Sclavia secolului XXI: Traficul de femei

Locuieste intr-un apartament sau casa obisnuita. Vecinii cred ca drumurile ei zilnice au destinatii banale, serviciu, cumparaturi, prieteni, baruri, distractii. Nici unul nu banuieste ca aceea de care-i desparte un zid sau un gard poarta in suflet, gind, dar mai ales pe trup, povara unui timp de cosmar. Ca ziua ei poarta etichete clare: terapie, consiliere, analize medicale, cursuri de recalificare, frici, amintiri dureroase, intrebari fara raspuns. Victima traficantilor de fiinte umane parcurge in fiecare zi acelasi drum: cel catre vindecare.

Eram batuta pentru ca eram nefericita cu clientii

E un copil. Cu un an in urma, se pregatea pentru capacitate. Cu numai o zi inainte sa vorbesc cu ea daduse declaratii impotriva celui care a rapit-o, a sechestrat-o si a obligat-o sa se prostitueze timp de opt luni.

Ma uit la ea, ochii ei albastri au sclipiri de inocenta si umbre de teama, stie de ce am venit, dar eu nu imi mai gasesc cuvintele: povestile oricarei fete de virsta ei sunt despre prieteni, scoala, rochii, examene, iubiri de adolescenta. Istoria pe care mi-o va spune ea are alte culori: cele ale neincrederii, abuzului, cruzimii, chinului, suferintei. E foarte frumoasa. Si curajoasa. Bea cola, imi spune ca la toamna incepe scoala, povesteste despre procesul la care a fost cu o zi in urma, pronunta numele lui, iar miinile ii tremura usor.

Acum un an, cu o luna inainte de examenul de capacitate, pleaca de acasa la o prietena, fiindca mama nu o lasa sa mearga la discoteca. O greseala copilareasca. Ramine citeva zile, se duce intr-un fast-food impreuna cu o alta fata, cunoscuta in casa prietenei, cunoaste un barbat care-i spune ca-i ofera gazduire. Se teme sa se intoarca acasa, stie ca parintii o vor certa, se gindeste ca mai are ragaz sa amine confruntarea cu ei.

Accepta. „Am ajuns la o garsoniera, unde mai erau doua fete. Barbatul mi-a spus ca de aici nu mai plec si ca trebuie sa ma culc cu clienti de-ai lui. Una dintre ele era nevasta lui, cealalta statea de buna-voie. Au inceput sa ma imbrace cu o fusta scurta, un maiou, sa ma machieze.“ Povestea curge, cuvinte si miini se framinta sa ascunda emotii, amintirea clipelor de cosmar, disperarea care a cuprins-o cind a inteles ca e captiva. „La orice ora din zi si din noapte eram la ordinele lui. Eram incuiata, nu ieseam nicaieri, mincare ne aducea el.“

Clienti? Prieteni de-ai lui si... politisti. „Nu vroiam sa fac asta. Eram batuta pentru ca eram nefericita cu clientii. Pentru ca un prieten de-al lui a fost arestat, ne-am mutat de acolo intr-un alt apartament. A mai adus o alta fata, pe care am imbracat-o eu, am machiat-o.“ Nu putea spune nimic, nimanui. Nu putea avea incredere in nici un client. „Unul dintre ei, care lucra pe vas, mi-a spus ca daca ma fac fata cuminte, cind se va intoarce, va avea grija de mine. Dar ca trebuie sa ma intorc acasa. El nu stia ca stau acolo cu forta.“

Intr-o zi, patronul lasa pe masa cheile si portofelul. Devenise mai putin vigilent, crezuse ca in cele opt luni de batai si violuri, fata isi invatase lectia. Cu un curaj nebun, aceasta ia cheile, ascunde dublura sub canapea, ii ia si portofelul in care se aflau actele lui si ale celor captive, ii incuie pe dinafara si lasa cheia in usa, ca sa nu poata fi descuiata, si fuge. „Mi se parea ca alerg prea incet, ca inaintez greu.“ Pleaca la bunici. In tren isi suna tatal. Parintii sosesc imediat si... de aici continua povestirea mama fetei: „Nu ne venea sa credem ca am gasit-o. Opt luni de zile nu am stiut nimic despre ea. Am cautat-o cu politia peste tot. Credeam ca a murit. Ajunsesem sa stau tot timpul pe linga sotul meu, fiindca imi spusese ca nu mai are putere sa traiasca si ca se va spinzura. Nu ne-a spus de la inceput ce i s-a intimplat. Ascunsese portofelul sub pat, plingea, iar noi o rugam sa ne spuna totul, fiindca ... citeste mai departe