu o hirtie in geam, ca sa anunt asta, e bine?”. Si, va jur, citez cuvint cu cuvint din declaratia pulverizata cu mindrie in fata noastra de clienti obraznici: „De ce nu va duceti la alte banci daca aici nu va convine, dar va convine, las’ ca stiu eu, ca de-aia e coada la noi!” Imi pierd rabdarea, ridic tonul, bodyguardul se apropie si-mi spune sa fiu civilizata, sa-i spun lui care e problema, ii povestesc si ridica din umeri temator: „A, asta nu stiu, nu e de competenta mea, trebuie sa vorbiti cu cineva care stie!”

Cu un carnet nu se face primavara

Mi-am luat carnet de sofer. Instructorul meu, prestator de servicii onest, simplu, amabil si profesionist fara sa fi efectuat zeci de traininguri de comunicare si de vinzare de produse, a incasat cu demnitate socuri puternice din partea mea. Povestile prietenilor mei, insa, despre orele lor de pregatire, aspiranti fiind la acelasi carnet de sofer, contin dialoguri suprarealiste, innodate de reprosuri absurde, lipsa de bun simt si racnete pedagogice: instructorul tipa, injura, cearta, ameninta, abdica. Pe banii multi ai elevului nepriceput.
Fericita, mingiindu-mi discret cartonul plastifiat cu care voi putea zbura legal pe soselele patriei, ma intilnesc cu dealerul auto. Vreau sa-mi cumpar Dacia. De aici, de la Pitesti. La doi pasi. Am toate actele, simt ca sint foarte aproape de ea, visez in culori intense momentul in care ii voi sterge fiecare fir de praf si-o voi pazi ca pe ochii din cap, visez... Ghinion! Dealer-ul imi spune ca imi poate onora comanda peste citeva luni. Adica la primavara. Ma razgindesc: fac comanda pentru o alta masina. Straina. De la Viena. La alt dealer care-mi spune ca in trei saptamini se rezolva. Caut pe harta, masor cu centimetrul, apoi cu compasul, apoi cu degetele, orice as folosi, orasul Bucuresti e mai aproape de Pitesti decit de Austria.

In parcarile lui Cocos, doua ore la pret de trei

Pentru o ora de parcare pe mosia achizitionata preferential de catre cocosul doamnei Udrea, mosie ce a confiscat mai toata Capitala, platesti intre 15 si 20 de mii de lei vechi, raposati. Aici, in Bucurestii traumatizati de lipsa locurilor unde ai putea sa-ti lasi linistit masina. Pentru doua ore platesti, evident, dublu. Pentru o ora si o secunda intirziata in parcarile cu vagi stradanii de amenajare, strategic inghesuite in zonele cu vad, platesti tot dublu. Asta e, iti spui, ghinion, nu exista subdiviziune pentru taxa, n-ai ce face, accepti, cu gindul ca vei face fericit pe cel care, uite, s-a asezat imediat in locul tau: i-ai platit deja ora de parcare. Nici vorba! Imediat, se infatiseaza linga sofer purtatoarea de geaca albastra si atirna constiincios de stergatoare chitanta care-i cere taxa pentru aceeasi ora platita de tine. Pe scurt, o ora de parcare pentru un singur loc la Dalli poate fi platita de nenumarate ori. Nu, nu e ca-n Occident, acolo e altfel, acolo toate sint altfel, constatam cu fata spre Vest, amindoi, client si prestator de servicii deopotriva, eu, cu dor de competenta si bun-simt, el, cu jind dupa clienti bogati, care stiu sa aprecieze cum se cuvine un serviciu oferit cu profesionalism.

• Tweet